Somaţie de plată. Sentința nr. 6518/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6518/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 7702/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6518
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: E. M.
GREFIER: M. A.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea . cu sediul ales la Cabinet Avocat R. A. D., în București, ., sector 1 în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în Voluntari, ., J. Ilfov și în București, ., sector 2, având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 30.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 06.11.2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.06.2013 sub nr._, creditoarea . a chemat în judecată pe debitoarea . SRL, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pe calea ordonanței de plată, să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei totale de 14.047,7 lei din care suma de 12.740,70 lei, debit principal, constând în contravaloarea facturilor emise pentru produsele livrate debitoarei, suma de 1.307 lei, dobândă legală aferentă debitului principal, ca urmare a neachitării facturilor emise, calculate de la data scadenței și până la data de 31.05.2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, creditoarea arata că între părți, s-au desfășurat raporturi comerciale, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de saltele, marca Siesta. Mai arată că, au fost emise facturile fiscale nr._/06.07.2011, pentru suma de 7.159,88 lei, cu scadență la 13.07.2011, factura nr._/08.08.2011, pentru suma de 1.532,64 lei, precum și factura nr._/23.08.2011, pentru suma de 4.455,32 lei, cu scadență la 30.08.2011.
La data de 16.09.2011, debitoarea a achitat prin transfer bancar (ordin de plata) suma de 1.000 lei, suma de 407,14 lei fiind alocată, cu titlu de plată parțială, pentru factura nr._/06.07.2011.
Potrivit dispozițiilor art.1.017 alin.1 din codul de procedură civilă ”Daca părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.”
Mai arată că, contractul, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat, este rezultatul unui acord de voință, în temeiul căruia iau naștere obligații contractuale de la care părțile nu pot abdica.
Arată creditoarea că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă conform OUG 5/2001.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1013 și următoarele (Titlul IX) din Codul de Procedură Civilă, precum și pe cele ale art.43 și 46 Cod Comercial.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 150 lei și timbru judiciar 0,30 lei.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri aflate la filele 10-31 din dosar.
La termenul din data de 30.10.2013 debitoarea reprezentată prin curatorul special a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține:
Intre creditoare si debitoare s-au desfăsurat activitați comerciale în baza cărora s-au emis facturile nr._/06.07.2011, nr._/08.08.2011 si nr._/23.08.2011 (f.18-20). Pe fiecare dintre facturile enumerate mai sus este menționată data scadenței, acestea fiind acceptate la plată de către debitoare prin semnătură și ștampilare.
Având in vedere că debitoarea nu a achitat in termenele prevăzute facturile nr._/06.07.2011, nr._/08.08.2011 si nr._/23.08.2011, creditoarea a solicitat obligarea acesteia la plata debitului principal si a penalitatilor de intarziere echivalente cu dobânda legală.
Potrivit art. 1013 alin. 1 din Noul C. proc. civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Analizând cauza prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 1013 alin. 1 din Noul C. proc. civ., instanța constată că acestea sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:
Creditoarea solicită obligarea debitoarei la plata in temeiul unor facturi acceptate la plata de către aceasta din urmă prin semnătură si stampilare.
Potrivit art. 662 alin 2 din Noul C. proc. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Instanța apreciază că pretinsa creanță este întemeiată pe o . înscrisuri opozabile debitorului prin semnare, apte să justifice din perspectivă probatorie caracterul cert al creanței, respectiv facturi.
O creanță estelichidă, potrivit art. 662 alin 3 din Cod proc. civ., atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. În prezenta cauză, cuantumul debitului principal este determinat prin facturile emise, fiind prin urmare îndeplinite condițiile unei creanțe lichide.
Creanța a devenit exigibilăodată cu împlinirea termenului de plată, data scadenței fiind stabilită pentru fiecare factură in parte in conținutul acestora..
Instanța reține, de asemenea că debitoarea a fost somată de către creditoare, potrivit art 1014 alin 1 Cod proc civ, pentru plata debitului datorat. (f. 23)
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va soma debitorul sa plătească creditoarei suma de_ lei reprezentând debit principal restant, în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
In ceea ce privește penalitățile de întârziere instanța constată că acestea au fost cerute raportat la fiecare factură in parte, in functie de data scadentei pentru fiecare, si in functie de dobânda legală.
Potrivit art.1017 alin.1 C.p.c., dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a Romăniei. Rata de referință in vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.
Prin urmare, instanța constatând îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative de admisibilitate a unei ordonanțe de plată, va admite si cererea creditoarei și va soma pe debitorul la plata sumei de_ lei, reprezentând debit principal restant, precum si a sumei de 1307 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data scadentei pentru fiecare din facturi si până la 31.05.2013.
Totodată, in temeiul art. 453 Cod proc civ, va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 300.3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar si onorariu curator special.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoare . cu sediul ales la Cabinet Avocat R. A. D., în București, ., sector 1 în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în Voluntari, ., J. Ilfov și în București, ., sector 2.
Somează debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de_ lei, reprezentând contravaloare produse livrate debitoarei.
Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 1307 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data scadentei pentru fiecare din facturi si până la 31.05.2013.
Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 300,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar si onorariu curator special.
Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2013.
Președinte, Grefier,
E. M. M. A.
Red. Jud. EM
Tehn. MA /5 ex/
12.02.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1863/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 7422/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|