Plângere contravenţională. Sentința nr. 7805/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7805/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 1229/94/2013
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.7805
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 23.12.2013
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta B. V.-M. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției ., Nr._ din data de 17.01.2013, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 17.12.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.12.2013,când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 29.01.2013, a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., plângerea formulată de petenta B. V.-M., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., Nr._ din data de 17.01.2013; exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei; înlăturarea măsurii reținerii permisului de conducere luată în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere .
În motivarea plângerii petenta a arătat că, la data respectivă, venea din direcția Târgoviște către București, la trecerea de pietoni a continuat deplasarea, deoarece pietonii angajați în travesarea drumului public, trecuseră în sensul de deplasare al mașinii sale, nefiind întrunite astfel element ele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002.
Astfel, în ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, acest gen de contravenție ( referitoare la circulația pe drumurile publice ), intră în sfera ,, acuzațiilor în materie penală ,, la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO .
România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A., împotriva României, pe motiv că, s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională ( paragraful 66-69 din hotărâre).
Din acest punct de vedere, procesul verbal de contravenție trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentei în săvârșirea unei astfel de fapte, mențiunile agentului constatator neputând servi singure pentru aplicarea unei sancțiuni contravenționale.
Această situație nu susține în mod temeinic existența faptei reținute în sarcina sa, săvârșirea acesteia de către petentă și vinovăția.
In drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe disp.OG nr.2/2001, OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr.1391/2006.
In susținerea plângerii petenta a solicitat proba cu inscrisuri și proba testimonială cu un martor.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.
Petenta a depus la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal de contravenție.
Intimata, legal citată a depus la dosar înscrisuri, respectiv copie de pe buletinul de verificare metrologică și planșe foto ( filele 13-19 dosar ).
La termenul de judecată, 05.11.2013, instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri și audierea unui martor, iar pentru intimată a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 17.01.2013 petenta B. V. a fost amendata contravențional cu suma de 280 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.100/3/b din OUG 195/2002.
În fapt s-a reținut că, în data de 17.01.2013, ora 11.13, pe DN 7 . condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ din directia Targoviste catre Bucuresti, iar cand aajuns la trecerea de pietoni din dreptul magazinului Lidl nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati regulamentar in traversare pe sensul sau de deplasare.
Plângerea a fost depusă la instanță cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator și de către petenta, fiind astfel respectate și dispozițiile art. 19 din același act normativ.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În cauză, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului reprezintă o faptă contravențională și nu penală, conform legii naționale. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 280 lei și prin suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, care cumulate, prezintă o anumită severitate. Rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice.
Astfel, prin raportare la gradul de severitate al sancțiunii și la natura faptei, instanța concluzionează că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”.
Consecințele calificării faptei drept „acuzație în materie penală” sunt: petenta se bucură de prezumția de nevinovăție iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă, nici una dintre aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea Europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
Jurisprudența Curții europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție, și cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.
Potrivit art.100 alin.3 lit. b din OUG 195/2002 reprezintă contravenție neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Instanța constată că mențiunile agentului de poliție se coroborează cu fotografiile efectuate cu aparat radar verificat metrologic (f. 14-19) și cu recunoașterea săvârșirii faptei de către petenta la momentul constatării contravenției când a semnat procesul verbal cu mențiunea că nu a facut-o intentionat.
Astfel, dacă simpla semnătură a contravenientului la rubrica de luare la cunoștință de procesul-verbal nu echivalează, în principiu, cu recunoașterea faptei, nu același lucru se poate spune despre situația în care același contravenient semnează actul ce indică recunoașterea săvârșirii faptei contravenționale (chiar daca nu “intentionat”). Este de presupus că, într-o asemenea situație, orice persoană ar lua o minimă atitudine față de actul nelegal și cu conținut incorect, refuzând să își asume, prin semnătură, o mențiune ce nu corespunde adevărului.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.
Astfel, conform art.100 alin.3 lit. b raportat la art.98 din OUG 195/2002, fapta săvârșită se sancționează cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
Potrivit art.96 alin.1 din OUG nr.195/2002, sancțiunile complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art. 98 alin.3 din OUG nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art.21 alin.3 din OG 2/2001 instanța reține că sancțiunile sunt proporționale. Astfel, instanța are în vedere că fapta prezintă un grad de pericol social sporit raportat la urmările care s-ar fi putut produce, motiv pentru care suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile este justificată. În acest context, instanța reține că gradul de pericol este sporit și că sancțiunea complementară se impune a fi menținută indiferent că petenta a mai fost sau nu sancționată contravențional la regimul circulației rutiere.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este legal și temeinic iar sancțiunile sunt proporționale, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată și va menține procesul verbal . CP nr._ din data de 17.01.2013 ca fiind legal și temeinic întocmit.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiului disponibilității, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta, B. V. – M., domiciliată în București, ..42 B, . în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, sector 2, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A
Tehnored.gr.FG/4ex
/23.01.2014.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 516/2013.... | Actiune in regres. Sentința nr. 32/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|