Pretenţii. Sentința nr. 5312/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5312/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6444/197/2012

RO M Â N I A

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5312

Ședința publică din 19.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDITE: A. M.- judecător

GREFIER: C. D.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. C. B. în contradictoriu cu pârâtul O. I. având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind restituite dovezile de citare

S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța acordă reclamantului cuvântul asupra perimării cererii de chemare în judecată.

Având cuvântul, reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.

În urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea sentință:

JUDECĂTORIA

Constată că, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 15.03.2012 reclamantul G. C. B. în contradictoriu cu pârâtul O. I. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 2.200 lei reprezentând contravaloarea a două drujbe vândute pârâtului.

În urma verificării actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.09.2013, când cererea a fost suspendată în temeiul art. 155/1 din C.pr.civilă pentru neîndeplinirea de către reclamant a dispozițiilor stabilite de instanță.

Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an iar art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă stipulează ca perimarea poate fi constată din oficiu sau la cererea părții interesate .

Pe considerentul că în cauza de față dedusă judecății nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea soluționării cauzei de mai mult de un an din culpa reclamantului, instanța în temeiul art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă raportat la art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. C. B. în contradictoriu cu pârâtul O. I. , având ca obiect " pretenții ".

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă rap. la art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. C. B., domiciliat în mun S., .. 476, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul O. I., domiciliat în mun. S. ., jud. B., având ca obiect "pretenții".

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. C. D.

Red/ dact. A.M. – 03.06.2015 ( 2 ex.)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5312/2015. Judecătoria BRAŞOV