Actiune in regres. Sentința nr. 6921/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6921/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 14930/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.6921

Ședința Publică din data de 25.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA și pe pârât . REASIGURARE SA si terțul intervenient J. I. E., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta apărător din cadrul S.C.A.C.& Asociații cu împuternicire avocațială aflată la fila 24 dosar, lipsă fiind pârâta si intervenientul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele: cauza se afla la primul termen de judecata, stadiul dosarului- fond, reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsă, potrivit art.242 C. si a fost citata cu mențiunea de a depune taxa judiciara de timbru in cuantum de 315,63 lei si timbru judiciar aferent in cuantum de 6 lei, la data de 08.02.2013 pârâta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat ca a achitat debitul solicitat de reclamantă, la data de 31.05.2013 pârâta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat ca pârâta a achitat debitul principal si a solicitat obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere calculate la debitul principal de la data scadentei până la data achitării integrale a debitului, 28.12.2012, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată, la data de 09.09.2013 reclamanta a depus la dosar dovada achitării onorariului avocațial,după care,

Instanța în temeiul dispozițiilor art.159¹alin.4 C.pr.civ.,verifică competența de soluționare a cauzei și în temeiul art.1 și art.7 C.pr.civ, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

In ședință publică, reprezentantul reclamantei depune la dosar taxa judiciara de timbru in cuantum de 315,63 lei si timbru judiciar aferent in cuantum de 6 lei, pe care instanța le anulează.

Pe probe având cuvântul reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În temeiul dispozițiilor art.167 C.pr.civ încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, obligarea la plata penalităților de întârziere calculate la debitul principal de la data scadentei până la data achitării integrale a debitului, 28.12.2012, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru si timbru judiciar aferent, onorariu avocațial.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta . GROUP SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat J. I. E. să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2458,34 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate pentru reparația autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, obligarea la plata sumei de 1211,96 lei reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 02.07.2011 până la data de 06.11.2012 si in continuare până la data achitării integrale a debitului, precum si la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că intervenientul forțat J. I. E., în data de 19.10.2010 conducând autoturismul cu număr de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație ocazie cu care a fost încheiat formularul de constatare amiabilă.

A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița AVF nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea în cuantum de 2458,34 lei. Deținătorul autoturismului cu număr de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu polița RCA ./16/H16/DV nr._.

În drept au fost invocate disp. art.2210 NCC, ART 41, 54 alin 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările, Ordinul CSA nr.5/2010, art.5 si art 12 C..

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 5-40).

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 315,63 lei si timbru judiciar aferent in cuantum de 6 lei În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Parata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a arătat că a achitat debitul solicitat de reclamantă.

Legal citat, intervenientul forțat nu a formulat întâmpinare.

La data de 31.05.2013 pârâta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat ca pârâta a achitat debitul principal si a solicitat obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere calculate la debitul principal de la data scadentei până la data achitării integrale a debitului, 28.12.2012, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 14.06.2011 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.

Potrivit dispozițiilor art.998-999 C.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.

Parata a achitat suma de 2.458,34 lei la data de 28.12.2012.

Față de precizarea formulată de reclamantă la termenul de judecata din data de 25.11.2013, instanța o califică drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 14.06.2011 și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanta va admite cererea, astfel cum a fost precizata si va obliga pârâta sa plateasca reclamantei sumei de 1.339,80 lei reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 2.458,34 lei de la data de 02.07.2011 până la data de 28.12.2012.

In temeiul art. 274 Cod procedura civila, avand in vedere culpa procesuala a paratei, instanta o va obliga la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata reprezentate de 315,63 lei taxă judiciară de timbru, 6 lei timbru judiciar și 538,59 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul la Societatea Civilă De Avocați C. & Asociații, București . nr.15, sector 5 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park,nr.10, ..4, județul Ilfov și intervenientul forțat J. I. E. cu domiciliul ales la C..av. C. I. O. în Bistrița, ..13, . Năsăud.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.339,80 lei reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 2.458,34 lei de la data de 02.07.2011 până la data de 28.12.2012.

Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentate de 315,63 lei taxă judiciară de timbru, 6 lei timbru judiciar și 538,59 lei onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.11.2013.

Președinte, Grefier,

Red: Jud FAL/Tehnodact CL.

5 ex/12.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 6921/2013. Judecătoria BUFTEA