Evacuare. Sentința nr. 4140/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4140/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 4140/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3062
ROMÂNIA
JUDEȚUL BRASOV
JUDECATORIA BRASOV
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4140
Ședința publică din data de 21.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. N. - judecător
Grefier – C. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul, .. și pe pârâții, P. A., P. I., P. C., P. A., P. F., având ca obiect „reziliere contract”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul, P. I., lipsă fiind reclamantul și ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 20.04.2015 s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, o cerere de renunțare la judecată, formulată de către reclamant, după care,
Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecată, formulată de către reclamant.
Pârâtul, P. I., având cuvântul, solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecată și depune la dosarul cauzei dovada achitării chiriei.
Instanța reține cauza în vederea soluționării cererii de renunțare la judecată.
După strigarea cauzei și reținerea cauzei în pronunțare, însă înainte de încheierea ședinței de judecată, s-a prezentat reclamantul, prin reprezentant convențional, c.j. Cotinghiu I., căruia i s-au comunicat dispozițiile instanței.
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 6.03.2014 sub nr._, reclamantul, .., prin reprezentant legal, in contradictoriu cu pârâții, P. A., P. I., P. C., P. A., P. F., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate rezilierea contractului de închiriere nr._/08.06.2000 și a actului adițional nr.1/16.11.2006; -evacuarea pârâților din imobilul situat în B., ., .;- obligarea pârâților la plata sumei de 717,04 lei, reprezentând chirie pe perioada 07._13 în cuantum de 662,40 lei și 54,64 lei penalități de întârziere aferente acestei perioade; - obligarea pârâților la plata sumei de 112,11 lei/lună, reprezentând chirie începând cu luna 01.2014 și până la data evacuării efective, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, s-a arătat, in esenta, că, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr._/08.06.2000, privind imobilul situat în B., ., ., . actul adițional la contract nr. 1/16.11.2006. Pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată a chiriei pentru perioada 07._, înregistrând un debit la chirie în sumă de 662,40 lei.
In susținerea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 345,01 lei.
La data de 20.04.2015, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare in judecata.
Potrivit art. 406 din C.proc.civ., „reclamantul poate sa renunțe oricând la judecată, fie in tot, fie in parte, verbal in ședință, sau prin cerere scrisa”.
Întreg procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, in conținutul căruia intră si dreptul părților litigante de a face acte procesuale de dispoziție, renunțarea petentului la judecata fiind un asemenea act de dispoziție.
Instanța constată ca sunt îndeplinite condițiile art. 406 din C.proc.civ., motiv pentru care va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii formulate, sens în care,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecarea cerere de chemare in judecata formulata de reclamantul, .., prin reprezentant legal, cu sediul in B., . nr. 29, jud. B., în contradictoriu cu pârâții, P. A., P. I., P. C., P. A., P. F., toți cu domiciliul în B., ., ., ., în baza art. 406 din C.proc.civ.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanta a carei hotarare se ataca.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. C. D.
Red. / Tehno. A.N. /4 ex. / 04.05.2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3062
ROMANIA
JUDETUL BRASOV
JUDECATORIA BRASOV
Hotărâre din data de 21.04.2015
Ia act de renunțarea la judecarea cerere de chemare in judecata formulata de reclamantul, .., prin reprezentant legal, cu sediul in B., . nr. 29, jud. B., în contradictoriu cu pârâții, P. A., P. I., P. C., P. A., P. F., toți cu domiciliul în B., ., ., ., în baza art. 406 din C.proc.civ.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanta a carei hotarare se ataca.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.04.2015.
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
---|