Somaţie de plată. Sentința nr. 3206/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3206/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 8605/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3206
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. D. I.
GREFIER: D. F.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea ., cu sediul ales la mandatar ., în București, ..21, ., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în orașul Voluntari, . A, . având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect somație de plată, stadiul procesual fond; creditoarea a fost citată cu mențiunea de a achita timbru judiciar in cuantum de 4,5 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
- la data de 08.04.2013, creditoarea a depus prin serviciul registratură dovada achitării timbrului judiciar și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
În baza art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților.
Se reia dosarul la a doua strigare, la ordine, la apelul nominal făcut în ședință publică, părțile lipsind.
În temeiul art. 167 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 17.07.2012, sub nr. _ , creditoarea ., a solicitat în contradictoriu cu debitoarea ., ca prin hotărârea pronunțată sa se dispună: obligarea debitorului la plata sumei de 7.369,33 lei reprezentând contravaloarea soldului facturilor fiscale nr._/4.10.2010,_/2.09.2010,_/06.09.2010,_/06.09.2010,_/5.10.2010, și nr._/05.10.2010, emise în temeiul raporturilor contractuale dintre părți; obligarea debitorului la plata sumei de 4.774,25 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere conform dispozițiilor contractuale; obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că între aceasta în calitate de furnizor și debitoarea în calitate de beneficiar, s-au derulat relații contractuale. Creditoarea arată că, și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, furnizând serviciile debitorului, în schimb acesta neachitând prețul corespunzător serviciilor furnizate.
În baza relațiilor contractuale derulate creditoarea a emis facturile fiscale nr._/4.10.2010,_/2.09.2010,_/06.09.2010,_/06.09.2010,_/5.10.2010, și nr._/05.10.2010. Facturile fiscale mai sus menționate au fost acceptate la plata de către debitor conform contractelor încheiate între părți.
A mai arătat că are o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG 119/2007.
Creditoarea a solicitat judecarea și în lipsă, conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform art.3 lit.o1 din Legea nr.146/1997, fiind aplicat un timbru judiciar în cuantum de 5 lei, potrivit art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995.
În susținerea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri aflate la filele 5-44 dosar.
Deși legal citat, debitorul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și pentru a solicita probe în apărare.
La termenul din data de 13.05.2013, în temeiul dispozițiilor art.167 alin.1 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisuri constând în actele de la dosar, apreciindu-le drept pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține:
Între creditoareA . și debitoarea . a fost încheiat contractul de servicii nr. 061-2 din data de 24.05.2010 având ca obiect furnizarea de către creditoare a unor servicii de telefonie fixă, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 1 an de la data încheierii sale. În baza acestui contract au fost emise facturile fiscale nr._/4.10.2010, nr._/2.09.2010, nr._/06.09.2010, nr._/06.09.2010, nr._/5.10.2010 și nr._/05.10.2010, având atașate dovezile de livrare către debitoare.
Atât contractul încheiat între părți, cât și anexele la acesta au fost semnate de ambele părți contractante.
Conform art. 4.3 din contract, în cazul întîrzierii la plată debitorul va suporta penalități de 0,1% pe zi din valoarea facturilor neachitate, iar penalitățile pot depăși cuantumul sumei solicitate.
Legat de admisibilitatea cererii creditoarei, instanța constată că aceasta este supusă următoarelor condiții cumulative: existența unei obligații care să aibe ca obiect plata unei sume de bani născute dintr-un contract comercial încheiat între două societăți comerciale, iar creanța având ca obiect plata unei sume de bani să fie certă lichidă și exigibilă.
Prin urmare, instanța consideră că, în vederea admiterii cererii creditoarei, trebuie să procedeze la verificarea existenței în speță a condițiilor cumulative amintite mai sus.
