Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2009/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2009/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 3960/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV
Sentința civilă nr. 2009
Ședința din Camera de Consiliu din data de 29.05.2014
Instanța constituită din:
Președinte: T. S. D.
Grefier: F. IVENIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile înaintată de petenta S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI B., T. & ASOCIAȚII-prin executor judecătoresc T. B. O. și formulată de creditoarea ..T. SRL în contradictoriu cu debitorii ., N. M. C., pentru constatarea din oficiu a perimării.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit art. 373 ind. 1 al. 2 Codul de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează faptul că procesul a fost suspendat în baza art. 242 din Codul de procedură civilă, la data de 11.04.2013, după care,
Instanța din oficiu, invocă excepția perimării si retine cauza în pronunțare pe aceasta excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, introdusă cu cererea înregistrată la nr._, constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.04.2013, când cauza a fost suspendată în baza 242 din C.pr.civ. întrucât petentul nu si-a îndeplinit obligația stabilită prin încheierea de la termenul anterior, respectiv de a clarifica neconcordanța dintre numele debitorului avalist din cerere și numele debitorului avalist de pe biletul la ordin, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art.252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în baza art.248 Cod procedura civilă și art.252 Cod procedura civilă, urmează a admite excepția perimarii și a constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția de perimare.
Constată perimată cererea de încuviințare executare silită înaintată de petenta S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI B., T. & ASOCIAȚII-prin executor judecătoresc T. B. O., cu sediul în B., .. 5, judetul Ilfov și formulată de creditoarea ..T. SRL, cu sediul ales la U. și Asociații în sector 6, București, . Center, nr. 1, . cu debitorii . cu sediul în sector 5, București, .. 12, ., . și N. M. C., cu domiciliul în sector 5, București, .. 12, ., ., camera 8.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2014.
Președinte, Grefier,
T. S. D. F. Ivenița
Red.TSD/ tehno.FI/6 ex./02.06.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2023/2014. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 162/2014. Judecătoria... → |
---|