Partaj judiciar. Sentința nr. 686/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 686/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 6656/94/2011
DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.686
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26.02.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: R. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. V. și pe pârâta Ș. G., intervenient Ș. V., având ca obiect partaj judiciar, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional Ș. G. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional M. V., având ca obiect instituirea unui drept de retenție asupra imobilului.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 22.01.2014 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 29.01.2014, 05.02.2014, 12.02.2014, 19.02.2014, 26.02.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA:
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta M. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ș. G., ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în orașul Voluntari, ., jud. Ilfov, și atribuirea loturilor de 5/8 parte reclamantei și respectiv 3/8 parte pârâtei.
În motivare, reclamanta arată că prin certificatul de moștenitor nr. 20/09.06.2009 s-a dezbătut succesiunea de pe urma defunctului M. M.-soțul reclamantei, atribuindu-se cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului și construcției din imobilul situat în orașul Voluntari, ., jud. Ilfov, reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, ¾ din cota de ½ din masa succesorală revenind pârâtei.
În drept, art.728 C.civ., Legea 603/1943.
La dosar s-au depus înscrisuri( filele 3-20)..
La 17.01.2012 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând instanței să dispună sistarea indiviziunii prin individualizarea și atribuirea efectivă a bunurilor ce se cuvin fiecărei părți, instituirea in favoarea reclamantei reconvențional a unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea de către reclamantă a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, în cuantum de 60.000 lei., cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta reconvențional arată că în urma decesului defunctului său tată au rămas următoarele bunuri: cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 383 mp., cu următoarele vecinătăți: la Nord-P. G., la Sud-Banescu I., la Est-A. D. și S. I. și la Vest-Ds . în Voluntari, ., jud. Ilfov, cota dobândită de defunct în timpul căsătoriei cu reclamanta prin cumpărare în anul 1967, terenul fiind atribuit prin Ordinul prefectului nr._/19.10.2004, eliberat de Prefectura jud. Ilfov; cota de ½ din dreptul de proprietate asupra construcției situată în Voluntari, ., jud. Ilfov.
Reclamanta reconvențional arată că la edificarea și modernizarea construcției identificate mai sus a participat în exclusivitate, împreună cu soțul acesteia Ș. C. V.. Reclamanta nu contribuie la cheltuielile aferente imobilului, toate cheltuielile fiind suportate de pârâta-reclamantă și soțul acesteia.
Între părți există o stare conflictuală accentuată.
În drept art. 115-119 C.proc.civ, art. 771 C.civ.
La 11.06.2012 reclamanta reconvențional a formulat cerere precizatoare la cererea reconvențională, solicitând instanței să constate că imobilul categoria curți construcții parter+etaj din ., în suprafață de 98 mp., compus din 8 camere și dependințe a fost realizat exclusiv de către reclamanta reconvențional.
În motivare reclamanta reconvențional arată că imobilul a fost construit în exclusivitate de către aceasta cu bani obținuți din munca în străinătate timp de câțiva ani, având acordul părinților acesteia. După decesul tatălui reclamantei reconvențional, reclamanta-pârâtă a părăsit domiciliul refuzând să păstreze legătura cu reclamanta reconvențional.
În subsidiar reclamanta reconvențional solicită a-i fi atribuit imobilul categoria construcții parter și etaj în suprafață de 98 mp. Și terenul în suprafață de 383 mp pe care se află amplasată construcția, cu obligația de a plăti sulta corespunzătoare reclamantei.
Mai solicită reclamanta reconvențional, obligarea reclamantei la plata sultei ce reprezintă contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului categoria construcții, în acest sens precizând valoarea estimativă la 6000 lei și recunoașterea unui drept de retenție în favoarea reclamantei reconvențional până la achitarea integrală a sultei către reclamanta-pârâtă.
În drept, art.132 și urm. C.proc.civ., arrt.2 din Legea 146/1997.
