Somaţie de plată. Sentința nr. 1182/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1182/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 9814/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1182

Ședința publică de la 04.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D.-I.

Grefier: C. V.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea G. S. ENERGY ROMANIA SA, PRIN MANDATAR . SRL - București, cu sediul ales în București, ..10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2 în contradictoriu cu debitoarea ., prin reprezentant - Voluntari, ., J. Ilfov având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: creditoarea a formulat cerere de renunțare la judecată și a solicitat judecarea cauzei în lipsă; la dosarul cauzei nu s-a depus timbru judiciar în completare.

În baza art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților.

Se reia dosarul la a doua strigare, la ordine, la apelul nominal făcut în ședință publică, părțile lipsind.

Având în vedere că societatea creditoare a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată, dar nu a depus timbru judiciar în completare, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată față de împrejurarea că această obligație a fost adusă la cunoștința reclamantei prin citație, la adresa indicată de aceasta.

Față de excepția invocată din oficiu instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.08.2012 sub nr._, creditoarea G. S. ENERGY ROMANIA SA, PRIN MANDATAR . SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea . obligarea acesteia la plata sumei de 2520,48 lei reprezentând suma de 1700,95 lei debit principal, iar suma de 819,53 lei penalități de întârziere.

În fapt arată reclamanta că între părți, în baza raporturilor contractuale societatea creditoare a livrat gaze naturale. Au fost emise facturile fiscale_/30.07.2010 și_/09.04.2010. Creditoarea a arătat că debitoarea a efectuat o . plăți, fiind astfel recunoscut și însușit contractul încheiat între părți. Arată creditoarea că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG nr.5/2001.

În dovedirea cererii a depus înscrisuri aflate la filele 8-19 din dosar.

La data de 21.11.2012 creditoarea a depus la dosarul cauzei prin serviciul Registratură al instanței cerere de renunțare la judecată.

Creditoarea deși legal citată pentru termenul din data de 04.03.2013 cu mențiunea de a completa timbru judiciar în cuantum de 2,7 lei, nu s-a conformat acestei obligații.

Instanța din oficiu a invocat excepția insuficientei timbrări cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând cauza prin prisma excepției invocate, reține:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect emiterea unei somații de plată, creditoarea datorând o taxă de timbru fixă în cuantum de 39 lei potrivit dispozițiilor art.3 lit. o ind.1 din Legea nr.146/1997, și timbru judiciar calculat la valoare potrivit OG 32/1995, întrucât doar taxa de timbru este stabilită în cuantum fix, nu și timbrul judiciar.

Deși creditoarea a fost citată cu mențiunea de a completa timbru judiciar în cuantum de 2,7 lei, nu s-a conformat acestei obligații.

Prin urmare, constatând că cererea a fost insuficient timbrată, în temeiul art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997, instanța va admite excepția și va anula cererea de chemare în judecată ca netimbrată, instanța neputând analiza cererea de renunțare la judecată decât după învestirea acesteia în mod legal prin plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea G. S. ENERGY ROMANIA SA, PRIN MANDATAR . SRL - București, cu sediul ales în București, ..10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2 în contradictoriu cu debitoarea ., prin reprezentant - Voluntari, ., J. Ilfov invocată din oficiu.

Anulează cererea ca netimbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2013.

Președinte, Grefier,

S. D. I. C. V.

Red. Jud. SDI/Thn.CV /2 ex/21.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 1182/2013. Judecătoria BUFTEA