Plângere contravenţională. Sentința nr. 1803/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1803/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 6724/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1803
Ședința publică din data de 27.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile ce are ca obiect plângere la procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 formulată de petentul C. G. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - Cestrin.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- obiectul cauzei – plângere contravențională, stadiu procesual – fond, cauza se află la primul termen de judecată;
- intimata a depus la dosar la data de 15.03.2013, prin serviciul de registratură al instanței, autorizație de control, certificat calificat, proces – verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 și o planșă foto.
Față de faptul că din cuprinsul procesului – verbal de constatare a contravenției reiese că presupusa faptă contravențională a fost săvârșită în localitatea Glina, județul Ilfov, instanța invocă din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2012 sub numărul_ petentul C. G. C. a formulat plângere împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – Cestrin, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul – verbal de constatare a contravenției a fost întocmit eronat împotriva sa având în vedere că, începând cu data de 06.01.2012, pe o perioadă de doi ani, autocamionul cu nr. de înmatriculare_ este închiriat societății S.C. Trans Mineral CDM S.R.L. în baza contractului de închiriere nr. 1145/06.01.2012 și a licenței C. Conformă_/09.01.2012.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procesul - verbal de constatare a contravenției R12 nr._/02.05.2012, contract de închiriere nr. 1145/06.01.2012, licenței C. Conformă_/09.01.2012, proces – verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art.1, alin 2 din OG 32/1995.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței; a depus la dosar certificat calificat, autorizație de control și planșă foto.
Potrivit art.137 alin.1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si a celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
La data de 02.03.2012, ora 14:51 pe A2 KM 12+450m, Glina, jud. Ilfov a fost surprins autovehiculul Categoria F cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului circulând pe rețeaua de drumuri naționale, fără a deține rovinieta valabilă, faptă sancționată potrivit art.8 alin.(2) din O.G. 15/2002.
Potrivit art. 32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 modificată și completată competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Analizând actul de constatare a contravenției contestat, instanța reține că în sarcina petentului a fost reținută săvârșirea contravenției prev. de art. art.8 din O.G. 15/2002, astfel că în cauză, competența este reglementată de art. 32 din O.G nr. 2/2001 și revine instanței în a cărei rază de competență a fost săvârșită fapta.
Având în vedere că în materia răspunderii contravenționale competența instanței este una absolută, în sensul art. 158 pct. 3 C.pr.civ., de la care nu se poate deroga și că fapta a fost săvârșită pe A2 KM 12+450m, Glina, jud. Ilfov în temeiul art. 32 alin.2 din OG 2/2001 și art. 158 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetentei teritoriale invocată de către instanță și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu, ca instanță în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță, din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. G. C., cu domiciliul în Timișoara, ., nr. 25, ., J. T. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – Cestrin, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
GALAȚANU N. M. G.
Red.jud.GN/Thn.red.gr.MG/Ex.2/03.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7839/2013.... | Actiune in regres. Sentința nr. 6051/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|