Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6038/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6038/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 3287/94/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.6038

Ședința publică din data de 18.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – GALAȚANU N.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantele C. Ș. și A. M. și pe pârâtul P. S., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 25.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 03.10.2013 și la 11.10.2013 și la data de 18.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2012 sub nr._, reclamantele C. Ș. și A. M. în contradictoriu cu pârâtul P. S. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să se dispună emiterea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic, instituind un drept de retenție asupra imobilului pana când hotărârea va deveni definitiva si irevocabila, drept ce reprezintă costul lucrărilor de consolidare si de zidărie asupra imobilului, cat si montarea de acoperiș nou din tabla pe toata casa, intrucat acesta era din carton si foarte degradat la momentul încheierii convenției. De asemenea, dreptul invocat rezulta si din lucrările de montare si branșare cu apa si canalizare, dar si lucrările de racordare la gazul metan, inclusiv unele lucrări de îmbunătățire la imobilul in care locuim pașnic si netulburate timp de 12 ani de zile, comportându-ne ca adevărați proprietari, suma cheltuita ridicându-se la 30.000 lei.

În motivare, reclamantele au arătat că la începutul anului 2000, a luat contact cu P. M., singura persoană cunoscută ca fiind proprietarul imobilului situat în Chitila, .. P. M. a precizat ca poate sa încheie o tranzacție cu acesta si săi ofere o suma de bani sub forma de avans, insa perfectarea actelor urmează sa o facă cu fiul acestuia cu care a vorbit si care este de acord atât in ceea ce privește prețul, cat si ca acesta se va prezenta sa perfecteze actele atunci când va revenii din străinătate.

Mai arată că din momentul înțelegerii verbale au început sa facă lucrările urgente la imobil pentru a se putea muta si locui, iar după un timp, s-au reîntâlnit cu P. M., căruia i-au dat avansul pretins de acesta in suma de 10.000 euro, încheind o chitanță de mana sub semnătura privata cu acesta, chitanța care a rămas spre păstrare in casa martorei S. A., intrucat nu o puteau păstra in imobilul in care se mutaseră, imobil care se afla încă in șantier, fiind permanent prezenți muncitorii care lucrau la acest imobil.

Precizează reclamantele că atât înțelegerea de a locui înainte de a plăti avansul, cat si acordul de a face aceste lucrări majore, a fost dat expres de P. M., acord confirmat si de paratul P. S., aspecte bine cunoscute de martorii oculari, însă, în ultima perioada de timp, când paratul s-a prezentat la imobil, a revenit asupra poziției acestuia, in sensul ca nu mai vrea sa vândă.

În drept, au fost invocate disp. art. 555, 557 și următoarele din Codul civil.

În dovedire, reclamantele au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: extrase de carte funciară, cereri, adrese, certificat de atestare fiscală, contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr.297/1410/24.11.2009, proces – verbal de predare –primire echipament, contract de prestări servicii de salubritate, chitanțe, facturi fiscale, certificat de moștenitor nr.120/25.07.2008, declarații, alte înscrisuri.

Prin încheierea de ședință de la data de 05.12.2012 instanța a respins ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamante. Împotriva acestei încheieri s-a formulat cerere de reexaminare, soluționată prin încheierea de ședință de la data de 23.01.2013 prin care s-a admis în parte cererea de reexaminare și s-a dispus eșalonarea plații taxei de timbru în cuantum de 2701 lei pe o perioada de 10 luni, in rate lunare a cate 270,1 lei, ce vor fi achitate de reclamante la data de 15 a fiecarei luni, la primaria de la domiciliul acestora, prima rata in suma de 270.1 lei, urmând a fi achitata la data de 15.02.2013, fiind puse în vedere părților dispozițiile art. 14 alin. 2, art. 17, art. 18 și art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, motivat de faptul că reclamantele in răstimpul de un an de când au formulat cererea la instanța, nu si-au demonstrat calitatea procesuala activa.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că a cumpărat imobilul din ., Orașul Chitila, jud Ilfov, în iulie 1993 și s-a mutat imediat în el împreună cu actuala sa soție, împreună au terminat de construit un corp de clădire, au acoperit cu tablă acea construcție, au renovat și zugrăvit întreaga casă iar în cursul anului 1994 au formulat cerere de racordare la rețeaua de gaze, ceea ce s-a și realizat.

