Actiune in regres. Sentința nr. 793/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 793/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 10077/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 793

Ședința publică de la 18.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D.-I.

Grefier: C. V.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." în .. 80-84, parter, sector 1 în contradictoriu cu pârâta .-REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul U. T. - sector 6, București, .. 10, ., . având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin reprezentant convențional cu împuternicire la dosarul cauzei (fila 29) lipsind pârâta și intervenientul forțat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: nu s-a depus la dosarul cauzei taxa de timbru și timbru judiciar.

Reclamanta prin reprezentant depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de avocat, taxa de timbru, timbru judiciar, concluzii scrise prin care își precizează acțiunea și extras de cont.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile la dosar.

În temeiul art. 167 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.08.2012 sub nr._ reclamanta . SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat U. T., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 729,20 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată de societate asiguratului, precum și la plata de penalități de întârziere calculate de la data introducerii acțiunii până la data achitării debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 20.01.2012, intervenientul forțat U. T., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a provocat din culpa sa un accident de circulație așa cum reiese din constatarea amiabilă de accident. Autoturismul avariat cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă la data producerii accidentului, iar în baza poliței de asigurare facultativă s-a plătit despăgubirea în cuantum de 729,20 lei. Autoturismul intervenientului forțat U. T. era asigurat obligatoriu de răspundere civilă (RCA) la pârâta . REASIGURARE SA.

Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit dispozițiilor art. 2210 NCC și Ordinului CSA nr.14/2011 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, pârâta primind cererea de despăgubire la data de 12.07.2012, fiind invitată la conciliere.

În drept au fost invocate dispozițiile art.2210 NCC și Ordinul CSA nr. 14/2011.

Cererea a fost legal timbrată cu 69,34 lei taxă de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.

Pârâta și intervenientul deși legal citați nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună (filele 5-28, 39-46).

La termenul din data de 18.02.2013 reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ., a formulat precizare de acțiune diminuându-și pretențiile în sensul solicitării obligării pârâtei la plata diferenței neachitate de pârâtă de 33,67 lei, penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 729,20 lei calculate de la data de 23.08.2012 până la data de 30.12.2012, penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 33,67 lei calculate de la data de 31.12.2012 până la data achitării integrale, cu cheltuieli de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Cu titlu preliminar, cu privire la legea aplicabilă în timp litigiului, instanța constată că față de data producerii accidentului rutier – 20.01.2012, după . Noului Cod Civil, în temeiul art. 6 alin.1 și 5 NCC litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile legii noi, dreptul asigurătorului de a se subroga în drepturile asiguratului său fiind un efect al faptei ilicite.

În fapt, la data de 20.01.2012 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intervenientul forțat U. T., a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . Conform constatării amiabile de accident (f. 7), culpa în producerea accidentului rutier aparține intervenientului forțat, care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre dreapta și a accidentat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ care circula regulamentar. Părțile nu au formulat observații cu ocazia întocmirii constatării amiabile de accident.

La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA cu ./16/H16/DV nr._ (poliță f.18), iar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la societatea reclamantă la data producerii accidentului cu polița nr._ din data de 15.04.2011 (f. 15-16).

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr.CG338887, în cadrul căruia a evaluat dauna la suma de 729,20 lei reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului cu nr. de înmatriculare_, achitată de către reclamantă asiguratului său la data de 11.05.2012 conform extrasului de cont aflat la filele 25-26 din dosar.

La termenul din data de 18.02.2013 reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ., a formulat precizare de acțiune diminuându-și pretențiile în sensul solicitării obligării pârâtei la plata diferenței neachitate de pârâtă de 33,67 lei, penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 729,20 lei calculate de la data de 23.08.2012 până la data de 30.12.2012, penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 33,67 lei calculate de la data de 31.12.2012 până la data achitării integrale, cu cheltuieli de judecată.

Față de precizarea reclamantei, aceasta reprezintă limitele învestirii instanței în temeiul art. 129 alin.6 C.pr.civ.

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 12.07.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile, ci ulterior și în mod parțial. Astfel, pârâta a achitat suma de 695,53 lei din totalul de 729,20 lei la data de 31.12.2012 conform extrasului de cont depus de reclamantă (f.43-44).

În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită conform constatării amiabile de accident (f.7).

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 12.07.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris (f.5), și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 729,20 lei în termen de 15 zile, ci ulterior cu întârziere și în mod parțial, la data de 31.12.2012, reclamanta făcând dovada achitării debitului către asiguratul său cu extrasul de cont aflat la filele 25-26 din dosar, în baza dispozițiilor art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata sumei de 33,67 lei cu titlu de debit restant, la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 729,20 lei de la data de 23.08.2012, data introducerii acțiuni conform cererii reclamantei, și până la data de 30.12.2012, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 33,67 lei de la data de 31.12.2012 până la data achitării integrale a debitului restant

În temeiul art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 201,04 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat conform înscrisurilor depuse în ședință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." în .. 80-84, parter, sector 1 în contradictoriu cu pârâta .-REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul U. T. - sector 6, București, .. 10, ., . așa cum a fost precizată.

Obligă pârâta la plata sumei de 33,67 lei cu titlu de debit restant, la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 729,20 lei de la data de 23.08.2012 până la data de 30.12.2012, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 33,67 lei de la data de 31.12.2012 până la data achitării integrale a debitului restant.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 201,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2013.

Președinte Grefier

S. D.-I. C. V.

Red. Jud. SDI/Thn.CV /5ex/21.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 793/2013. Judecătoria BUFTEA