Plângere contravenţională. Sentința nr. 1128/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1128/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 6335/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1128
Ședința publică din data de 01.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. F. D. Shopping S.R.L. și intimatul M. D. Regionale și Turismului – Direcția Control, Consiliere și Monitorizare în Turism, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 13.02.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 21.02.2013 și la data de 01.03.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2012 sub nr._, petenta S.C. F. D. Shopping S.R.L. în contradictoriu cu intimatul M. D. Regionale și Turismului – Direcția Control, Consiliere și Monitorizare în Turism a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției nr._, desființarea sancțiunilor contravenționale dispuse în temeiul procesului – verbal, restituirea sumei de 15.000 lei reprezentând jumătate din cuantumul amenzii achitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, petenta a arătat că procesul – verbal de contravenție încalcă dispozițiile art.16 coroborate cu art.17 și urm. precum și ale art.19 din OG nr.2/2001.
Mai arată că nu este operator economic în sensul HG 1267/2010 și a normelor în materie, întrucât nu este nici proprietar, nici administrator de primire turistică și nici nu desfășoară activității specifice agențiilor de turism și/sau tur-operatorilor.
În drept au fost invocate disp. OG2/2001, HG1267/08.12.2010, art.105 alin.2 teza a II-a, art.47 din C. proc. Civilă, ordin MDRT nr.1051/2011, Normele Metodologice.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare a contravenției nr._ din 15.05.2012, act constitutiv al societății, alte înscrisuri.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art.1, alin 2 din OG 32/1995.
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat în fața instanței.
Instanța a încuviințat și administrat pentru petentă proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanta retine următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._ intocmit la data de 15.05.2012 de intimat, petenta a fost sancționata cu amenda contravențională în cuantum de 30.000 lei, in temeiul art. 10 it. K din HG 1267/2010 intrucat la data de 15.07.2011 a vandut si incasat contravaloarea unui pachet turistic, fara a detine licenta de turism.
Procesul verbal a fost semnat de petenta căreia i s-a comunicat o copie, petenta încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Instanța subliniază faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu incalcarea prevederilor art. 13 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit carora aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei. Instanta constata ca procesul verbal de contraventie a fost intocmit la data de 15.05.2012, pentru constatarea si sanctionarea unei fapte savarsite la data de 15.07.2011.
Prin urmare, termenul de 6 luni de la data savarsirii faptei se implinise deja la momentul intocmirii procesului verbal de contraventie, agentul constatator procedand la dresarea unui proces verbal de contraventie nelegal.
Avand in vedere concluzia de nelegalitate a procesului verbal de contraventie la care a ajuns instanta, analiza temeiniciei acestuia nu se mai impune.
In baza acestor considerente de fapt si de drept, constatand ca plangerea petentei este intemeiata, instanța o va admite, va anula procesul verbal nr._ intocmit la data de 15.05.2012 de intimat, urmând a exonera petenta de la plata amenzii contraventionale in cuantum de 30.000 lei si a inlatura sanctiunea complementara. De asemenea, va dispune restituirea sumei de 15.000 lei reprezentand jumatate din cuantumul amenzii, achitate de petenta cu O.P. nr. 845/16.05.2012 (f. 31).
Va respinge ca neintemeiat capatul de cerere avand ca obiect plata cheltuielilor de judecata, intrucat nu s-a facut dovada acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plangerea formulată de petenta S.C. F. D. Shopping S.R.L., cu sediul în ., ., Cod județul Ilfov în contradictoriu cu intimatul M. D. Regionale și Turismului – Direcția Control, Consiliere și Monitorizare în Turism, cu sediul în București, sector 5, ., Latura Nord.
Anuleaza procesul verbal de contraventie contestat nr._ intocmit la data de 15.05.2012 de intimat.
Exonereaza petenta de la plata amenzii de 30.000 lei si inlatura sanctiunea complementara.
Dispune restituirea sumei de 15.000 lei reprezentand jumatate din cuantumul amenzii achitate.
Respinge capatul de cerere avand ca obiect plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiat.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 01.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
GALAȚANU N. M. G.
Pentru judecator aflat în CO Pentru grefier aflat în CO
Semneaza presedintele instantei Semneaza grefierul sef
Red.jud.G.N. /Thn.red.gr. MG/4ex/16.08.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 5276/2013. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7214/2013. Judecătoria... → |
---|