Mai arată că niciodată după achiziționare nu a avut intenția de a vinde acest imobil și nici măcar de a îl închiria, în perioada 1996-2011 a fost plecat din țară împreună cu soția și copii, de casă rămânând să aibă grijă tatăl său, însă niciodată nu l-a împuternicit pe tatăl său să întocmească vreun act în numele său, să vândă sau să cumpere ceva în numele său.

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe disp. art.115-118 C.pr.civ., art.274 C.pr.civ.

Prin încheierea de ședință din data de 12.03.2013 instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale active, invocate de pârât.

La termenul din data de 24.04.2013 pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

La solicitarea instanței, Primăria orașului Chitila a depus la dosarul cauzei certificatul de atestare fiscală cu privire la imobilul din ., județul Ilfov.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 12.06.2013, reclamantele au solicitat suspendarea cauzei în baza art. 244 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea plângerii penale formulate împotriva pârâtului, cerere respinsă la același termen, având în vedere că nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale împotriva pârâtului.

Instanța a încuviințat pentru reclamante, pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, proba cu martorul S. D. – N. (f.169) iar pentru pârât proba cu interogatoriul reclamantei (f.168).

Prin încheierea de ședință de la data de 28.06.2013 instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.

La data de 03.10.2013, reclamantele au depus o cerere de repunere pe rol a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește cererea de repunere pe rol instanța o va respinge ca neîntemeiată.

Astfel, deși acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul P. S., în calitate de proprietar al imobilului, pe parcursul derulării litigiului reclamantele au înțeles să conteste calitatea de proprietar al acestuia.

În ceea ce privește înscrisurile anexate cererii de repunere pe rol, instanța constată că cererea reclamantelor de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului penal a fost respinsă de instanță (f.171) iar anul construirii imobilului nu are legătură cu prezenta cauză.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, invocată de pârât, instanța reține următoarele: calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor susținând faptul că acestea nu au depus la dosar chitanța de mână pe care reclamantele o invocă în cuprinsul cererii introductive de instanță. Or, reclamantele au arătat faptul că nu mai sunt în posesia acestei chitanțe, care ar fi fost încheiată cu tatăl pârâtului. Or, a stabili facă această chitanță a existat, cine a încheiat-o și în ce calitate înseamnă a analiza chiar temeinicia cererii de chemare în judecată. Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor ca neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâtul pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare – cumpărare pentru imobilul situat în orașul Chitila, ., județul Ilfov. Au arătat că înțelegerea s-a realizat cu tatăl pârâtului, cunoscut ca fiind proprietarul imobilului, urmând ca perfectarea actelor să se facă cu fiul acestuia, cu care a vorbit și care este de acord atât în ceea ce privește prețul cât și că acesta se va prezenta pentru perfectarea actelor atunci când va reveni din străinătate.

Se înțelege prin această afirmație că, de fapt, proprietarul imobilului este pârâtul P. S., tatăl său P. M., acționând de fapt în numele acestuia.

Cu toate acestea, în concluziile scrise depuse la f. 86, reclamantele referindu-se la tatăl pârâtului îl numesc „promitent – vânzător” iar pe pârât succesor în drepturi al acestuia.

La interogatoriul din oficiu luat de instanță la termenul de judecată din data de 24.04.2013 (f.113), reclamanta C. Ș. a declarat că a încheiat chitanța de mână cu P. M., în calitate de proprietar; l-a cunoscut pe pârâtul P. S. la 6 ani de la decesul tatălui său.

De asemenea, în precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din data de 12.06.2013, reclamantele au arătat ca cel care le-a vândut imobilul este P. M. (f. 123-125), numindu-l pe pârât succesor în drepturi al acestuia.