La termenul din 14.11.2012 Ș. V. a formulat cerere de intervenție, solicitând instanței să dispună obligarea reclamantei la plata contravalorii construcției și instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție asupra imobilului, până la achitarea de către reclamantă a contravalorii îmbunătățirilor aduse construcției și contravaloarea manoperei edificării construcției în valoare de 6000 lei.
În motivare intervenientul arată că, având acordul reclamantei și al defunctului soț al acesteia, a hotărât demolarea vechii construcții și edificarea alteia. Pe perioada edificării noii construcții intervenientul și socrii acestuia au locuit împreună într-un apartament în București, sector 2.
Intervenientul și soția acestuia au fost singurii care au contribuit la edificarea imobilului, cu banii proprii, dorința reclamantei și a soțului acesteia fiind ca intervenientul și soția acestuia să beneficieze de noua construcție. După decesul soțului reclamantei și după finalizarea construcției părțile au locuit împreună în noul imobil, din acel moment începând numeroase șicane din partea reclamantei care a creat o stare conflictuală între părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
La data de 18.03.2009 a decedat autorul părților, defunctul M. M.. De pe urma acestuia a rămas un teren intravilan in suprafață de suprafață de 383 mp, așa cum rezultă din Titlul de proprietate nr._04 (fila 5) și construcția edificată pe acesta, în curs de edificare la data deschiderii succesiunii.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 20/09.06.2009 emisa de BNP M. V. S. (fila 3), s-a dezbătut succesiunea după defunctul M. M..
Din Certificatul de moștenitor rezultă ca de pe urma defunctului M. M., au rămas moștenitoarele M. V. (soție supraviețuitoare) și Ș. G. (născută M.), fiică.
Prin cererea reconvențională astfel cum a fost precizată (fila 76), pârâta reclamantă a cerut inițial să se constate că ea împreună cu soțul ei au un drept de proprietate exclusiv cu privire la construcție și în subsidiar, să se constate că imobilul categoria construcții parter+etaj a fost realizat în întregime de către aceasta, împreună cu soțul ei, cerând totodată să i se recunoască un drept de retenție asupra imobilului până la plata de către reclamantă a contravalorii de 60.000 RON.
De asemenea, s-a formulat o cerere de intervenție în interes propriu de către Ș. V., soțul pârâtei prin care acesta cere să i se recunoască un drept de creanță de 6.000 RON, contravaloarea edificării construcției și un drept de retenție asupra imobilului până la plata de către reclamantă a acestei creanțe.
In cauza a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții.
Potrivit Raportului de expertiza efectuat in cauza (fila 300), valoarea terenului este de 118.000 lei, valoarea construcției este de 322.000 lei, prin urmare valoarea masei partajabile este de 440.000 lei. Potrivit concluziilor raportului, ținând cont de amplasarea imobilului, nu sunt condiții de formare a două loturi. Cu privire la raportul de expertiză, pârâta și intervenientul forțat au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză (fila 314) cu privire la evaluarea terenului și evaluarea imobilului tip construcție, instanța admițându-le în parte și punându-i în vedere expertului să depună înscrisuri în susținerea concluziilor formulate și să motiveze alegerea și motivarea coeficienților folosiți.
La data de 10.12.2013, expertul s-a conformat dispozițiilor instanței, menținându-și punctul de vedere expus în raportul de expertiză.
Instanța omologhează raportul de expertiză.
Instanța constată că au calitatea de moștenitoare de pe urma defunctului M. M.: reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, moștenitor rezervatar, cu o cotă de 1/8 și pârâta în calitate de descendent de gradul I, moștenitor rezervatar cu o cotă de 3/8.
Prin urmare cotele indivize deținute de părți, cu privire la terenul supus partajării sunt: reclamanta deține o cota de 1/8 în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului, plus ½ drept propriu, prin urmare 5/8 din dreptul de proprietate, iar pârâta deține 3/8 din dreptul de proprietate.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra construcției, instanța reține că având în vedere că aceasta este edificată pe terenul bun succesoral, construcția devine proprietatea proprietarilor terenului, în temeiul accesiunii imobiliare (art. 494 C. civ.), iar constructorul este titularul unui drept de creanță, constând în contravaloarea materialelor și a forței de muncă sau a sporului de valoare adus bunului.
