Evacuare. Sentința nr. 3664/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3664/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 1705/94/2011
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3664
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA_ 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. E. D.
GREFIER D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. FI-BA BALOTEȘTI S.A. în contradictoriu cu pârâții B. F., F. G., N. M., C. I., S. M., având ca obiect evacuare – repunere pe rol.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 16 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 24 mai 2013, apoi la 31 mai 2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 18.02.2011 nr._, reclamanta S.C. FI-BA BALOTEȘTI S.A. a chemat în judecată pe pârâții B. F., F. G., N. M., C. I., S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâților B. F. și F. G. din camera 47, a pârâtei N. M. din camera 52, a pârâtei C. I. din camerele 67 și 69 și a pârâtei S. M. din camerele 48 și 49, camere situate în imobilul – cămin nefamiliști – din comuna Balotești, ., ., pe care le ocupă fără titlu; obligarea fiecărui pârât la plata sumei de câte 50 lei/lună și camera ocupată începând cu data de 01.01.2010 și până la predarea camerelor ocupate, cu titlu de echivalent al lipsei de folosință.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâții ocupă în blocul F4, proprietatea sa, camerele indicate în petitul cererii, fără a avea un titlu de locațiune.
A mai arătat că pârâții au primit din partea Primăriei Comunei Balotești locuințe pentru care aceștia au încheiat și contracte de cumpărare.
Având în vedere că pârâții nu au deținut nici anterior primirii locuințelor din fondul locativ al comunei Balotești, contracte de locațiune cu reclamanta, a solicitat evacuarea acestora, întrucât dețin fără titlu spațiile indicate în cerere.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1411 și următ. Cod civil.
În dovedirea acțiunii a solicitat instanței administrarea probei cu interogatoriul pârâților, expertiză evaluatorie.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie: extras de carte funciară, adrese emise de către Primăria Balotești către S.C. FI-BA S.A. Balotești.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au arătat că situația descrisă în cererea de chemare în judecată nu corespunde realității, întrucât pentru spațiile pe care le ocupă au contracte de închiriere.
Au depus, în copie: contractul de închiriere nr.4/2001, fișa suprafeței locative închiriate, carnet de muncă privind pe numita C. R.-G., carnet de muncă – R. D., contract de închiriere nr.143/2001, fișa suprafeței locative închiriate, decizia civilă nr.1036 A/9.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, decizia civilă nr.1488 R/17.09.2012 pronunțată de C. Secția a IV-a Civilă, certificat de grefă cu privire la dosarul_ .
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că pârâtele C. I. și S. M. au obținut o soluție favorabilă în dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanta este proprietară a imobilului situat în localitatea Balotești, ., județul Ilfov, astfel cum reiese din Extrasul de Carte Funciară (fila 6).
Acțiunea în evacuare poate fi examinată și prin prisma art. 480 C.civ., fiind însă distinctă de acțiunea în revendicare. Astfel, acțiunea în evacuare întemeiata pe art. 480 C.civ. este recunoscută ca un mecanism de obținere, de către proprietar, a posesiei bunului, în cazurile in care pârâtul nu deține niciun titlu asupra imobilului și nu invocă niciun drept real cu privire la acesta.
Această acțiune a fost recunoscută în practica judiciară tocmai pentru a nu crea în sarcina proprietarului obligația împovărătoare de a introduce o acțiune în revendicare, ce presupune taxe de timbru mai mari și o probațiune mai anevoioasă, și în acele cazuri în care pârâtul nu deține niciun titlu cu privire la imobil.
Instanța în soluționarea prezentului dosar va avea în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 2300 din 10.05.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (sentință rămasă definitivă și irevocabilă) a fost obligată reclamanta din prezenta cauză, . SA să încheie contracte de vânzare-cumpărare cu pârâtele din prezenta cauză, respectiv C. I. pentru camera 67 și Strachinescu M. pentru camerele 48 și 55. P. urmare, cele două pârâte li s-a recunoscut calitatea de titulare ale unor contracte de închiriere asupra unor locuințe de serviciu, neexistând niciun impediment legal la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. În acest caz este incident efectul pozitiv al autorității lucrului judecat, prezenta instanță reținând aspectele relevate în mod definitiv și irevocabil cu privire la raporturile stabilite între reclamantă și cele două pârâte C. I. și Strachinescu M.. Astfel, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată cu privire la cele două pârâte C. I. și Strachinescu M..
Instanța reține că din probatoriul administrat nu rezultă că ceilalți pârâți B. F., F. G. și N. M. ar avea calitatea de chiriași, aceștia nefăcând dovada faptului că ar fi titulari ai unui alt drept real sau de creanță.
P. urmare, va fi admisă în parte cererea și se va dispune evacuarea pârâților, B. F. și F. G. din imobilul situat în Balotești, Șoseaua Unirii, nr. 152, Bl4F, camera 47, județul Ilfov, precum și evacuarea pârâtei, N. M. din imobilul situat în Balotești, Șoseaua Unirii, nr. 152, Bl4F, camera 52, județul Ilfov.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâților la plata lipsei de folosință de la data de 01.01.2010, instanța îl va respinge ca neîntemeiat, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă caracterul cert și lichid al creanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea precizată formulată de reclamanta S.C. FI-BA BALOTEȘTI S.A., cu sediul în com. Balotești, ., J. ILFOV, în contradictoriu cu pârâții B. F., F. G., ambii cu domiciliul în Balotești, ., ., . și în Balotești, ., nr. 152, .. 47, J. ILFOV, N. M., cu domiciliul în com. Balotești, ., ., . și în ., nr. 152, .. 52, J. ILFOV, C. I., cu domiciliul în comuna Balotești, ., ., J. ILFOV și în com. Balotești, ., nr. 152, .. 67, J. ILFOV, S. M., cu domiciliul în Balotești, ., ., J. ILFOV și în Balotești, ., nr. 152, .. 48, J. ILFOV.
Dispune evacuarea pârâților, B. F. și F. G. din imobilul situat în Balotești, Șoseaua Unirii, nr. 152, Bl4F, camera 47, județul Ilfov.
Dispune evacuarea pârâtei, N. M. din imobilul situat în Balotești, Șoseaua Unirii, nr. 152, Bl4F, camera 52, județul Ilfov.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cuantumului lipsei de folosință ca neîntemeiat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pentru judecător aflat în CO semnează Președintele instanței
Pentru grefier în CO semnează grefier șef,
Red./Dact./CED/SD/ 7 ex/26.08.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 3206/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 6921/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|