Actiune in regres. Sentința nr. 7095/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7095/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 14722/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 7095
Ședința Publică din data de 02.12.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S.-I. I. C.
Grefier M. S. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul P. A. C. având ca obiect acțiune în regres
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 04.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 11.11.2013, 18.11.2013, 25.11.2013 și 02.12.2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2012, sub nr._, reclamantul . SA a chemat în judecată pe pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul P. A. C., solicitând obligarea acesteia la:
- plata sumei de 8347,08 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită de către reclamant asiguratului său CASCO pentru autovehiculul_,
- penalităților de întârziere de 0,1%/zi calculate de la data introducerii acțiuni și până la achitarea debitului,
- cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru judiciar, timbru judiciar și onorariu de avocat.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 14.08.2012, intervenientul forțat P. A. C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA la E. SA cu poliță ./16/H16/DV nr._, a fost implicat într-un eveniment rutier cu autoturismul_, asigurat CASCO la societatea reclamantului cu polița nr._, pentru care a fost deschis dosarul de daună nr. CH051385 și pentru care a fost achitată suma de 8347,08 lei.
În temeiul art. 2210 din cod civil și Ordinul CSA nr. 14/2011, după plata indemnizației asiguratului CASCO, reclamantul s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtului suma de 8347,08 lei, așa cum rezultă din cererea de despăgubire înregistrată la data de 09.10.2012.
Pârâta a refuzat în mod nejustificat plata sumei solicitate și în baza dispozițiilor art. 720 ind.1 C.proc.civ. a fost convocată la conciliere la data de 14.11.2012, fără ca aceasta să îi dea curs.
În drept au fost invocate dispozițiile: art. 2210 din NC.proc.civ., art. 49, 54 din Legea. 136/1995, art. 64 alin 2 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA nr. 14/2011.
Reclamanta a solicitat în dovedire încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar înscrisuri doveditoare, filele 4-25.
Cererea a fost timbrată cu 611,82 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.
În ședința publică din data de 04.11.2013, apărătorul reclamantului a învederat instanței că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat integral debitul principal în cuantum de 8347,08 lei și solicită obligarea acesteia la plata
- penalităților de întârziere de 0,1%/zi calculate la suma de 8347,08 lei de la data de 21.11.2012, data introducerii acțiunii până la data plății parțiale, 08.01.2013;
- penalităților de întârziere de 0,1%/zi calculate la diferența de 3903,95 lei de la data de 08.01.2013 până la data achitării integrale, 04.01.2013.
- plata cheltuielilor de judecată reprezentând 611,82 lei taxă de timbru, 3 lei timbru judiciar și 1550 lei onorariu de avocat.
Pârâta, legal citată, a depus precizări prin care a arătat că a achitat suma de 4443,13 lei prin OP la 08.01.2013 și 3903,95 lei prin OP la data de 04.02.2013, solicitând respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei cu privire la penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată, pârâta consideră că nu poate fi obligată la plata acestora, având în vedere principiul accesoriul urmează principalul.
Deși legal citat, intervenientul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.
La termenul din 04.11.2013, instanța încuviințat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 14.08.2012, intervenientul forțat P. A.-C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat de răspundere civila obligatorie la societatea parata a produs din culpa sa un accident de circulație, in care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.
În baza poliței CASCO, reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 8347,08 lei.
La data de 09.10.2012 reclamanta a convocat parata la conciliere, comunicându-i valoarea pretențiilor si actele justificative, insa parata nu a achitat debitul in termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.
Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat.
Din precizările depuse la dosar de parti, rezulta ca parata a achitat debitul, reclamanta intelegand sa-si restrângă pretențiile la penalitatea si cheltuieli de judecata.
Având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, instanța in baza Normelor de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, va admite cererea precizata urmând sa oblige pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la 21.11.2012 si pana la 08.01.2013, aferenta sumei de 8347,08 lei; a penalităților de 0,1% zi întârziere calculate la diferența de 3903,95 lei, de la 08.01.2013 si pana la data achitării integrale, 04.02.2013.
In baza art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 611,82 lei taxa de timbru, 3 lei timbru judiciar si 1550 lei onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulată si precizata de reclamanta, . SA cu sediul ales la SCA „C. & C.” în București, ..80-84, parter, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul, P. A. C., cu domiciliul in Cluj N., ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților in cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 8347,08 lei calculate de la data de 21.11.2012 pana la 08.01.2013; penalităților in cuantum de 0,1% pe zi de întârziere lei calculate la diferența de 3903,95 lei, de la data de 08.01.2013 pana la data achitării integrale, 04.02.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1550 lei, 611,82 lei si 3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, taxa de timbru si timbru judiciar.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Pentru judecătorul care nu mai funcționează
în cadrul acestei instanțe semnează
Președintele instanței.
Red. Jud. SIIC/thn MSI/5 ex/27.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5721/2013.... | Actiune in regres. Sentința nr. 6662/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|