În ceea ce privește existența primei condiții, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin ordonanța de plată să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța consideră că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii așa cum acesta a fost formulat de creditoare.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somație să fie născută dintr-un contract comercial încheiat între două societăți, instanța constată că aceasta este îndeplinită. Astfel, pe de o parte, raportul juridic din care rezultă obligația debitoarei este reprezentat de acordul de voință al părților constatat prin contractul de servicii nr. 061-2 din data de 24.05.2010, executarea acestuia de către creditoare fiind concretizată în emiterea facturilor fiscale nr._/4.10.2010, nr._/2.09.2010, nr._/06.09.2010, nr._/06.09.2010, nr._/5.10.2010 și nr._/05.10.2010.
In temeiul dispozitiilor art. 46 Cod comercial, aplicabil în cauză față de data încheierii contractului, facturile reprezintă înscrisuri sub semnătură privată ce fac dovada existenței actului juridic și executării operațiunii ce constituie obiectul acestora împotriva destinatarului, în cauză emiterea facturii fiind doar un act de executare al contractului încheiat între părți, iar nu în sine dovada raportului juridic care este efectuată prin acordul de voință al părților constatat prin contract scris și semnat de ambele părți contractante.
Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 379 alin. 2 Cod procedura civilă, instanța constată că în cauză creditoarea deține o creanță certă și lichidă așa cum reiese acesta din facturile fiscale emise în baza contractului încheiat între părți, și exigibilă întrucât conform art. 4.3 din contract facturile fiscale devin exigibile în termen de 10 zile de la emitere.
Analizând conținutul facturii fiscale menționate referitoare la modalitățile de plată, instanța constată că suma pe care o datora debitoarea ca și contravaloarea serviciilor de telefonie fixă furnizate de creditoare este individualizată (determinată) pe baza facturilor emise, fiind în cuantum de 7369,33 lei prin însumarea acestora.
Având în vedere că suma datorată de debitoare este în mod exact determinată în facturile emise de creditoare și a cărei plată se solicită prin prezenta somație de plată, instanța consideră că și această condiție cumulativă a admisibilității somației este îndeplinită în speță.
În ceea ce privesște penalitățile de întârziere, acestea au fost stipulate expres de părți prin contract conform art. 4.3 din acesta, fiind în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de către creditoare conform tabelelor aflate la filele 5-6 din dosar, în cuantum total de 4774,25 lei.
Totodată, instanța constată că debitoarea, cu toate că a avut posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, acesta nu a administrat niciun înscris care să justifice stingerea obligațiilor între cele două părți.
Având în vedere că, în speța de față, creditoarea prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenței unui acord de voință valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitoare, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 Cod civil, că a executat propriile obligații.
Însă, așa cum rezultă din analiza inscrisurilor aflate la dosar, singura care a înțeles să administreze dovezi în acest sens este creditoarea, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care debitoarea o avea față de creditoare. În plus, împrejurarea nedepunerii de către debitoare a întâmpinării - obligatorie în prezenta cauză -, constituie o atitudine procesuală pe care instanța urmează a o califica drept o recunoaștere a pretențiilor creditoarei, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 4 teza finala din O.U.G. nr. 119/2007.
Prin urmare, instanța constatând, în speță, îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative de admisibilitate a unei ordonanțe de plată va admite în parte cererea creditoarei și va obliga pe debitoare la plata către creditoare, în termen de 30 de zile de la comunicare, a sumei de 7369,33 lei cu titlu de debit restant, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 4774,25 lei reprezentând 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 07.09.2012.
Totodată, instanța, în scopul executării obligațiilor de plată, va fixa un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanța va obliga debitoarea la plata sumei de 44 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea ., cu sediul ales la mandatar ., în București, ..21, ., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în orașul Voluntari, . A, .
Somează debitoarea la plata către creditoare, în termen de 30 de zile de la comunicare, a sumei de 7369,33 lei cu titlu de debit restant, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 4774,25 lei reprezentând 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 07.09.2012.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitor.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2013.
Președinte, Grefier,
Red. Jud. SDI
Tehn. DF /6.ex./14.06.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 3701/2013. Judecătoria BUFTEA | Evacuare. Sentința nr. 3664/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|