Pretenţii. Sentința nr. 4381/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4381/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 11709/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 4381

Ședința publică de la 25.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D.-I.

Grefier: M. A.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul ales la C. AV. "P. D." - sector 5, București, .. 1, ., . contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, . și intervenientul forțat N. I. domiciliat în ., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu s-a depus timbru judiciar;

- reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă;

- la data de 07.02.2013 pârâta a depus prin serviciul registratură precizare; la data de 08.02.2013 a fost comunicată și reclamantei, după care,

În baza art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților.

Se reia dosarul la a doua strigare, la ordine, la apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde reclamanta prin reprezentant convențional avocat cu împuternicire avocațială depusă în ședință publică, lipsind pârâta și intervenientul.

Reclamanta prin reprezentant depune la dosar în ședință publică împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 189,85 lei și timbru și timbru judiciar de 3 lei, precizare de acțiune, extras de cont și dovada achitării onorariului de avocat.

Instanța ia act că reclamanta prin apărător depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 189,85 lei și timbru și timbru judiciar de 3 lei, precizare de acțiune, extras de cont și dovada achitării onorariului de avocat

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantei, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile la dosar.

În temeiul art. 167 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, cu obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, fără cheltuieli de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.09.2012 sub nr._ reclamanta . GROUP SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat N. I., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.235,67 lei, sumă compusă din 2.135,31 lei reprezentând contravaloarea indemnizației achitată, suma de 100,36 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței 15.08.2012 până la data de 01.10.2012, la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi, în continuare, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 07.07.2011, intervenientul forțat N. I., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a provocat din culpa sa un accident de circulație așa cum reiese din constatrea amiabilă de accident. Autoturismul avariat cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă la data producerii accidentului, iar în baza poliței de asigurare facultativă s-a plătit despăgubirea în cuantum de 2.135,31 lei. Autoturismul intervenientului forțat N. I. era asigurat obligatoriu de răspundere civilă (RCA) la pârâta . REASIGURARE SA.

Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit dispozițiilor art. 2210 C.civ și Ordinului CSA nr.2/2010 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, pârâta primind cererea de despăgubire la data de 30.07.2012, fiind invitată la conciliere.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 C.civ, art. 49 din Legea nr. 136/1995, Ordinul 14/2011 al CSA.

Cererea a fost legal timbrată cu 189,85 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta a formulat întâmpinare la data de 07.02.2013 prin care a precizat că a achitat debitul în cuantum de 2135.31 lei prin OP, solicitând respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect. În ceea ce privește penalitățile de întârziere se solicită aplicate dispozițiilor ordinului CSA, iar cu privire la cheltuielile de judecată solicită reducerea acestora întrucât a achitat debitul principal înaintea primului termen de judecată.

Intervenientul forțat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună (f. 5-41), iar pârâta înscrisurile aflate la filele 50-53.

La termenul din data de 25.06.2013 reclamanta, a formulat precizare de acțiune, arătând că pârâta a efectuat plata debitului principal în cuantum de 2.135,31 lei, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100,36 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 2.135,31 lei pentru perioada cuprinsă între data de 15.08.2012 până la data de 01.10.2012, și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere în continuare de la data de 02.10.2012 până la data de 28.12.2012 data achitării debitului,cu cheltuieli de judecată (taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Cu titlu preliminar, în temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile Codului civil din 1864, având în vedere faptul că data producerii accidentului este data de 07.07.2011, anterior intrării în vigoare a noii legi.

În fapt, la data de 07.07.2011 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, numitul N. I., din culpa sa exclusivă, a avariat autoturismul cu nr._ asigurat CASCO la societatea reclamantă.

La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA ./16/H16/DV nr._ (poliță f.23), iar autoturismul cu nr._ era asigurat facultativ la societatea reclamantă astfel cum rezultă din polița . nr._ (f.34).

Conform constatării amiabile de accident din data de 07.07.2011 (fila 7), conducătorul auto N. I. nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, accidentându-l.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. RA18/BU/11/_, în cadrul căruia a fost aprobată despăgubirea în cuantum de 2135,31 lei reprezentând contravaloarea daunelor produse autoturismului cu nr._, despăgubire ce a fost achitată, astfel cum rezultă din extrasul de cont detaliat depus de reclamantă la filele 8-19 din dosar.

La termenul din data de 25.06.2013 reclamanta, a formulat precizare de acțiune, arătând că pârâta a efectuat plata debitului principal în cuantum de 2.135,31 lei, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100,36 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 2.135,31 lei pentru perioada cuprinsă între data de 15.08.2012 până la data de 01.10.2012, și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere în continuare de la data de 02.10.2012 până la data de 28.12.2012 data achitării debitului,cu cheltuieli de judecată (taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat).

Susținerile reclamantei în sensul achitării debitului în cuantum de 2135,31 lei coincid cu precizările formulate de către pârâtă.

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 31.07.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului și actele dosarului de daună (f.5), pârâta achitând cu întârziere și în două tranșe debitul principal, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 constată faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse bunului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 998-999 Cod civil.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 31.07.2012 așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris (fila 5) și că pârâta nu a efectuat plata sumei solicitate în termen de 15 zile, ci ulterior cu întârziere în două tranșe, în baza dispozițiilor art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata sumei de 100,36 cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 2135,31 lei de la data de 15.08.2012 până la data de 01.10.2012, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 2135,31 lei de la data de 02.10.2012 până la data de 28.12.2012.

În temeiul art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 688,85 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat conform înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul ales la C. AV. "P. D." - sector 5, București, .. 1, ., . contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat N. I. domiciliat în ., jud. Călărași, așa cum a fost precizată.

Obligă pârâta la plata sumei de 100,36 cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 2135,31 lei de la data de 15.08.2012 până la data de 01.10.2012, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 2135,31 lei de la data de 02.10.2012 până la data de 28.12.2012.

Obligă pârâta la plata sumei de 688,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2013.

Președinte Grefier

S. D.-I. M. A.

Red. Jud. SDI/

Thn.MA /5ex/

15.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4381/2013. Judecătoria BUFTEA