Contestaţie la executare. Sentința nr. 4187/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4187/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 6647/94/2013

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4187

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18.06 2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE- E.-M. I.

GREFIER –IVENIȚA F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea, D. Crinuța N. și pe intimata, C. Z. prin procurator C. D., având ca obiect contestație la executare (dosar disjuns din_ ).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea prin avocat și intimata, reprezentata de avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cauza are ca obiect contestație la executare, fond, prim termen de judecată, cauza disjunsă din_ .

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale pe capătul doi de cerere, invocată de contestatoarea și înaintarea dosarului la Tribunalul București.

După deliberare,

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.05.2013 sub nr._, cerere disjunsă din dosarul nr._, contestatoarea D. Crinuța N. a formulat contestație la executare solicitând admiterea acesteia împotriva executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1327/31.03.2011 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011, precum și suspendarea executării silite, anularea formelor de executare dispune de B. V. P. în dosarul de executare nr. 676/2012.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că împotriva sentinței civile nr. 1327/31.03.2011 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011, a formulat revizuire și contestație în anulare, considerând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, iar ANRP – Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, a formulat contestație în anulare față de faptul că instanța a respins recursul ca fiind tardiv-dosar aflat pe rolul C. sub nr._ .

De asemenea, contestatoarea mai arată că în dispozitivul sentinței civile nr. 1327/31.03.2011 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011 nu se menționează în mod expres data executării efective, această dată constă în data executării obligației stabilite în sarcina A.N.R.P. impusă prin decizia civilă nr.2294/25.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2009, respectiv soluționarea contestației împotriva Hotărârii nr.3879/23.07.2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998.Precizează că, având în vedere faptul că această dată a executării efective nu este în mod expres lămurită, iar executorul judecătoresc a efectuat un calcul al sumei datorate pe zile de întârziere până la data depunerii cererii de executare, apreciază că se impune lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu.

Mai învedereaza contestatoarea că obligația impusă în sarcina A.N.R.P. prin decizia civilă nr.2294/25.10.2010 a fost executată la data de 28.03.2011 prin Decizia Vicepreședintelui A.N.R.P. nr.210, care a soluționat pe fond contestația împotriva Hotărârii nr.3879/23.07.2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și că, perioada de timp ce trebuia calculată de executorul judecătoresc este cuprinsă între data de 02.12.2010 și data de 28.03.2011 și constă într-un număr de 115 zile și nu cum eronat s-a stabilit de către acesta, respectiv un număr de 679 de zile.

Totodată, contestatoarea a mai solicitat suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea contestațiilor în anulare promovate, iar în cazul în care hotărârea atacă va rămâne în aceeași formă, solicită lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu.

În acest sens contestatorea înțelege să invoce beneficiul de discuțiune, solicitând admiterea acestui beneficiu și pe cale de consecință, urmărirea bunurilorA.N.R.P., în situația în care se va stabili că obligarea la plată este în solidar cu această autoritate și a lui B. R., având în vedere faptul că persoana direct obligată la executarea obligației impusă în sarcina A.N.R.P. este Vicepreședintele A.N.R.P.

De asemenea, contestatoarea înțelege să invoce beneficiului de diviziune, împărțind creanța în cote egale, în cazul în care se va respinge beneficiul de discuțiune invocat.

Totodată, contestatoarea precizează cu referire la începerea executării silite împotriva ei, că nu a avut cunoștință de obligația impusă de instanță, nu am fost notificată de creditoare, iar în cazul în care se va stabili corect o obligație în sarcina sa, se va achita fără a fi necesară executarea silită. Mai aprecieză că,procesul verbal încheiat la data de 14.11.2012 de executorul judecătoresc V. P. în dosarul de executare nr.676/2012 nu este întemeiat.

Contestatoarea mai arată în motivarea cererii faptul că onorariul stabilit de către executor este nejustificat de mare prin raportare la serviciile prestate, fiind suficientă aplicarea unui onorariu minimal, iar în cazul finalizării executării putând fi aplicat un onorariu maximal, consideră că valoarea creanței a fost calculată eronat. De asemenea, consideră în cazul onorariului de avocat că acesta a fost stabilit într-un cuantum exagerat de mare de 15.000 lei, deși acesta a prestat servicii mult mai reduse decât executorul judecătoresc.

Cu referire la supendarea executării silite, contestatoarea învedereaza că pretinsa creanță nu are un caracter cert, lichid și exigibil și consideră că se impune și nulitatea somației emisă și implicit a popririi dispuse întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 244 alin. 1 pct. 2 cpc, art. 400 alin. 2 C., art.371 ind. 1-art. 580 ind. 5 C. .

În ședința publică de astăzi, 18.06.2013, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

Analizând materialul probator, prin prisma acestei excepții, instanța reține următoarele:

In conformitate cu disp. art. 137 C.pr.civ., instanta se pronunta cu prioritate asupra exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei B., si constata următoarele:

În ceea ce privește calificarea prezentei cereri ca fiind o contestație la titlu, instanța retine ca prin primul capat de cerere din actiunea promovata, contestatoarea solicita “lamurirea intelesului, intinderii si aplicarii titlului executoriu”, reprezentat de decizia civilă nr. 1327 pronuntata la data de 31.03.2011 de catre Tribunalul Bucuresti in dosarul nr._/3/2011, fiind necesar a se lămuri care este data executarii efective a obligatiei calculate in sarcina contestoarei.

In temeiul art. 400 alin.2 Cod proc civ, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea care se execută.

În speță titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 1327 pronuntata la data de 31.03.2011 de catre Tribunalul Bucuresti in dosarul nr._/3/2011.

Reținând caracterul absolut al competenței materiale în această materie, de la care nici instanța, nici părțile nu pot deroga, in temeiul art. 400 alin. 2 Cod proc civ, instanța urmează a admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, caruia i se va inainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzeiîn favoarea Tribunalului București, căreia i se va înainta dosarul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2012.

Președinte, Grefier,

Pt. judecător aflat in CO semnează

Președintele instanței

pt. grefier aflat in CO semnează grefier sef de secție

Red. IEM/tehno.FI/ 2 ex./2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4187/2013. Judecătoria BUFTEA