Somaţie de plată. Sentința nr. 1235/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1235/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 591/94/2013
JUDECĂTORIA BUFTEA
JUDEȚUL ILFOV
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.1235
Ședința publică din data de 05.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER: F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect somație de plată formulată de creditoarea S.C. C. R. MOBILE TELECOMMUNICATIONS S.A. împotriva debitoarei D. A.- M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; prin cererea formulată creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă; prin rezoluție s-a dispus citarea creditoarei cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 39 de lei și a timbrul judiciar de 5 lei; la data de 01.03.2013 creditoarea a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform rezoluției.
În baza art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești se lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților. Se reia dosarul la a doua strigare, iar la apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Instanța, în temeiul art.1591 al.4 din codul de procedură civilă și art.2 din O.G. nr.5/2001 că este competentă material, teritorial și general.
Instanța, în temeiul art.167 alin.1 C. încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.01.2013, sub nr._ creditoarea S.C. C. R. Mobile Telecommunications S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se emită ordonanța de plată care să conțină somației de plată împotriva debitoarei D. A.- M. și obligarea acesteia la plata următoarelor sume:
- 2.823,54 lei reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă;
- 5.780,04 lei reprezentând penalități convenționale în cuantum procentual de 0.5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat de 2.823,54 lei pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi și data de 31.12.2012;
- Contravaloarea penalităților convenționale în cuantum procentual de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere aferentă debitului principal în cuantum de 2.823,54 lei curse în continuare, pentru perioada 01.01.2013 și data îndeplinirii obligației de plată; suma de 200 lei reprezentând daune interese rezultate din încetarea contractului;
- Suma de 106 lei reprezentând cheltuieli de judecată (39 lei taxa judiciară de timbru, 5 lei timbrul judiciar și 62 lei onorariul de avocat).
În motivarea cererii sale, creditoarea a arătat că în temeiul contractelor intervenite la data de 11.01.2010, 21.06.2010 creditoarea a prestat debitoarei servicii de telefonie mobilă. Potrivit art.9 din contract acesta a fost încheiat pe o perioadă de 24 luni. S-au emis o . facturi fiscale în valoare totală de 2.823,54 lei, sumă rămasă neachitată până în prezent. Potrivit art.16.4 prevede următoarele: în termen de 30 de zile de la data încetării contractului, abonatul trebuie să achite toate sumele datorate către C. și eventuale costuri și eventualele costuri de încetare înainte de expirarea perioadei inițiale, așa cum sunt specificate în art.17.
A apreciat că debitoarea a fost convocată la conciliere potrivit dispozițiilor art.7201 Codul de procedură civilă, însă aceasta nu a dat curs solicitării creditoarei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, art.969, 1066 și urm. Codul civil, art.379 Codul de procedură civilă, art.7201 Codul de procedură civilă, art.274 Codul de procedură civilă.
În susținerea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.( f.7-46).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei conform art. 3 lit. o¹ din Legea nr. 146/1997 și cu timbru judiciar de 0,3 lei conform art. 3 alin. 1 din O. G. nr. 32/1995. ( f.58).
Debitoarea, deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între creditoarea S.C. C. R. MOBILE TELECOMMUNICATIONS S.A. și debitoarea D. A. M. s-au încheiat contractele de abonament la serviciile de telefonie mobilă nr._ (filele12-21) și_ (filele 24-35).
Prin condițiile generale anexate contractelor și care fac parte din acestea, creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice (art. 1), iar debitoarea s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 17 zile de la emiterea facturilor de către creditoare (art. 10.9), iar în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 0.5 % pe zi de întârziere (art. 10.13), fiind stipulat că penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal.
În temeiul contratelor încheiate, semnate de ambele părți, s-au emis facturi fiscale în perioada octombrie-decembrie 2011 (filele 37-42).
În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Așadar, textul legal stabilește anumite condiții de admisibilitate ale procedurii speciale a somației de plată, ce trebuie întrunite cumulativ, și anume 1. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, 2. creanța să izvorască dintr-un contract sau dintr-un statut, regulament sau a altui înscris 3. contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creanței fie constatat printr-un înscris semnat de părți sau însușit de acestea prin alt mod admis de lege.
