Contestaţie la executare. Sentința nr. 3140/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3140/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 10037/94/2012
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3140
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE_ 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. E. D.
GREFIER D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și pe intimatul G. G., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 2 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 10 mai 2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 23.08.2012 sub nr._, contestatoarea C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, prin prefect F. P., în contradictoriu cu intimatul G. G., a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu sub aspectul imposibilității punerii în executare a acestuia și a executării silite dispuse la cererea creditorului G. G., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.834/11.02.2010 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._ și a contractului de cesiune autentificat sub nr.428/18.05.2011, cât și a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de către Judecătoria B. la data de 1.08.2012 în dosarul civil nr._, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea executării, a Somației nr.118/2.08.2012 și a oricărui act de executare silită începută de B.E.J. I. V. împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr.118/2012.
Totodată a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare.
În motivare contestatoarea a arătat că în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.834/2010, a fost somată să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 13,158 ha, teren fizic, pe raza Comunei Snagov, în favoarea intimatului G. G..
A mai arătat că actele de executare sunt nelegale, atât din punct de vedere procedural, cât și cu privire la conținutul titlului executoriu, urmând ca instanța să dispună anularea acestora.
A mai arătat că a fost nevoită să returneze de patru ori Comisiei Locale Snagov, documentația transmisă în vederea punerii în executare a sentinței nr.834/2010, întrucât aceasta nu conținea toate documentele prevăzute de legislația în vigoare și de Hotărârea nr.79/2010 a Comisiei Județene Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor. Deși ultima adresă către C. Locală Snagov a fost transmisă la data de 14.12.2011 nici până în prezent C. Locală nu a făcut completările necesare.
Contestatoarea a mai arătat că prin titlul executoriu se stabilește în sarcina Comisiei Județene Ilfov Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor, o obligație de a face intuitu personae, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi adusă la îndeplinire decât de către persoana obligată.
Prin urmare, în aceste cazuri, îndeplinirea în natură a obligației se realizează doar prin executare de bunăvoie de către debitor, neputându-se considera că se poate realiza o executare silită directă a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Așadar, executorul judecătoresc nu putea începe o executare silită a obligației de a face intuitu personae, pe cale de consecință, nici cheltuielile de executare ocazionate de executarea silită menționate în Somația nr.118/2.08.2012, nu pot fi stabilite în sarcina debitoarei.
Față de considerentele învederate, contestatoarea a solicitat instanței admiterea contestației la executare, anularea executării, a Somației nr.118/2.08.2012, și a oricărui act de executare silită începută de B.E.J. I. V. împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr.118/2012, cu suspendarea executării până la soluționarea prezentei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.399 și următ. C.proc.civ., Legea 18/1991, republicată, HG nr.890/2005, Regulamentul de aplicare a Legii 247/2005.
În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri la dosar, în copie (filele 6-25).
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la cererea de suspendare a executării, instanța, potrivit art. 403 C.p.c. instanța poate să suspende executarea până la soluționarea contestației la executare, cu condiția depunerii unei cauțiuni. Instanța subliniază faptul că plata unei cauțiuni (în prezenta speță nu s-a făcut dovada achitării unei cauțiuni având în vedere calitatea contestatoarei) nu reprezintă o garanție a admisibilității cererii de suspendare, ci oferă părții vocația de a putea cere suspendarea executării silite. Instanța reține faptul că reclamanta nu a arătat nici un motiv temeinic care să justifice suspendarea executării silite pornite în baza unui titlu executoriu. Instanța apreciază că reclamanta prin continuarea executării silite nu este prejudiciată în mod iremediabil, având la dispoziție instituția întoarcerii executării silite, în cazul admiterii contestației de față. Prin urmare respinge cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține faptul că prin Somația nr. 118/ 02.08.2012 din Dosarul de executare nr. 118/2012, în baza titlului executoriu, reprezentat de Sentința civilă nr. 834 din data de 11.02.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (sentință rămasa definitivă și irevocabilă) s-a pus în vedere intimatei să reconstituie dreptul de proprietate în favoarea reclamantului G. I. pentru suprafața de 13.158 ha pe raza localității Snagov, județul Ilfov. Între cele reclamant și intimatul G. G. s-a încheiat contractul de cesiune autentificat sub numărul 428 din 18 mai 2011 de BNP D. D., având ca obiect cesionarea drepturilor reclamantului ce rezultă din Sentința civilă nr. 834 din data de 11.02.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._
Instanța reține faptul că la data de 01.08.2012, Judecătoria B., în dosarul nr._ a admis cererea de încuviințare silită formulată de creditorul – intimat G. G. în contradictoriu cu debitorii, C. Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. Locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin urmare, motivul invocat de contestatoare cu privire la lipsa încuviințării executării silite nu este întemeiat.
Cu privire la imposibilitatea punerii în executare a dispozitivului Sentinței civile nr. 834 din data de 11.02.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, instanța apreciază că reclamanta contestatoare nu a făcut dovada celor susținute în cerere. Mai mult, instanța arată faptul că reclamanta are obligația legală de a respecta întocmai Sentința civilă nr. 834 din data de 11.02.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în caz contrar încălcând drepturile legale recunoscute intimatului, printr-o hotărâre definitivă. Instanța retine, de asemenea, ca nici critica vizând imposibilitatea obiectiva de executare a obligației stabilite prin titlul executoriu, in lipsa documentelor necesar a fi comunicate de către C. Locala de fond funciar Snagov nu poate fi primita. Aceasta deoarece, deși real ca in conformitate cu dispozițiile art.36, din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin HG. nr. 890/2005, comisia județeană emite titluri de proprietate pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, procese verbale de punere în posesie, și schițele terenurilor, rezulta din analiza materialului probator administrat in cauza ca aceste înscrisuri se afla deja la dispoziția Comisiei Județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Instanța precizează faptul că disfuncționalitatea sistemului de punere în posesie a proprietarilor (recunoscuți prin hotărâri definitive și irevocabile) și birocrația excesivă nu pot fi invocate de contestatoare, întrucât nu se poate prevala de propria culpă, ci în calitate de autoritate a statului trebuie să respecte hotărârea judecătorească.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având sediul în sector 3, București, ., în contradictoriu cu intimatul G. G., cu domiciliul în ., ., J. ILFOV, ca neîntemeiata.
Cu drept de recurs în 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Pentru grefierul de sedință aflat
în CO semneaza grefierul sef
Red.Jud CED/dact. Gref. DS/4ex/07.08.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2720/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5532/2013.... → |
---|