În aceste condiții, și cu privire la construcția supusă partajării, cotele indivize deținute de părți sunt de 5/8 în favoarea reclamantei și 3/8 în favoarea pârâtei.
Instanța va dispune sistarea stării de indiviziune a părților asupra imobilului, compus din teren în suprafață de 383 mp și construcția edificată pe acesta.
Având în vedere solicitarea pârâtei-reclamante de a i se atribui ei imobilul și față de mențiunea din raportul de expertiză cum că bunul nu poate fi partajat, instanța va atribui pârâtei reclamante imobilul compus din teren în suprafață de 383 mp și construcția edificată pe acesta, obligând totodată pârâta de a-i plăti reclamantei o sultă în valoare de 275.000 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 5/8 din imobil.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei-reclamante și a intervenientului de a constata că construcția este edificată de către ei în exclusivitate, instanța urmează să o respingă, față de probele aflate la dosar.
Constată ca pârâta și intervenientul au un drept de creanță în valoare de 6.000 lei reprezentând contravaloare cheltuieli suportate de aceștia la edificarea construcției P + 1E situată pe terenul în suprafață de 383 mp, față de înscrisurile aflate la dosar (filele 99-101, filele 110-171). Obligă reclamanta la plata către pârâtă și intervenient a sumei de 6.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor.
În ceea ce privește recunoașterea unui drept de retenție în favoarea pârâtei și a intervenientului, instanța apreciază că dreptul de retenție este un drept real în virtutea căruia cel ce deține un bun al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acestui bun.
Or, față de faptul că instanța a admis cererea reconvețională a pârâtei-reclamante și i-a încredințat acesteia în proprietate imobilul, constată că recunoașterea unui drept de retenție cu privire la imobil a devenit lipsită de interes.
În temeiul art.276 C. instanța va compensa pretențiile reciproce ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta M. V. domiciliată în Voluntari, ., jud. Ilfov și pe pârâta Ș. G., domiciliată în Voluntari, ., jud. Ilfov, intervenient Ș. V. domiciliată în Voluntari, ., jud. Ilfov.
Admite în parte cererea reconvențională precizată.
Admite în parte cererea de intervenție voluntară principală.
Constată că asupra imobilului format din: teren în suprafață de 383 mp cu următoarele vecinătăți: la N - P. G., la S – B. I., la E – A. D. și S. I. și la V + Ds . oraș Vountari, ., jud. Ilfov și construcția P + 1E situată pe acest teren, sunt proprietare reclamanta cu o cotă de 5/8 si pârâta cu o cotă de 3/8.
Dispune sistarea stării de indiviziune.
Omologhează raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul C. I..
Atribuie pârâtei imobilul în întregime, astfel cum este identificat în raportul de expertiză, cu obligația de a plăti o sultă reclamantei, în cuantum de 275.000 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 5/8 din imobil. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere prin care pârâta reclamantă solicită să se constate că a construit în exclusivitate din fonduri proprii construcția P + 1E situată pe terenul în suprafață de 383 mp.
Constată ca pârâta și intervenientul au un drept de creanță în valoare de 6.000 lei reprezentând contravaloare cheltuieli suportate de aceștia la edificarea construcției P + 1E situată pe terenul în suprafață de 383 mp. Obligă reclamanta la plata către pârâtă și intervenient a sumei de 6.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor.
Respinge capetele de cerere cu privire la recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului ca neîntemeiate.
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.02.2014.
P.,GREFIER,
A. GHIHANIȘROXANA U.
AG/RU/5EX./.>
← Fond funciar. Sentința nr. 6517/2014. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 1781/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|