Pretenţii. Sentința nr. 3603/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3603/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 12661/94/2013
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR.3603
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 09.09.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. V. A.
GREFIER: D. F.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții (cerere cu valoare redusa), cerere formulată de reclamanta, . SRL, în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut in camera de consiliu se constată lipsa părților. Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: obiectul cererii, pretenții, in procedura cererii cu valoare redusă, stadiul procesual fond ;
Instanța, in temeiul art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.10.2013 sub nr._ reclamanta, . SRL, în contradictoriu cu pârâta ..
a depus formular de cerere (art. 1025 și urm. din Codul de procedura civila) prin care solicita obligarea paratei la plata sumei de 1200 lei, reprezentând debit principal precum și dobânda legală până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că, la data de 07.06.2011, a primit prin intermediul faxului o comandă de transport din partea pârâtei, în temeiul căreia le solicita să efectueze un transport de marfă, cu camion de 22 tone de la București până la Constanta ( 1200 lei inclusiv TVA ) în data de 07.06.2011.
Precizează că, au efectuat acest transport, dovada în sensul acesta fiind CMR, semnată de destinatarul transportului de primire. De asemenea au emis la plată pârâtei o factură fiscală în cuantum de 1200 lei, însă nici până la acest moment nu a fost achitată.
În uirma notificării de plată emisă de către reclamantă pri n intermediul cabinetului de avocat, reprezentantul debitoarei recunoaște contravaloarea facturii emise las plată și menționează că, va achita până la data de 31.07.2013.
Nici până în prezent, pârâta nu a achitat vreo sumă de bani, fiind nevoiți să o acționeze în judecată.
În drept: art.1025-1032 c.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei.
In susținerea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri doveditoare .
Pârâta legal citată, nu a formulat întâmpinare, și nici nu a depus un punct de vedere.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamanta invocă o creanță în valoare de 1200 lei reprezentând contravaloare transport marfă.
În dovedirea pretențiilor sale reclamanta a atașat la dosar comanda de transport trimisă prin fax de către pârâtă; CMR; factura din 07.06.2011; notificare de plată; e-mail primit de la pârâtă, taxa de timbru.
Instanța va avea în vedere că existența creanței rezultată din factură se coroborează cu faptul că parata nu a administrat nici o dovada in sensul achitării datoriei sau in sensul stingerii acestei . admis de lege.
Prin urmare, se apreciază ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei, caracterul cert al creanței rezultând din înscrisurile depuse la dosar.
F. de aceste considerente, instanța urmează a admite acțiunea, astfel ca va obliga parata sa plătească reclamantei suma de 1200 lei, reprezentând debit principal, precum și dobânda legală calculată de la data de 01.07.2011, până la data achitării efective a debitului.
În temeiul art.453 cod pr.civ. instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARARE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul ales la CA C. M. V., din București, Calea Rahovei, nr. 266-268, Corp 60, ., Sectorul 5, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în comuna Moara Vlăsiei, ., Județul Ilfov .
Obliga parata sa plătească reclamantei suma de 1200 de lei, reprezentând debit principal, precum si dobânda legala calculata de la data de 01.07.2011, până la data achitării efective a debitului.
Obliga parata sa plătească reclamantei suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Executorie.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată in ședința publica, azi, 09.09.2014.
Președinte, Grefier,
Red.RVA/DF/4 ex./14.10.2014.
← Actiune in regres. Sentința nr. 1697/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1525/2014.... → |
---|