Anulare act. Sentința nr. 2368/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2368/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 8381/94/2009
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
Sentința civilă nr.2368
Ședința publică din data de 13.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
GREFIER: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâții G. F., N. M., G. B. C., G. C., G. E., G. H. A., R. N., F. A., G. E.,S. I. C., având ca obiect anulare act- pentru constatarea din oficiu a perimării
La apelul nominal făcut în ședință a răspuns pentru pârâta F. A. apărător D. I., lipsă fiind celelalte părti
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează faptul că procesul a fost suspendat în baza art.243 punctul 1din Codul de procedură civilă, la data de 16.05.2011, prin rezoluția din data de 22.05.2014 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei in vederea discutării excepției de perimare, prin serviciul registratură, la data de 13.06.2014 reclamanta a depus la dosar cerere de renuntare la judecata cauzei.
Instanța din oficiu, invocă excepția perimării si acordă cuvântul pe aceasta excepție.
Reprezentantul pârâtei F. A. solicită a se lua act că a intervenit perimarea cauzei.
Instanța retine cauza în pronunțare pe aceasta excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, introdusă cu cererea înregistrată la nr. _, constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.05.2011, când cauza a fost suspendată în baza art.243 punctul 1din Codul de procedură civilă, până la introducerea in cauza a moștenitorilor pârâtei G. E., și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art.252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în baza art.248 cod. pr. civilă și art.252 cod. pr. civilă, urmează a constata stinsă acțiunea prin perimare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată privind pe privind pe reclamanta ., cu sediul în Otopeni,.. 301B,județ Ilfov i pe pârâții G. F.,domiciliată în București. ., ., N. M., domiciliată în Comana ., G. B. C., domiciliat în București,..20,..2,.,sector 5, G. C., domiciliată în București,str. .,.,., G. H. A., domiciliat în București,.,sector 5, R. N., domiciliat în București,. nr. 6,.,., F. A. domiciliată în Câmpulung, ..A11, .,., G. E., domiciliată în București,.. 4, ., ., S. I. C., domiciliată în București,.. 12, ., ., sector 3.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red Jud. DAL/ tehn. Gr.CL /12 ex/16.06. 2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2365/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 466/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|