Pretenţii. Sentința nr. 7320/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7320/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 2132/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

Sentința civilă Nr. 7320

Ședința publică de la 10 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU

Grefier E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta, I. A. DE VIAȚĂ SA și pe pârâta, B. E. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pârâta, B. E. M. asistată de avocat C. Iris, lipsind reclamanta, I. A. DE VIAȚĂ SA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cauza are ca obiect, pretenții, fond, prim termen de judecată; reclamanta a solicitat judecata în lipsă; nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru de 513,35 lei si a timbrului judiciar de 3 lei, astfel cum instanța a pus in vedere reclamantei prin citație, f.46.; prin serviciul registratură, pârâta, B. E. M. a depus întâmpinare care a fost comunicată reclamantei; reclamanta a transmis prin fax răspunsul la întâmpinare.

Instanța dispune lăsarea cauzei la ordine când va invoca din oficiu excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecata.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecata; în cazul timbrării cererii solicită ca reclamanta să precizeze acțiunea, modul de calcul și perioada.

Instanța dispune lăsarea cauzei la ordine.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Instanța, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecata si retine cauza in pronunțare pe excepția de netimbrare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2013, sub nr._, reclamanta, I. A. DE VIAȚĂ SA, în contradictoriu cu pârâta, B. E. M. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6705,8 lei reprezentând comisioane încasate nemeritat potrivit Contractului de Consultant A. de Viață nr._/17.06.2002 coroborat cu dispozițiile Contractului de Management nr. 544/13.07.2007, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că parata a încălcat dispozițiile Contractului de Management nr. 544/13.07.2007 prin nereturnarea, la încetarea colaborării cu Societatea, a comisioanelor încasate nemeritat.

Deși notificată parata nu a dat curs solicitărilor reclamantei.

In drept, dispozițiile Contractului de Management nr. 544/13.07.2007; art. 1166, 1170, 1270, 1272, 1350 și 1522 din Codul civil; art. 109, art.112, și 992 C.p.c.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și

A depus la dosar, în copie, înscrisuri, f. 6-38.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Cererea nu a fost legal timbrata

La termenul din 10.12.2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a cererii de chemare in judecată.

Cererea de chemare în judecată este una având ca obiect pretenții, reclamanta datorând o taxă de timbru calculată la valoarea obiectului cererii potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.146/1997.

Deși reclamantei i s-a pus in vedere de la înregistrarea dosarului la Judecătoria B. să depună taxa judiciara de timbru in cuantum de 513,35 lei si a timbrului judiciar de 3 lei, fiind citată cu această mențiune, aceasta nu a contestat taxa stabilită în sarcina sa și nici nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Prin urmare, constatând că cererea nu a fost timbrată, în temeiul art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997, instanța va admite excepția și va anula cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrarii cererii invocata de instanța din oficiu.

Anulează cererea de chemare in judecata privind pe reclamanta, I. A. DE VIAȚĂ SA - sector 5, București, .. 1-5 și pe pârâta, B. E. M. dom. în Ghermănești, ., ., ., .> Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2013.

P., GREFIER,

Red. Jud.IEM/thn.E.A./19 Decembrie 2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7320/2013. Judecătoria BUFTEA