Actiune in regres. Sentința nr. 2103/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2103/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 13370/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILA NR. 2103

Ședința Publică din data de 05.06.2014

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE – C. A.

Grefier – Bustean S. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., PRIN REPREZENTANT în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A., prin reprezentant și intervenient P. C. C. având ca obiect actiune în regres .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- cauza are ca obiect actiune în regres, stadiul procesul fond;

- prin serviciul registratura în data de 29.05.2014 reclamanta a depus cerere precizatoare;

- prin serviciul registratura în data de 04.06.2014 parata a depus precizare prin care a arătat ca achitat suma de 7292,17 lei;

- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa;

Instanța încuviinteaza reclamantei proba cu înscrisurile de la dosar, constata cauza în stare de judecată si o retine în pronunțare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 06.11.2013 sub nr._ reclamanta ., PRIN REPREZENTANT prin reprezentant în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., prin reprezentant și intervenientul P. C. C. a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 7292,17 cu titlu de despagubiri civile, la plata sumei de 1312,59lei reprezentand penalitati de întarziere de 0, 1% pe zi de întarziere, pentru perioada 09.05._13 si pana la achitarea integrala a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, la data de 14.02.2013 intervenientul fortat, conducând autovehiculul cu nr._ a produs din culpa sa un accident de circulatie .

În urma accidentului de circulatie a fost avariat autoturismul marca Volkswagen cu numar de înmatriculare_ asigurat CASCO la S.C. G. ASIGURARI SA, cu polita nr._ în baza careia s-a platit despagubirea cuvenita în cuantum de 7292,17 lei conform OP nr._/20.03.2013.

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”, potriv disp. art.49 din Legea 136/1995, suma platita drept despagubire urmeaza a fi recuperata de la parata.

Reclamanta a formulat cererea de despagubire nr. J 2890/18.04.2013 prin care a solicitat plata sumei de 7297,17 lei, reprezentând contravaloarea reparatiilor efectuate la autovehiculul cu numar de înmatriculare_, iar intrucat parata nu si-a onorat obligatia de plata a fost invitata la sedinta de informare asupra avantajelor medierii, însa aceasta nu s-a prezentat.

În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art.194 Codul de procedură civilă, art. 2210 al 1 Cod civil, art. 1349, 1381-1386 cod civil, art.49 si urm, art. 54 din Legea 136/1995, Ordinul 14/2011 al CSA.

În sustinerea cererii reclamanta a depus înscrisuri( f. 4-29).

Reclamanta a depus dovada achitarii taxei de timbru în cuantum de 535,24 lei.

Reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat ca pârâta a achitat suma de 7292,17 lei, în consecință a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1925,08lei penalitati de întârziere de 0,1%/zi, calculate de la data de 09.05.2013 si pana la 27.01.2014, la plata de 535, 24 lei cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru.

Parata a depus precizare prin care a solicitat respingerea actiunii ca ramasa fara obiect, întrucât a achitat suma de 7292,17 lei.

Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamanta proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 14.02.2013 intervenientul fortat, conducând autovehiculul cu nr._ a produs din culpa sa un accident de circulatie .

În urma accidentului de circulatie a fost avariat autoturismul marca Volkswagen cu numar de înmatriculare_ asigurat CASCO la S.C. G. ASIGURARI SA, cu polita nr._ în baza careia s-a platit despagubirea cuvenita în cuantum de 7292,17 lei conform OP nr._/20.03.2013.

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta a formulat cererea de despagubire nr. J 2890/18.04.2013 prin care a solicitat plata sumei de 7297,17 lei,reprezentând contravaloarea reparatiilor efectuate la autovehiculul cu numar de înmatriculare_, intrucat parata nu si-a onorat obligatia de plata a fost invitata la sedinta de informare asupra avantajelor medierii, însa aceasta nu s-a prezentat.

Potrivit dispozițiilor art.998-999 Vechiul C.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.

Reclamanta a depus cerere precizatoare prin care arata ca parata a achitat debitul integral, solicita obligarea paratei la penalitati în cuantum de 1925, 08 lei calculate de la data de 09.05.2013 pana la data de 27.01.2014, si cheltuieli de judecata în cuantum de 535, 24 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru.

F. de cele retinute instanta va admite actiunea asa cum a fost precizata, va obliga parata la 1312,59 penalitati catre reclamantă si la 535,24 lei cheltuieli de judecata catre reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite actiunea formulată de reclamanta ., PRIN REPREZENTANT, cu sediul în Bucuresti sector 6, Calea Plevnei nr.139, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord, Global City Business Park, nr. 10, Clădirea O23, . și cu intervenientul P. C. C., cu domiciliul în Bucuresti, ., ., ., asa cum a fost precizata.

Obliga parata la 1312,59 penalitati catre reclamantă .

Obliga pârâta la 535,24 lei cheltuieli de judecata catre reclamantă.

Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2014.

P. Grefier

C. A. Bustean S. S.

Red. Jud. CA/dact.BSS/5ex/12.06..2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2103/2014. Judecătoria BUFTEA