Plângere contravenţională. Sentința nr. 516/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 516/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 3909/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.516
Ședința Publică din data de 04.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. S. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravenționala.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 28.01.2013 fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 04.02.2013 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.03.2012 sub nr._, petentul B. S. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/07.03.2012 întocmit de încheiat de intimatul IPJ Ilfov.
In fapt, petentul a arătat ca în ziua de 07.03.2012 se afla în fata Primăriei Snagov in autoturismul proprietate personală când la mașină au venit doi agenți de politie care i-au solicitat să se legitimeze însă, având in vedere că agenții de politie nu purtau uniforme militare a refuzat să se legitimeze, s-a speriat si a plecat. Petentul a menționat ca după circa trei km a fost oprit din nou de un echipaj de politie, timp in care au ajuns la fața locului si ceilalți doi polițiști care i-au adresat injurii si amenințări si i s-a încheiat proces verbal de contravenție pentru nepurtarea centurii de siguranță. A arătat că nu purta centura de siguranță întrucât era oprit, iar actele le avea asupra sa însă nu le-a prezentat celor doi din cauza atitudinii și faptului că nu erau îmbrăcați corespunzător, iar celui de-al doilea echipaj le-a prezentat însă aceștia nu au vrut să țină cont de ele.
In drept, plângerea nu a fost întemeiată.
In susținerea cererii, petentul a depus în copie procesul verbal de contravenție . nr._/07.03.2012.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată coroborat cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din OG 32/1995.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată si menținerea procesului verbal de contravenție întrucât petentul a fost sancționat pentru că în timp ce conducea autovehiculul pe raza localității Snagov nu a respectat indicațiile polițistului rutier neoprind la semnalul acestuia si nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115 C..
La termenul din 08.10.2012 instanța a încuviințat petentului proba testimonială cu martorii N. V. si V. T. astfel cum au fost solicitați prin cerere si a dispus audierea acestora.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:Prin procesul-verbal . nr._ din data de 07.03.2012 (fila 4) s-a constatat că în data de 07.03.2012, orele 12:00, petentul a condus auto marca Audi cu nr. de înmatriculare_ pe DJ101B (Snagov), din direcția DN1 către Snagov . centura de siguranță și fără a avea asupra sa documentele prevăzute de regulament (act de identitate, permis de conducere, carte de identitate). De asemenea conducătorul auto nu a respectat indicațiile polițiștilor de ordine publică cu aviz de poliție rutieră de a opri, plecând de la fața locului fără încuviințare.
În sarcina petentului au fost reținute faptele prevăzute de art. 108 alin.1 lit. a pct. 3, art. 101 alin.1 pct. 18 și art. 100 alin. 3 lit. f din OUG 195/2002.
Petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 420 lei și sancțiunea contravențională avertisment, două puncte de penalizare și sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 zile, în baza art. 99 alin. 2, 101 alin.1 și 100 alin. 3 din OUG 195/2002.
Potrivit art. 108 alin.1 lit. a pct. 3 din OUG 195/2002 constituie contraventie nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță. Art. 101 alin.1 pct. 18 din OUG 195/2002 stabilește că, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), între care sunt prevăzute în mod expres permisul de conducere și cartea de identitate. Art. 100 alin. 3 lit. f din OUG 195/2002 prevede că, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Procesul-verbal de contravenție face dovadă asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei în condițiile în care este legal și temeinic întocmit. Din analiza comparativă a cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și a cuprinsului procesului-verbal se poate constata că acesta a fost legal întocmit.
Astfel, în privința elementelor de formă ale procesului verbal prevazute de art 16 din OG 2/2001, instanta observă că acesta îndeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, inclusiv cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, conf. art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului. Procesul-verbal de contravenție nu a fost semnat de petent fiind trecut în dreptul rubricii pentru semnătură ”refuză să ia la cunoștință”, ”refuză să semneze”. La rubrica alte mențiuni făcute de petent s-a consemnat ”nu am respectat indicațiile polițiștilor pentru că nu erau echipați corespunzător și erau de vorbă cu două femei în mașină”. Au fost respectate dispozițiile art. 19 din OG 2/2001 având în vedere că procesul verbal a fost semnat de un martor asistent care a constatat refuzul petentului de a semna.
