Contestaţie la executare. Sentința nr. 1752/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1752/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 13718/94/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 1752

Ședință publică din data de 14.05.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- Tășcan A.

GREFIER- M. S. I.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul S.C E. S.A. prin administrator judiciar ROVIGO S.P.R.L. în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 06.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 14.05.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 02.11.2012 în dosarul cu nr._ contestatorul S.C E. S.A. prin administrator judiciar ROVIGO S.P.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, contestație la executare împotriva executării silite începute prin somația nr. 23/_ /_/08.10.2012 și a Titlului executoriu nr. 5535/08.10.2012 emis de către intimat, solicitând:

  • Desființarea executării silite, anularea somației nr. 23/_ /_/08.10.2012 și a Titlului executoriu nr. 5535/08.10.2012
  • Suspendarea executării silite până la soluționarea pe fond a cauzei
  • Obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată

În fapt, prin somația nr. 23/_ /_/08.10.2012 și a Titlului executoriu nr. 5535/08.10.2012 emise de către intimat s-a cmunicat că s-a început executarea silită pentru suma de 100.624 lei.

Contestatorul învederează faptul că executarea silită demarată de către intimat este nelegală, cuantumul sumei nefiind datorat.

P. adresa nr._/26.09.2012, contetatorul a fost înștiințat cu privire la faptul că intimatul a instituit proprire asiguratorie pentru suma de 68.835 lei, reprezentând TVA, somaj angajator, fond garantare, contribuție sănătate angajator.

Astfel, intimatul a comunicat debitorilor contestatorului adrese de înființare a popririi, prin care s-a dispus tuturor debitorilor să rețină sumele datorate contestatorului, până la concurența sumei de 68.835 lei, prevăzute în cele două titluri executorii și să le vireze în conturile trezoreriei.

Se învederează faptul că mai mulți dintre debitori au reținut sumele datorate până la concurența sumei menționare de către intimat, suma reținută în total fiind mult mai mare de 68.835 lei. Acest lucru a fost posibil deoarece intimatul nu a comunicat și adresele de ridicare a popririi.

În drept, contestația de întemeiază pe prevederile art. 129 alin. 11, 172 din OG nr. 92/2003.

Contestatorul nu solicită încuviințarea de probe dar depune la dosarul cauzei înscrisuri, filele 5 – 25.

Cererea este legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 194 +10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, fila 35 – 37.

P. Încheierea de ședință din data de 29.07.2013, instanța a dispus introducerea în cauză a administratorului judiciar al contestatorului.

Legal citat, administratorul judiciar al contestatorul a precizat faptul că își însusește contestația, fila 57.

Legal citat, intimatul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, dar la solicitarea instanței a depus înscrisuri, filele 69 – 79, 104 – 115, 121 - 124.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 8.10.2012 intimata a emis somația nr.23/_ /_ (f.5) prin care a înștiințat contestatoarea că împotriva sa a fost începută executarea silită în temeiul titlului executoriu nr.5535 din 8.10.2012 (f.6) privind suma de 100.624 lei cu titlu de impozit pe veniturile din salarii, dobanzi si penalitati de intarziere aferente TVA, contributii de asigurari sociale datorate de angajator, contributia pentru asigurari de sanatate retinuta de la asigurati etc.

Titlul executoriu nr.5535 din 8.10.2012 priveste aceeași sumă indicată, cu mențiunea că documentele prin care s-a evidențiat suma de plată sunt decizia calcul accesorii nr.1 din 11.07.2012, decizia nr._-2 din data de 25.09.2012 si decizia nr._-2 din data de 25.09.2012.

Instanta a pus in vedere intimatei sa comunice o copie a titlului (titlurilor) de creanta in baza caruia a fost emis titlul executoriu, insa la dosarul de executare depus de către intimată nu există doar dovada de comunicare a vreuneia dintre deciziile mentionate in titlu.

Conform art.44 din O.G.nr.92/2003 (1) actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.

Împrejurarea că intimata poate cunoaște titlul de creanță – Decizia de calcul accesorii – nu este în măsură să scutească organul de executare fiscal, anterior demarării executării silite, de obligația de a comunica în mod legal actele administrativ fiscale ce stau la baza executării silite, respectiv titlul de creanță, nefiind suficientă doar comunicarea somației.

Analizand legalitatea actelor de executare silita, instanta retine ca executarea silita insasi pornita fata de contestatoare si actele de executare sunt nule absolut intrucat executarea a fost pornita in temeiul unui titlu de creanta care nu a devenit executoriu, nefiind ajuns la scadenta.

In acest sens, potrivit art 141 cod procedura fiscala “(1) executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege.

In speță actul administrativ fiscal - decizia de calcul a obligațiilor fiscale accesorii nu a fost comunicat contestatoarei în nici una din modalitățile reglementate expres de art.44 din O.G.nr.92/2003, astfel că această decizie nu îi este opozabilă contestatoarei și nu poate constitui titlu de creanță și titlu executoriu în prezenta cauză.

P. urmare, întrucât titlul executoriu nu a fost comunicat contestatoarei, instanța constată întemeiată contestația la executare și, în temeiul art.399 și urm.proc.civ. cu aplicarea art. 44 și 172 și urm. din O.G. nr. 92/2003 o va admite anuland somatia somația nr. 23/_ /_ si titlul executoriu nr. 5535 din 8.10.2012.

DISPUNE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul S.C E. S.A. prin administrator judiciar ROVIGO S.P.R.L. cu sediul în București, cu sediul în București . nr. 2, sect. 1, în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în sector 3, București, .. 10.

Anulează somația nr. 23/_ /_ și titlul executoriu nr.5535/8.10.2012 emise de intimată.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2014

PREȘEDINTEGREFIER

TĂȘCAN A. M. S. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1752/2014. Judecătoria BUFTEA