Pretenţii. Sentința nr. 5609/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5609/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 7201/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5609

Ședință publică din data de 31.10.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- V. P. BADITA

GREFIER- S. I. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul S. S., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională – . nr._/09.03.2013.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 07.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 14.10.2014, 17.10.2014, 24.10.2014 și 31.10.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2013 sub nr._ , reclamanta L. C. EUROPE SE FRANȚA SUCURSALA OTOPENI în contradictoriu cu pârâtul M. S. I., a depus formular de cerere (în temeiul dispozițiilor art. 1028 alin. 2 din Legea 134/2010 privind Codul de procedura civila) prin care solicita obligarea paratului la plata sumei de 2157,95 lei reprezentând debit principal, dobânda contractuală datorată începând cu data de 15.10.2011, precum si cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii reclamanta a arătat că între ea și pârâtă au avut loc raporturi comerciale, având ca obiect cumpărarea de către pârât de semințe Baza în vederea multiplicării și distribuirea de semințe C-1, produse pentru care a fost emisă factură fiscală.

În drept, art. 1025 și urm. c.pr.civ.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

In susținerea cererii s-au depus înscrisuri la dosar, filele 8-14 dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 06.09.2011 intre reclamanta (LCE) si parat (MD) s-a încheiat contractul de multiplicare /distribuire de semințe cereale păioase și mazăre nr. 386 având ca obiect cumpărarea de către pârât de semințe Baza în vederea multiplicării și distribuirea de semințe C-1.

În temeiul acestui contract pârâtul a achiziționat cantitatea de 400 kg de grâu Renan urmând ca la 15.10.2011 să achite contravaloarea seminței pentru multiplicare în cuantum de 500 EURO.

Totodată în baza acestui contract a fost emisă factura fiscală nr._/LCR-1112 din 05.10.2011 pentru suma de 2157,95 lei reprezentând contravaloare material semincer grâu sămânță Renan Baza.

Potrivit punctului V lit. a teza finală din contract privind garanții – neplata sau întârzierea la plată de către MD a sumelor datorate conform contractului atrage după sine, fără nici o formalitate, dreptul LCE de a executa patrimonial MD.

Potrivit art. 7 din contract – în situația în care una dintre părți refuză executarea contractului, deși a fost notificat în acest sens de cealaltă parte, este obligată să suporte penalități și daune după 5 zile de la primirea notificării, astfel că pentru neplata semințelor la data convenită prin contract, MD se obligă să plătească penalități de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere. Cuantmul penalităților poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Potrivit art. 13 din contract – orice notificare/comunicare adresată de o parte celeilalte părți va fi considerată valabilă doar transmisă prin fax, poștă (confirmare de primire), telex.

In drept, instanța reține că potrivit art. 1025 din Noul Cod de procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Având în vedere că pârâtul nu a formulat niciun răspuns față de pretențiile reclamantei, instanța, în temeiul art. 1030 C.pr.civ. se va pronunța cu privire la cererea principală în raport de actele aflate la dosar.

De asemenea, având în vedere principiile forței obligatorii a contractelor valabil încheiate și al executării lor cu buna credință statuate de art. 1270 și, respectiv 1170 C.civ., precum și faptul că pârâtul, în lipsa oricărei apărări, nu a făcut dovada plății, instanța constată culpa acestuia în executarea cu buna credință a contractului în speță vizând nerespectarea obligației de plată a facturii emise de reclamantă cu titlu de contravaloare a materialului semincer grâu samanța Renan Baza.

Astfel, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2157,95 lei reprezentând contravaloare material semincer grâu samanța Renan Baza facturat conform facturii fiscale nr._/LCR-1112 din 05.10.2011.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi, instanța îl va respinge ca neîntemeiat întrucât reclamanta nu a făcut dovada notificării reclamantului conform art. 7 și 13 din contract.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 1031 C.pr.civ. instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARARE:

Admite în parte acțiunea având ca obiect pretenții - cerere cu valoare redusă formulată de către reclamanta L. C. EUROPE SE FRANȚA SUCURSALA OTOPENI, Otopeni, ., nr. 1A, ., județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul M. S. I., Silvas, nr. 15, județul Satu M..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2157,95 lei reprezentând contravaloare material semincer grâu samanța Renan Baza facturat conform facturii fiscale nr._/LCR-1112 din 05.10.2011.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

P. V. B. M. S. I.

Red.PVB/tehn. MSI/

04 ex./30.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5609/2014. Judecătoria BUFTEA