Plângere contravenţională. Sentința nr. 5209/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5209/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 458/94/2013
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.5209
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 19.09.2013
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta N. M. M. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 23.09.2008, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 10.09.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 17.09.2013, apoi la 19.09.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 18.10.2012, a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Bârlad plângerea formulată de petenta N. M. M. împotriva procesului-verbal . nr._/23.09.2008 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov prin care a solicitat anularea procesului verbal.; repunerea în termenul legal pentru formularea plângerii; iar în subsidiar aplicarea „ avertismentului”.
În fapt, a arătat că în data de prin procesul verbal contestat a fost sancționată cu amendă în cuantum de 300 lei cu motivarea că ar fi circulat cu viteza de 105Km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 70 Km/h.
A arătat că nu a primit procesul verbal de contravenție, acesta a fost comunicat la adresa de domiciliu, însă locuiește în București. A luat cunoștință de procesul verbal când a mers la Primărie ca să își achite impozitul. Nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001.
În dovedirea plângerii contravenționale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.(f.4-6).
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.
Cauza a fost declinată de la Judecătoria Bârlad, potrivit sentinței civile nr.3737/11.12.2012 pronunțată în Dosarul nr._ . Astfel că la data ed 12.01.2013 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ .
Intimatul legal citat a depus la dosar fotografii radar, buletinul de verificare metrologică, radar fix.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 10.09.2013, instanța, in oficiu a invocat excepția tardivității formulării plângerii, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. 1 C. proc. civ.
Procesul-verbal de constatare a contravenției contestat în cauză a fost întocmit la data de 23.09.2008, fiind comunicat petentei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f.4 în dosar) la domiciliul acesteia, astfel cum figurează în actul de identitate (f.5).
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 18.10.2012 (f.9).
Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, termen care se calculează potrivit prevederilor art.101 Cod procedură civilă (pe zile libere) și este un termen de decădere.
Cum comunicarea procesului-verbal de contravenție s-a efectuat la data de 21.10.2008, tatăl petentei confirmând primirea, iar plângerea contravențională a fost formulată la data de 18.10.2012, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, instanța constată că petenta a formulat plângerea tardiv, repunerea acesteia în termenul pentru formularea plângerii nefiind justificată.
Cât privește apărările petentei în sensul că nu ar fi primit procesul verbal, întrucât la domiciliu locuiește „perioade scurte de timp”, acestea nu pot fi reținute, întrucât, potrivit legii, persoana care își schimbă domiciliul este obligată ca, în termen de 15 zile de la data mutării la noua adresă, să se prezinte la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor pentru eliberarea unei noi cărți de identitate. De asemenea, persoana care locuiește temporar mai mult de 45 de zile la altă adresă decât cea de domiciliu este obligată să se prezinte la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor pentru înscrierea, în cartea de identitate și în documentele de evidență, a mențiunii de stabilire a reședinței.
În cauza de față, petenta nu a făcut dovada efectuării modificărilor mai sus menționate în actul de identitate și nici a faptului că ar fi exceptată de la aceste obligații.
Pe de altă parte, instanța reține că petenta însăși afirmă că locuiește totuși scurte perioade de timp la domiciliu, iar actul sancționator a fost înmânat tatălui acesteia, astfel încât data la care petenta ar fi putut lua cunoștință de existența procesului verbal ar fi trebuit să fie anterioară împlinirii termenului de 15 zile.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța va respinge cererea de repunere în termen, nefiind indicate motivele, mai presus de voința petentei, care au împiedicat-o pe aceasta să ia cunoștință de procesul verbal. În temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța urmează a admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a respinge plângerea ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Respinge cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată.
Admite excepția tardivității.
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta N. M. M. cu domiciliul în Bârlad, ., ., Apartament 2, Județul V. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, sector 2, ca tardiv formulată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A
Thn.red.gr.FG/4ex /
17.10.2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 793/2013. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 2823/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|