Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 7198/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7198/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 12206/94/2013

Dosar nr._ / 2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 7198

Ședința publică de la 04.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. V. A.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta-debitoare . pe intimata-creditoare ., având ca obiect anulare somație de plată.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 18.11.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.11.2013, apoi la data de astăzi, 04.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2013 sub nr._, petenta - debitoare . chemat în judecată pe intimata-creditoare ., solicitând anularea ordonanței date de Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 5197/18.09.2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 5197/18.09.2013 a fost obligată să plătească intimatei suma de 8567,48 lei cu titlu de rest de preț al mărfurilor vândute, obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 2.627,76 lei conform facturii nr. facturilor fiscale nr._/27.03.2012; nr._/10.04.2012, nr._/18.04.2012 și în continuare până la achitarea efectivă a debitului. Mai arată petenta-debitoare că a încheiat cu creditoarea convenția nr._/25.07.2006 având ca obiect vânzarea-cumpărarea, pe bază de comandă, de produse comercializate de creditoare, pentru care s-au emis facturile fiscale nr._/27.03.2012; nr._/10.04.2012, nr._/18.04.2012 la care s-au calculat penalități de întârziere fără să arate instanței de judecată că, întreaga c/val cuprinsă în facturi a fost achitată încă din anul 2012.

De asemenea arată petenta debitoare că la data pronunțării sentinței civile, creditoarea nu avea o creanța certă, lichidă și exigibilă.

În drept, petent-debitoarea a invocat disp. art.13 alin.1 din OUG 119/2007.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 19,5 RON și timbru judiciar de 1,5 RON.

Intimata-creditoare nu a depus întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentinta civila nr.5197 din 18.09.2013, pronuntata de Judecatoria B. in dosarul_/94/2012, a fost admisa actiunea creditoarei avand ca obiect somatie de plata, a fost obligata debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 8567,48 lei, reprezentand debit principal, precum si suma de 2627,76 lei, reprezentand penalitati de intarziere, precum si la plata penalitatilor de intarziere de la data introducerii cererii de chemare in judecata, 05.10.2012, pana la data achitarii efective a debitului, in termen de 10 de zile de la data comunicarii sentintei.Totodata, a fost obligata debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 39,3 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, si anume taxa de timbru si timbru judiciar.

Pe calea prezentei cereri in anulare debitoarea invoca, in esenta, faptul ca nu sunt indeplinite conditiile pentru admiterea actiunii principale intrucat debitul a fost achitat integral la data de 26.10.2012, astfel ca s-ar fi impus respingerea actiunii ca ramasa fara obiect.

In ceea ce priveste stingerea debitului invocata de catre debitoare, instanta apreciaza ca nu se pune probema nelegalitatii sau netemeiniciei sentintei civile atacate intrucat pana la momentul pronuntarii debitoarea nu a facut o atare dovada iar in cadrul cererii in anulare este avuta in vedere situatia de fapt asupra careia instanta s-a pronuntat deja.Or, desi debitoarea a avut cunostinta de dosarul civil avand ca obiect emitere ordonanta de plata, aceasta nu a inteles sa depuna intampinare ori sa propuna probe din care sa rezulte stingerea debitului.

Pe cale de consecinta, fata de considerentele anterior expuse, instanta urmeaza a respinge cererea in anulare ca neintemeiata, la fel ca si cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea in anulare formulată de petenta-debitoare .>, cu sediul în C., ., județ C. în contradictoriu cu intimata-creditoare ., cu sediul ales la S.C.P.A. N. & Asociații în București, ., ., ca neintemeiata.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2013.

Președinte Grefier

R. V. A. S. D.

Red.jud.R.V.A./Thn.SD/2ex/07.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 7198/2013. Judecătoria BUFTEA