Plângere contravenţională. Sentința nr. 7839/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7839/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 15869/94/2012

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR.7839

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S.-I. I. C.

GREFIER: D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul Ș. I. A., și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 12.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.12.2013, apoi la 23.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 14.12.2012 sub nr._, petentul Ș. I. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/27.11.2012, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale și a anulării măsurii tehnico-administrative.

În motivarea plângerii petentul a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/27.11.2012 a fost amendat contravențional cu suma de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 din OUG 195/2002, reținându-se în fapt că a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, fără a acorda prioritate la patrunderea in intersectia cu sens giratoriu dintre DN7 si . cu nr._ .

Petentul a mai arătat că nu se face vinovat de cele reținute în cuprinsul procesului-verbal contestat, arătând totodată că procesul-verbal nu corespunde realității.

Petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat, act de identitate, dovada de circulație. A solicitat instanței încuviințarea probei cu martori și înregistrare video.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/27.11.2012 petentul a fost amendat contravențional cu suma de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 din OUG 195/2002, reținându-se în fapt că a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, fără a acorda prioritate la patrunderea in intersectia cu sens giratoriu dintre DN7 si . cu nr._ .

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de petent.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul verbal este legal întocmit, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.

Analizând temeinicia procesului verbal, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

În cauză, nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere reprezintă o faptă contravențională și nu penală, conform legii naționale. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 300 lei care prezintă o anumită severitate.

Față de gradul de severitate al sancțiunii și natura faptei, instanța concluzionează că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”. Consecințele calificării faptei drept „acuzație în materie penală” sunt: petentul se bucură de prezumția de nevinovăție iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.

În cauza de față instanța constată că în cuprinsul procesului verbal s-a reținut o situație de fapt care nu a fost dovedită, dincolo de orice îndoială, de intimată. Din chiar inregistrarea video depusa la dosar de catre intimata, nu rezulta ca petentul a savarsit contraventia pentru care a fost sanctionat.

Față de aceste considerente, reținând că petentul a înlăturat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat și va exonera petentul de plata amenzii, înlăturând totodată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea formulată de petentul Ș. I. A., cu domiciliul în Târgoviște, ., J. DÂMBOVIȚA, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7.

Anuleaza procesul-verbal contraventional . nr._/27.11.2012 si exonereaza petentul de plata amenzii contraventionale.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23.12.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Pentru judecătorul care nu mai funcționează

în cadrul acestei instanțe semnează

președintele instanței.

Red.SIIC/tehnored.DS/4 ex.

2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7839/2013. Judecătoria BUFTEA