Partaj judiciar. Sentința nr. 2698/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2698/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 5158/94/2011
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2698
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26.06.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta T. C. în contradictoriu cu pârâții B. R. G., S. A., B. M., B. M., B. M., B. A., V. M., B. S., B. R. C., B. G. P., B. C., B. S., R. M., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat L. D., cu împuternicire depusă la dosar, fila 55, pârâtul B. R. G. prin avocat Tală Ș., cu împuternicire depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- obiectul cauzei – partaj judiciar,
- stadiul procesual – fond,
- prin încheierea de la data de 5 iunie 2014 s-a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, instanța rămânând investită cu soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâta-reclamantă T. C.,
- pentru acest termen de judecată reclamanta T. C. a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 11.293,36 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, pentru primul capăt de cerere, pentru capătul doi de cerere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1735,64 lei și timbru judiciar de 5 lei, iar pentru capătul 3 de cerere să facă dovada achitării taxei de 448,39 lei și timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării capetelor de cerere ca netimbrate, după care:
Reclamanta, prin avocat, solicită instanței suspendarea prezentului dosar întrucât nu are decât o parte din bani, respectiv din taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa de instanță.
Instanța invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reclamanta, prin avocat, lasă la aprecierea instanței.
Pârâtul B. R. G., prin avocat, solicită instanței admiterea excepției și anularea cererii ca insuficient timbrată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări a cererii.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2011 sub nr. _, reclamantul B. R. G. a chemat în judecată pe pârâții S. A., B. M., B. M., B. M., B. A., V. M., B. S., B. R. C., B. G. P., B. C., B. S., B. T., precum și pe intervenientul forțat R. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămasă de pe urma defuncților B. R. și B. E.; să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 800 mp, pe care se află imobilul casă de locuit compusă din 2 camere, 1 sală și aplecători; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că de pe urma defuncților B. R. și B. E. s-a emis Certificatul de moștenitor nr. 1739/22.12.1992, din care rezultă că moștenitorii acestora sunt: B. G., B. O., B. D., B. I. și S. A.. Ulterior, după deschiderea succesiunii, o parte dintre succesori, respectiv B. O., B. D. și B. I. au decedat.
Pentru defuncții B. O. și B. D. s-a deschis succesiunea și s-au stabilit moștenitorii acestora, pentru B. I. nu s-a deschis succesiunea.
Reclamantul a mai arătat că la data de 12.10.2002 a intervenit vânzarea-cumpărarea cu chitanță sub semnătură privată a imobilului casă de locuit împreună cu terenul pe care se află situat, între cumpărătorul R. M. și vânzătorii B. G. și S. A., act ce urma a fi întocmit la notariat în primăvara anului 2003 de către cumpărător, însă acesta nici până în prezent nu a perfectat vânzarea-cumpărarea, motiv pentru care l-a chemat în judecată pe R. M., în calitate de intervenient forțat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.728 C.civ. coroborat cu art.57-59 C.proc.civ.
În dovedirea acțiunii, a solicitat instanței încuviințarea probei cu interogatoriu, acte, martori.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: titlul de proprietate nr._/28.08.1994, titlul de proprietate nr._/2.11.1994, „Chitanță sub semnătură privată”, Certificat de moștenitor nr. 1739/22.12.1992, acte de stare civilă, certificat de moștenitor legal nr. 103 din 26.09.2006, certificat de moștenitor suplimentar nr. 120/4.10.2006.
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.119 lei + 6.027 lei
La data de 14 iunie 2011 T. C., născută B. C., a depus întâmpinare-cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței admiterea în parte a acțiunii, urmând să se constate că reclamantul și pârâții sunt moștenitorii lui B. R. și B. E.. De asemenea, a mai arătat că este de acord să se constate vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 800 mp și a construcției aflată pe acesta.
Pe calea cererii reconvenționale a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 800 mp și a construcției aflată pe acesta; obligarea vânzătorilor B. G. și B. A., care au încasat prețul fără acordul său, să îi achite în numerar contravaloarea cotei sale de proprietate de 1/3 din 1/5 din bun; precum și ieșirea din indiviziune.