În cauza de față, analizând contractele încheiate între părți și semnate de acestea, precum și facturile fiscale emise, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările ulterioare, respectiv creanța creditoarei în valoare de 2823,54 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie prestate și neachitate (debit principal) este certă – existența ei rezultă din contractele încheiate coroborat cu facturile fiscale emise, opozabile debitorului, lichidă – cuantumul acesteia fiind determinat prin facturi fiscale - și exigibilă – termenul de plată prevăzut în contract, respectiv de maxim 17 zile de la data emiterii facturii, fiind împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține în primul rând că, în cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părți, până la data achitării integrale a debitului principal.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182, 50 % pe an – o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară, clauză care contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată.
Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită și cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite creditoarei din prezenta cauză pentru recuperarea creanței.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Cu toate că în condițiile art. 56 C.. izvorăsc pretențiile creditoarei este un act de comerț unilateral, fiind supus în principiu legii comerciale, specificul raporturilor juridice dintre comercianți sau liber profesioniști, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, a determinat adoptarea unei legislații speciale, cu caracter imperativ, menită să protejeze interesele consumatorilor.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Curtea a statuat că „în ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (cauza Murciano Quintero, C – 240/98, considerentele 25 și 26).
În cauză, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
De aceea, semnarea contractului de către debitor nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
Pentru toate aceste motive, instanța consideră nejustificate pretențiile creditoarei de obligare a debitorului la plata penalităților de întârziere (atât cele facturate, cât și cele nefacturate), obținute prin aplicarea a 0,5 % pe fiecare zi de întârziere, astfel că urmează să respingă aceste capete de cerere ca neîntemeiate.
Cu privire la dobânda legală, instanța reține că potrivit art. 43 din C.. și plătibile în bani produc dobândă de drept, din ziua în care au devenit exigibile, dobândă ce se va calcula potrivit prevederilor din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale și OG nr.13/2011 de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.
Având în vedere aceste considerente, instanța va obliga debitorul să plătească creditoarei dobânda legală aferentă debitului principal, pentru perioada cuprinsă între data scadenței facturilor fiscale emise în perioada octombrie-decembrie 2011 și data achitării integrale a debitului.
Cu privire la obligarea debitorului la plata sumei de 200 lei cu titlu de „taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen”, instanța reține, pe de o parte, că nu s-a făcut dovada încetării contractului, iar pe de altă parte, o astfel de sumă trebuie solicitată pe calea dreptului comun, unde urmează a se analiza fondul cauzei, în speță dacă nerespectarea obligațiilor contractuale privește sau nu culpa debitorului și dacă astfel a intervenit rezilierea contractului înainte de termen. Instanța apreciază că o asemenea analiză este incompatibilă cu procedura somației de plată, astfel că va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În consecință, în temeiul art. 1 și al art. 6 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, instanța va admite în parte cererea și va obliga debitorul să plătească creditoarei suma de 2823,54 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, și dobânda legală aferentă debitului principal, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale a debitului în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii.
În baza art. 7 din OG nr. 5/2001, instanța va respinge cererea de emitere a somației de plată pentru restul sumelor reprezentând taxă de reziliere în cuantum de 200 lei și penalități de întârziere în cuantum de 0,5 %, ca neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, debitorul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către creditoare cu prilejul soluționării cererii de emitere a somației de plată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în cuantum de 39,5 lei și onorariu de avocat în sumă de 62 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea S.C. C. R. MOBILE TELECOMMUNICATIONS S.A. cu sediul ales la C.. Av. F. Ovanesian în C., .-84, Județul C. în contradictoriu cu debitoarea S.C. D. A.- M. cu domiciliul în Voluntari, ..48, Vila 8, Județul Ilfov.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 2823,54 lei, reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă și dobânda legală aferentă debitului principal, pentru perioada cuprinsă între data scadenței facturilor fiscale emise în perioada septembrie-octombrie 2011 și data achitării integrale a debitului, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Respinge cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,5 lei, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar și suma de 62 lei onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, pentru debitoare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.judT.A..
Thn.red.gr.FG/6ex /
04.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4187/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3758/2013.... → |
|---|