În ceea ce privește temeinicia, instanta constata ca nu s-a facut dovada unei alte situatii de fapt decât cea mentionata în procesul verbal. Față de acest aspect petentul a susținut prin plângerea introductivă că a plecat după ce i s-a solicitat identificarea de către cei doi polițiști, întrucât s-a speriat de aceștia care aveau o atitudine amenințătoare și nu erau îmbrăcați corespunzător unor agenți de poliție. Cu privire la actele de identitate petentul a arătat că le avea asupra sa dar nu le-a prezentat deoarece nu a crezut că cele două persoane care le ceruseră erau polițiști, iar centura de siguranța nu o purta pentru că era oprit. Niciuna dintre aceste susțineri nu au fost probate în cauză. In plus, petentul nu s-a prezentat pentru a fi audiat de instanță, deși a fost citat în acest sens, iar martorii propuși de acesta, deși încuviințați în cauză, nu au putut fi audiați din motive obiective. Astfel, martorul N. V. nu a putut fi citat, întrucât domiciliul acestuia nu a fost indicat corespunzător de petent, iar martorul V. T. a fost citat cu mandat dar nu s-a prezentat pentru a fi audiat și instanța a făcut aplicarea art. 188 alin. 3 C.pr.civ.
Este un principiu general recunoscut că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În același sens este și art. 129 alin. 1 C. proc. civ., care prevede că părțile au obligația de a-și proba pretențiile și apărările.
Rolul activ al instanței prev.de art.129 alin.5 Cod procedură civilă nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia. Totodată prevederile art.47 din OG nr.2/2001 stipulează expres că dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile codului de procedură civilă, iar conform disp.art.35 din OG nr.2/2001 plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se soluționează cu precădere.
Instanța are în vedere și decizia nr. 205/2009 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp.art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor potrivit cu care „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.
Trebuie precizat că, de altfel, în cauza A. împotriva Romaniei (hotararea din 04.10.2007, devinitiva la 31.03.2008), Curtea Europeana admite ca orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, pe care Convenția nu le împiedică din principiu, insa trebuie recunoscut celui acuzat de savarsirea unei contraventii garantiile procedurale prevazute de art 6 par. 1 si 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, garantarea dreptului la apărare personal sau prin avocat, posibilitatea de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obtine citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Esential este ca atât pe parcursul judecatii, cat si in etapa analizei probelor sa nu se incalce prezumtia de nevinovatie de care se bucura contravenientul. Cu alte cuvinte, petentul trebuie sa aiba posibilitatea sa propuna si sa administreze ce probe doreste, iar instanta sa adminstreze probele atat in favoarea, cat si in defavoarea contravenientului cu impartialitate, motivand de ce a dat o credibilitate mai mare celor din urma. Aceasta este in esenta si concluzia la care ajunge Curtea europeana a Drepturilor Omului in cauza A. contra Romaniei.
Din economia disp.art.34 din OG 2/2001 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie. Procesul-verbal contravențional fiind prezumat a fi legal, revine „contravenientului” care l-a contestat, deci care a făcut plângerea în instanță, să răstoarne prezumția, adică să dovedească netemeinicia și/sau nelegalitatea acestuia. Prezumția de adevăr a procesului-verbal poate fi răsturnată prin probe contrarii.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c.Franța, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c.Suedia).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c.Franța).
Dispozițiile OUG nr.195/2002 R au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, deci câmpul de aplicare a acestui act normativ privește toți cetățenii.
Respectarea regulilor impuse de OUG nr.195/2002 R are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate a persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială. Astfel, fapta de a refuza identificarea și de a nu respecta semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri reprezintă o încălcare gravă a normelor acestei legi, întrucât denotă disprețul contravenientului față de o autoritate a statului învestită cu prerogative importante în asigurarea respectării regulilor de circulație, faptă ce trebuie sancționată cu fermitate pentru o mai bună conștientizare a pericolului public reprezentat de un astfel de comportament antisocial.
Desigur că persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil – art.31-36 din OG 2/2001 – în cadrul căruia se poate servi de orice mijloc de probă și poate invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c.România).
Având în vedere cele expuse, instanța reține că petentul nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că situația de fapt ar fi alta decât cea descrisă în procesul-verbal atacat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale în raport de disp.art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată la minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de circumstanțele personale ale contravenientului, așa încât nu se impune reevaluarea acesteia.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petentul B. S. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 07.03.2012, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. S. domiciliat în localitatea Balotești ., județul Ilfov în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul in București, . nr. 7, sector 2, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal . nr._/07.03.2012 ca fiind legal și temeinic.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: jud.FAL
Dact: CL 4 ex/20.03.2013
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 28.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. S. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică,nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arata că prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție si procesul verbal de executare a mandatului de aducere privind pe martorul V. T., după care,
Instanța constată decăzut petentul din proba cu martorul N. V. având in vedere ca nu a fost indicat domiciliul acestui martor.
În baza art. 108 ind. 1 alin 2 lit a C. pr civ dispune amendarea martorului propus de petent, V. T. pentru neprezentare la acest termen de judecată si având în vedere dispozițiile art. 188 alin 3 C. pr civ. merge mai departe cu judecata si retine cauza in pronunțare.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens in care,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la 04.02.2013.
Pronunțata in ședința publică azi, 28.01.2013.
Președinte, Grefier,
← Actiune in regres. Sentința nr. 4373/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7805/2013.... → |
---|