Somaţie de plată. Sentința nr. 3632/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3632/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 3877/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 3632
Ședința publică de la 30.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: L. C. M.
Grefier: S. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea . SRL, având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 22.05.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 30.05.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.03.2013 sub nr._, creditoarea . a chemat în judecată pe debitoarea . SRL solicitând instanței emiterea unei ordonanțe de plată prin care să dispună obligarea debitoarei la plata sumei totale de 7.084,62 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate.
În motivarea cererii, timbrată cu 150 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, creditoarea a arătat că între părți s-au derulat tranzacții comerciale, având ca obiect vânzarea de către creditoare și cumpărarea de către debitoare, a produselor fabricate de către vânzător și a altor produse distribuite de către acesta, pentru care au fost emise facturile fiscale EPS12_/22.10.2012, EPS12_/26.10.2012, acceptate de către debitoare dar neachitate.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1013-1024 C.p.c.
În dovedirea acțiunii creditoarei i-a fost încuviințată, în condițiile art.1020 N.C.proc.civ. proba cu înscrisuri în cadrul căreia aceasta a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele: facturile fiscale EPS12_/22.10.2012, EPS12_/26.10.2012, situație sold, fișa analitică, dovada comunicării somației.
Debitoarea nu a depus la dosar întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între creditoarea . și debitoarea . s-au desfășurat relații comerciale având ca obiect vânzarea de către creditoare și cumpărarea de către debitoare a produselor fabricate
sau distribuite de către vânzătoare. În baza tranzacțiilor desfășurate creditoarea a emis facturile seria EPS_/26.10.2012 în valoare de 3499,79 lei și EPS_/22.10.2012 în valoare de 3584,84 lei. Debitoarea nu a achitat niciuna din facturile sus-menționate.
Instanța urmează a analiza dacă pretențiile creditoarei îndeplinesc condițiile cerute de art 1013 Noul Cod de Procedură Civilă privind creanțele certe,lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil,constatat prin printr-un înscris ,însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În ceea ce privește caracterul cert al creanței instanța are în vedere și prevederile art. 662 C.p.civ., potrivit cărora creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Cu alte cuvinte, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor, sau recunoscute de dânsul.
În speța dedusă judecății creanța analizată are caracter cert doar în parte, doar factura EPS_/26.10.2012 în valoare de 3499,79 lei fiind semnată și stampilată de către reprezentantul societății debitoare. Creanța în valoare de 3499,79 lei este de asemenea lichidă, deoarece câtimea sa este determinată în factură.. Este îndeplinită și condiția exigibilității, factura fiind scadentă de la data emiterii .
Cu privire la factura seria EPS_/22.10.2012 în valoare de 3584,84 lei instanța reține că aceasta nu poartă semnătura și ștampila debitoarei, de unde rezultă că acesta nu pot face dovada că debitoarea a beneficiat de bunurile a căror valoare este solicitată, nefiind astfel recunoscută existența creanței creditoarei asupra patrimoniului debitoarei.
Având în vedere aceste considerente, instanța admite în parte cererea formulată de creditoare și obligă debitoarea la plata către creditoare în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe a sumei de 3499,78 lei, debit neachitat.
În baza dispozițiilor art.451-452 Noul Cod procedură civilă, obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de150,3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea ., cu sediul în București, .. 17, ., .-54, sector 5 în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în Domnești, . B, județ Ilfov.
Obligă debitoarea la plata către creditoare în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe a sumei de 3499,78 lei, debit neachitat.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 150,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.05.2013.
Președinte Grefier
L. C.-M. S. D.
Red. jud. L.C.M./Thn.SD/4ex/02.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6468/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5991/2013.... → |
---|