Actiune in regres. Sentința nr. 6937/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6937/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 15388/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.6937
Ședința Publică din data de 25.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA si intervenientul D. A., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta apărător din cadrul SCAV. "C. & C.",cu împuternicire avocațială aflata la fila 46 dosar, lipsă fiind pârâta si intervenientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele: cauza se afla la primul termen de judecata, stadiul dosarului- fond, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 C.., fiind citată cu mențiunea de a depune taxa judiciara de timbru în cuantum de 602,44 lei si timbru judiciar de 3 lei, prin serviciul registratură, la data de 08.02.2013 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că a achitat debitul solicitat de reclamantă, după care,
Reprezentantul reclamantei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 602,44 lei și timbru judiciar de 3 lei pe care instanța le anulează în ședință publică.
Instanța în temeiul dispoz.art.159 ind.1 alin.4 C.pr.civ.,verifică competența de soluționare a cauzei și în temeiul dispoz.art.1 și art. 7 C.pr.civ, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Reprezentantul reclamantei precizează că, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta a efectuat plata integrală a debitului principal, la data de 08.01.2013 si solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul principal, de la data scadenta, 30.10.2012 si până la data introducerii acțiunii, 04.12.2012 si in continuare pâbă la data achitarii integrale a debitului, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar aferent si onorariu avocațial. Depune la dosar concluzii scrise.
Instanța în baza art.132 C. ia act de precizarea cererii la acest termen de judecată.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă părților cuvântul pe probe.
Pe probe având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Cu privire la probele solicitate de reclamanta, instanța, in temeiul art. 167 C.pr.civ, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar si față de actele si lucrările dosarului instanța constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul principal, de la data scadenta, 30.10.2012 si până la data introducerii acțiunii, 04.12.2012 si in continuare până la data achitării integrale a debitului, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar aferent si onorariu avocațial.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta . SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat D. A., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7.913,67 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru repararea autovehiculului marca Dacia L. cu număr de înmatriculare_, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 08.06.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare_ si_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident.
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.CG818778 și s-a plătit despăgubirea în cuantum de 7.913,67 lei .
Deținătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, ./16/H16/DV nr._.
În drept au fost invocate disp. art.2210 Noul cod civil si Ordinul CSA 14/2011, art.720 ind.1C. pr civ,art. 49 din Legea nr.136/1995.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 5-46).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 602,44 lei si timbru judiciar de 3 lei în baza art.2 alin. 1 din Legea 146/1997.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Legal citată pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că a achitat debitul solicitat de reclamantă.
Legal citat, intervenientul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat în instanță pentru a-si formula apărările.
La termenul din data de 25.11.2013 reclamantul a depus concluzii scrise prin care a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare în judecata, pârâta a efectuat plata debitului principal și a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul principal, de la data scadenta, 30.10.2012 si până la data introducerii acțiunii, 04.12.2012 si in continuare până la data achitării integrale a debitului, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar aferent si onorariu avocațial.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 28.09.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Parata a achitat integral debitul principal în cuantum de 7.913,67 lei la data de 07.01.2013, conform extras de cont nr._/07.01.2013 (fila 51).
Față de precizarea formulată de reclamantă la termenul din 25.11.2013 prin concluzii scrise, instanța o califică drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 28.09.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanta va obliga pârâta la plata catre reclamanta a penalitatilor în cuantum de 0,1% pe zi de intarziere, calculate la suma de 7.913,67 lei de la data de 30.10.2012 până la data de 07.01.2013, data achitării integrale a debitului principal.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, avand in vedere culpa procesuala a paratei, instanta o va obliga la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata reprezentate de 602,44 lei taxă judiciară de timbru, 3 lei timbru judiciar și 1.519 lei onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată, formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales la SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI "C. & C." în sector 1, București, ..80-84, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, ..4, județul Ilfov si terțul intervenient D. A. domiciliat în București, .. 124, ., ., sector 2.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 7.913,67 lei de la data de 30.10.2012 până la data de 07.01.2013, data achitării integrale a debitului principal.
Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentate de 602,44 lei taxă judiciară de timbru, 3 lei timbru judiciar și 1.519 lei onorariu avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.11.2013.
Președinte, Grefier,
Red: Jud FAL/Tehnodact CL.
5 ex/02.12.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2765/2013. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 304/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|