Actiune in regres. Sentința nr. 2291/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2291/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 4152/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2291

Ședința publică din data de 12.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – GALAȚANU N.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A., pârâta S.C. E. R. asigurare Reasigurare S.A. și pe intervenientul T. O., având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 04.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.06.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2013 sub nr._, reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A, a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul T. O., pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.338,33 lei, reprezentând indemnizația de asigurare plătită asiguratului CASCO pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare GR-15-MCTIF-_; la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței până la data achitării efective a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 24.07.2012, intervenientul, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia a fost avariat auto marca Mancu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița nr._, în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 4.338,33 lei (întocmindu-se dosarul de daună sub nr.CG985537).

Astfel, reclamanta, în calitate de asigurator CASCO, din analiza elementelor de informare ce figurează pe documentul constatare amiabilă de accident încheiat la data de 24._ și a conținutului declarației conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit că intervenientul forțat este vinovat de producerea accidentului, deoarece, acesta schimbând banda de circulație a acroșat auto cu nr._ .

Mai arată că, întrucât deținătorul autovehiculului înmatriculat cu nr._ avea încheiată la pârâta, asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule ./16/H16/DV nr._, în temeiul art.49 din Legea 136/1995 aceasta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.

Reclamanta a menționat că potrivit art.2210 din Codul Civil și Ordinului CSA nr. 14/2011, după plata indemnizației asiguratului CASCO s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurator de răspundere civilă, suma de 4.338,33 lei așa cum rezultă din cererea de despăgubire înregistrată la aceasta la data de 15.02.2013.

Mai arată că pârâta a refuzat nejustificat plata sumei reprezentând indemnizația plătită asiguratului CASCO, deși, potrivit art. 2210 din Codul civil, în limita indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului său.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Noul Cod Civil, Ordinul CSA nr.14/2011.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună nr. CG985537.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.

Prin cererea precizatoare depusă la termenul din data de 04.06.2014, reclamanta a arătat că pârâta a achitat integral debitul principal în cuantum de 4.338,33, respectiv suma de 2.283,25 lei la data de 29.03.2013 și suma de 2.055,08 lei la data de 07.02.2014, solicitând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 34,71 lei, calculate la suma de 4.338,33 lei pentru perioada 18.03.2013 – 26.03.2013, la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 4.338,33 lei de la data introducerii acțiunii și până la data plății parțiale 29.03.2013, la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la diferența de 2.055,08 lei de la data de 29.03.2013 până la data achitării integrale, 07.02.2014; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând 364,07 lei taxă de timbru, 4,50 lei timbru judiciar și 806,00 lei onorariu de avocat.

Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 15.02.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Parata a achita suma de 2283,25 lei la data de 29.03.2013 si suma de 2055,08 lei la data de 07.02.2014.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data 15.02.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanta va admite cererea, astfel cum a fost precizata si va obliga pârâta la plata penalitatilor in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere, calculate la suma de 4338,33 lei de la data de 18.03.2013 până la data de 29.03.2013 si a penalitatilor de intarziere calculate la diferenta de 2055,08 lei de la data de 29.03.2013 pana la data de 07.02.2014.

În temeiul art. 453 Cod procedura civila, avand in vedere culpa procesuala a paratei care a cazut in pretentiile reclamantei, instanța o va obliga la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata reprezentate de 364,07 lei taxa judiciara de timbru, 4,5 lei timbru judiciar si 806 lei onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A., cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați „C. & C.”, cu sediul în București, ..80-84, parter, sectorul 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A., cu sediul în Voluntari, Global City Business Park, Șoseaua București Nord nr.10, Clădirea O23, județul Ilfov și intervenientul T. O., cu domiciliul în Roșiori de Vede, ., ., ..

Obliga parata sa plateasca reclamantei penalitati de 0,1% pe zi de intarziere calculate la suma de 4338,33 lei de la data de 18.03.2013 pana la data de 29.03.2013 si penalitati de 0,1% pe zi de intarziere calculate la diferenta de 2055,08 lei de la data de 29.03.2013 pana la data de 07.02.2014.

Obligă pârâta sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata: 364,07 lei taxa judiciara de timbru, 4,5 lei timbrul judiciar si 806 lei onorariu avocatial.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astazi, 12.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Pentru judecator transferat la alta

instanta semneaza Presedintele instantei

Red.jud.GN/Thn.red.gr.MG/5 ex/14.07.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2291/2014. Judecătoria BUFTEA