Actiune in regres. Sentința nr. 122/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 122/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 13173/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.122
Ședința publică de la 21.01.2014
Instanța constituită din:
Președinte: R. V. A.
Grefier: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA si intervenientul P. I., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentință când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 21.01.2014 si a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta . SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat P. I., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.709,02 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru repararea autovehiculului marca Dacia cu număr de înmatriculare_, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 25.05.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare_ si_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident.
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.CG774083 și s-a plătit despăgubirea în cuantum de 2.709,02 lei .
Deținătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, ./16/H16/DV nr._.
În drept au fost invocate disp. art.2210 Noul cod civil si Ordinul CSA 14/2011, art.720 ind.1C. pr civ,art. 49 din Legea nr.136/1995.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 5-42).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 227,72 lei si timbru judiciar de 3 lei în baza art.2 alin. 1 din Legea 146/1997.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Legal citată pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că a achitat debitul solicitat de reclamantă.
Legal citat, intervenientul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat în instanță pentru a-si formula apărările.
La termenul din data de 02.09.2013 reclamantul a arătat că pârâta a achitat integral debitul principal, cheltuielile de judecata constând în taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariul avocațial si a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, calculate la suma de 2.709,02 lei de la data de introducerii acțiunii 24.10.2012 si până la data achitării integrale a debitului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 14.09.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Conform art.1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Parata a achitat suma de 1410,03 lei la data de 19.12.2012 si suma de 1298,99 lei la data de 29.03.2013.
Față de precizarea formulată de reclamantă la termenul din 02.09.2013, instanța o califică drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data 14.09.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța va admite cererea, astfel cum a fost precizata si va obliga pârâta către reclamanta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 2709,02 lei, calculate de la data introducerii cererii de chemare in judecata, 24.10.2012, si pana la data de 22.05.2013, data achitării integrale a debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales la SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI "C. & C." in sector 1, București, .. 80-84, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, .. 4, județul Ilfov si intervenientul P. I. domiciliat în localitatea Novaci, ., județ Gorj.
Obliga parata la plata către reclamanta a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 2709,02 lei, calculate de la data introducerii cererii de chemare in judecata, 24.10.2012, și pană la data de 22.05.2013, data achitării integrale a debitului.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședință publică, azi, 21.01.2014.
Președinte, Grefier,
Red. Jud. RVA; tehnodct: CL
5 ex/30.01.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Pretenţii. Sentința nr. 5609/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6463/2014.... → |
---|