În motivare, a arătat că este moștenitoarea defunctului B. I., fiind fiica acestuia.
A mai arătat că B. T., soția defunctului B. I., a decedat la rândul său, moștenitorii defuncților fiind cei trei fii, respectiv: T. (fostă B.) C., B. C. și B. S..
În dovedire, a solicita instanței încuviințarea probei cu expertiză topografică, expertiză specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, înscrisuri, și interogatoriul tuturor părților.
A depus la dosarul cauzei, în copie, acte de stare civilă.
Ulterior, la data de 22.07.2011, T. C. a depus cerere modificatoare și precizatoare a cererii reconvenționale prin care a arătat că este unic moștenitoare a defunctului B. I., potrivit Certificatului de moștenitor nr. 183/21 august 2003, revenindu-i în totalitate cota de 1/5 din totalitatea bunurilor ce au aparținut defuncților B. R. și B. E..
Totodată a solicitat scoaterea din cauză a numiților B. T., A. Suzi și B. C., întrucât nu au calitate procesuală pasivă.
A depus copia Certificatului de moștenitor nr. 183/21 august 2003.
A depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 280 lei și timbrul judiciar de 5 lei.
Pârâții B. M., V. M., B. A., B. M., B. M., S. A. au depus întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu ieșirea din indiviziune, însă cu privire la capătul de trei de cerere, obligarea la plata cheltuielilor de judecată, au arătat că nu sunt de acord, solicitând instanței respingerea acestui capăt de cerere.
La termenul de judecată din data de 7.02.2013 reclamantul a precizat cadrul procesual pasiv în sensul că înțelege să se judece cu pârâții: S. A., B. M., B. M., B. M., B. A., V. M., B. S., B. R. C., B. G. P., B. C., B. S. și R. M.. În ceea ce privește moștenitorii defunctului B. I. înțelege să se judece doar cu pârâta-reclamantă T. C., potrivit Certificatului de moștenitor nr.183/21 august 2003.
În cauză au fost administrate: proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, expertiză specialitatea topografie, expertiză specialitatea evaluarea proprietății imobiliare.
Prin încheierea din data de 05.06.2014, instanța i-a pus în vedere reclamantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 11.293,36 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, pentru primul capăt de cerere, pentru capătul doi de cerere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1735,64 lei și timbru judiciar de 5 lei, iar pentru capătul 3 de cerere să facă dovada achitării taxei de 448,39 lei și timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării capetelor de cerere ca netimbrate.
Reclamanta a fost legal citată în acest sens, conform citației de la fila 529 de la dosar.
Față de faptul că reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 11.293,36 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, pentru primul capăt de cerere, pentru capătul doi de cerere taxa judiciară de timbru de 1735,64 lei și timbru judiciar de 5 lei, iar pentru capătul 3 de cerere taxa de 448,39 lei și timbru judiciar de 3 lei, instanța, în baza art. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ord. Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, va admite excepția insuficientei timbrări invocate din oficiu și va anula cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T. C. ca insuficient timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii, invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de reclamanta T. C., sector 4, București, ., ., . în contradictoriu cu pârâții B. R. G., cu dom. ales la C.A. Tala Ș. în sector 1, București, ., nr. 6-8, ., . A., cu domiciliul în sector 2, București, ., nr. 18, ., . M., B. M., ambii cu domiciliul în sector 2, București, ., ., B. M., cu domiciliul în sector 4, București, .. 2, ., . A., cu domiciliul în ., V. M., cu domiciliul în sector 2, București, .. 33, ., . S., cu domiciliul în sector 2, București, ., ., . R. C., cu domiciliul în . G., B. G. P., cu domiciliul în sector 2, București, .. 5, ., ., B. C., B. S., ambii cu domiciliul în sector 4, București, .. 2, ., . M., cu domiciliul în . Petchi, ., J. ILFOV, ca insuficient timbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Pentru grefierul aflat în concediu
de odihnă, semnează Grefier Șef,
Secție civilă,
Red./Tehnored. B.A.L./16 ex./21.07.2014
Comunicat părților, azi...........................Grefier,
← Actiune in regres. Sentința nr. 4033/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1511/2014.... → |
---|