Pretenţii. Sentința nr. 4153/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4153/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 4153/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4153
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.04.2015
PREȘEDINTE :L. M. - Judecător
GREFIER:I. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 07.04.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 21.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA:
Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus, reclamantii R. E., R. G. a chemat în judecată pârâtii R. G. T., SOCIETATEA de ASIGURĂRI pe ACȚIUNI AL. J. PWALAII 24,00-133 solicitând obligarea la plata către reclamanti a sumei de_ lei contravaloare despăgubiri, _ lei, contravaloare daune morale, plus dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.Ulterior, reclamanții și-au precizat acțiunea solicitând introducerea în cauză a . SPOLKA AKCYJNA SA din Polonia PRIN . MANAGEMENT SERVICE SRL.
În motivare se arata că, în data de 08.12.2010, din culpa pârâtului persoană fizică, a avut loc un accident de circulație în urma căruia reclamanții au necesitat îngrijiri medicale de 40-45 zile, provocându-le daune materiale și morale.
La rândul ei pârâta persoană juridică a solicitat respingerea acțiunii pe motiv pretențiile sunt nejustificate și invocând, de asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune.
În probațiune la dosar s-au depus: bonuri, chitanțe, poliță de asigurare, referat de clasare, rapoarte de expertiză medico-legală, raport de expertiză tehnică nr._/2014, certificate de concediu medical, bilet de ieșire din spital, evaluare psihologică,alte înscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriul pârâților, a fost audiat martora M. M..
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1357, 1535, 1382 C.civ.
Acțiunea este legal timbrata.
Examinând materialul probator instanța constată următoarele:
În data de 08.12.2010, din culpa pârâtului persoană fizică, a avut loc un accident de circulație în urma căruia reclamanții au necesitat îngrijiri medicale de 40-45 zile, provocându-le daune materiale și morale.
Astfel, potrivit raportului de expertiză tehnică nr._/2014 (f.180, 192, vol.I), autoturismul nr. înmatriculare BLE 47 FE condus de pârâtul R. G. T., aflându-se pe DN 13, km 51+ 950 m, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul nr. înmatriculare_ în care se aflau cei doi reclamanți. Se mai menționează că, autoturismul condus de reclamant nu putea fi evitat de către acesta și că nu se cunosc cauzele pentru care autovehicolul condus de pârât a pătruns pe contrasens.
Pârâta nr. 2 a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție care va fi respinsă deoarece, numai la data de 28.02.2104 s-a întocmit referatul de clasare ca urmare a dezincriminării faptei (F. 41,42, vol. I) și deci în cauză nu sunt incidente prevederile art. 3 din D. nr.167/1958, dreptul la acțțiune născându-se de la acea dată.
Potrivit poliței de asigurare Asirom . nr._, autoturismul reclamanților a fost evaluat la suma de_ lei (f. 23, vol. I), diferența până la suma de_ lei, ca și prejudiciu, fiind dovedită cu chitanțele cu care s-au achitat serviciile medicale și de transport (f. 10- 18, vol. I, f. 35 vol. II).
Având în vedere că pârâta persoană juridică are calitatea de asigurăror a pârâtului R. G. T., în baza art. 998 C.civ., instanța o va obliga să plătească reclamanților suma de mai sus cu titlu de despăgubiri materiale.
De menționat că, pârâtul R. G. T. nu a recunoscut la interogatoriu vinovăția, susținând că reclamantul a intrat în el cu mașina.
Referitor la daunele morale, instanța apreciază că, după accident, reclamanții au avut de suferit ca urmare a tratamentelor medicale/de recuperare ce s-au întins pe o perioadă de luni, au dureri cu ocazia schimbărilor climatice datorate implanturilor, nu mai efectuează plimbări pe mjunte cu bicicleta și nu mai conduc mașina pe înserat sau noaptea, conform declarației martorei M. M. ce se coroborează cu evaluare psihologică ( f. 32,39, vol. II).
Urmare a celor mai sus expuse în temeiul aceluiași temei de lege urmează a se acorda acestora suma de_ lei cu acest titlu, respingînd restul pretențiilor privind aceste ultime daune, ca și pretențiile față de pârâtul R. G. T..
În baza 453 al. 1 C.pr.civilă instanța, reținând culpa procesuală a pârâtilor, îi va obliga pe aceastia și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamanti în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite în parte, astfel cum a fost precizată acțiunea formulată de reclamantii R. E., R. G., cu domiciliul ales la cabinet av. Grusea C., B., bld. 15 Noiembrie, nr.88, ., jud.B. în contradictoriu cu pârâtii R. G. T., cu domiciliul în Beclean, jud.Bistrița Nasaud, Fdt. G. Cosbuc, nr.26 . SA din Polonia PRIN . SERVICE SRL cu sediul în București, bld.C. I, nr.31-33, sector 2 și în consecință:
Obligă pârâta nr. 2 la plata către reclamanti a sumei de_ lei contravaloare despăgubiri,plus suma de_ lei contravaloare daune morale, plus dobânda legală (penalități de întârziere).
Respinge acțiunea față de pârâtul nr. 1 și pentru diferența de daune morale.
Obliga pârâtii la plata către reclamanti a sumei de 2690 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2012.
PREȘEDINTE GREFIER
L. M. I. L.
Red. L.M./22.06.2015/ Dact. I.L./23.06.2015
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4162/2015. Judecătoria... → |
---|