Aceeași poziție procesuală au avut-o reclamantele și în dosarul nr._/94/2012 având ca obiect evacuare pe calea ordonanței președințiale, când la răspunsul la interogatoriu au arătat că tranzacția a fost încheiată cu tatăl reclamantului (pârâtul din prezenta cauză) f.143, f.145.

În Declarația dată în fața organelor de poliție la data de 09.11.2014 (f.152-153) reclamanta A. M. a arătat că s-au mutat în imobil cu acordul lui P. M., tatăl actualului proprietar. Pe toată perioada au plătit chirie un milion lei vechi pe lună plus impozitul casei. Vor părăsi casa în situația în care vor ajunge la o înțelegere cu pârâtul în privința îmbunătățirilor aduse imobilului.

Inclusiv martorul audiat în fața instanței a declarat faptul că defunctul P. M. era cunoscut drept proprietar al casei (f.189).

Față de cele arătate anterior, instanța reține poziția contradictorie a reclamantelor în privința proprietarului imobilului cu privire la care se cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare – cumpărare.

Pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanța reține că este necesar să fie îndeplinite toate condițiile pentru transmiterea proprietății de la promitentul-vânzător la beneficiarul-cumpărător, cu excepția consimțământului promitentului-vânzător.

În prezenta cauză, proprietarul imobilului din ., oraș Chitila, județul Ilfov este pârâtul P. S., astfel cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3910/25.07.1993 de notariatul de Stat SAI Municipiul București (f.64).

Reclamantele nu au reușit să depună la dosar chitanța de mână pe care acestea susțin că ar fi încheiat-o cu tatăl pârâtului, motivând că au predat-o spre păstrare unei vecine și că aceasta nu o mai găsește.

De asemenea, reclamantele au susținut că înțelegerea cu privire la vânzarea imobilului ar fi intervenit cu P. M. care, așa cum s-a arătat anterior, nu avea calitatea de proprietar al imobilului.

Pentru acest motive, în condițiile art. 1169 Cod civil, instanța va respinge prezenta cerere ca neîntemeiată, reținând că reclamantele nu au făcut dovada pretențiilor lor.

În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, instanța reține că nu a fost investită cu un astfel de capăt.

Reclamantele au investit instanța cu un singur capăt de cerere: emiterea unei hotărâri de vânzare – cumpărare care să țină loc de act autentic între reclamante și pârât, instituind un drept de retenție asupra imobilului până când hotărârea va deveni definitivă și irevocabilă.

Nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se face referire la existența unui capăt de cerere subsidiar care să aibă ca obiect identificarea lucrărilor de îmbunătățire la imobilul în litigiu, acestea nefiind solicitate nici ca obiective ale expertizei solicitate de reclamante în cererea de chemare în judecată.

Nici la momentul evaluării acțiunii în vederea stabilirii timbrajului (f.31) sau la momentul discutării excepțiilor lipsei calității procesuale active și a prescripției dreptului material la acțiune nu s-a făcut vorbire de un astfel de capăt de cerere.

Prin urmare, instanța reține că a fost investită cu un singur capăt de cerere – pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare – cumpărare și restituirea unui drept de retenție până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, reținând că reclamantele au căzut în pretențiile pârâtului, instanța le va obliga să ii plateasca acestuia cheltuieli de judecata - 1000 lei onorariu de avocat si 28,4 lei contravaloare parcare si copii Xerox. Instanța nu va avea in vedere dovada cheltuielilor de judecată depuse de parat după încheierea dezbaterilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de repunere pe rol ca neintemeiata.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor, invocate de parat, ca neintemeiata.

Respinge cererea formulată de reclamantele C. Ș. și A. M., ambele cu domiciliul în Chitila, ., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâtul P. S., cu domiciliul în sector 3, București, .. 11, .. C, ..

Obliga reclamantele sa plateasca paratului cheltuieli de judecata – 1000 de lei onorariu de avocat si 28,4 lei contravaloare parcare si copii Xerox.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Red.jud.GN

Thn.red.gr.MG/

Ex.5/01.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6038/2013. Judecătoria BUFTEA