Plângere contravenţională. Sentința nr. 1455/2014. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1455/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 2887/94/2013
Dosar nr._ /2012 SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1455
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17.04.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. G., și pe intimata IPJ Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- obiectul cauzei – plângere contravențională,
- stadiul procesual – fond,
- cauza fiind la primul termen de judecată,
- petentul a solicitat judecata cauzei în lipsă,
- intimatul a depus C.D. cu înregistrarea evenimentului rutier, totodată a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care:
În baza art. 104(13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, instanța lasă dosarul la a doua strigare față de lipsa părților.
Se reia dosarul la a doua strigare, când, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 255 și art. 258 C.proc.civ. instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosar, precum și proba cu înregistrarea video pentru intimată, în temeiul art. 254 alin. 2 pct. 4 C.proc.civ., ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2013 sub nr._, petentul P. G. în contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.02.2013, solicitând instanței anularea procesului-verbal și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/23.02.2013 a fost sancționat contravențional întrucât la data de 23.02.2013, în jurul orelor 10:28, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare.
Petentul a mai arătat că pietonii angajați în traversare nu se aflau pe banda sa de mers.
Față de aspectele învederate a solicitat instanței admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată.
În dovedirea cererii a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și proba video.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal contestat, dovada de circulație, act de identitate.
Deși legal citat, intimata IPJ Ilfov, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar C.D. filmare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/23.02.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amenda de 300 de lei și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru că în data de 23.02.2013, ora 10:28, acesta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2, din direcția Afumați către București și când a ajuns la trecerea pentru pietoni nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, prin loc marcat și semnalizat cu indicator, contravenție prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Situația de fapt reținută este reglementată de dispozițiile art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006, potrivit căruia conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a făcut referire prin plângere la vreun motiv de nulitate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin probele propuse de petent și administrate de instanță în cursul procesului, acesta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal, nereușind astfel să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal.
Instanța nu poate reține susținerile petentului în sensul că fapta consemnată în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde realității, întrucât pietonii angajați în traversarea străzii nu se aflau pe banda sa de mers.
Din înregistrarea video se poate observa cu ușurință că petentul nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni care veneau din partea dreapta, pe sensul său de mers, fiind evident că pietonii se angajaseră în traversarea străzii înainte ca mașina petentului să treacă de marcajul pietonal.
Reducerea vitezei reprezintă o obligație deosebit de importantă a conducătorilor auto, art. 123 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 obligând conducătorul de vehicul să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare și marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflați pe trotuar, în imediata apropiere a părții carosabile, intenționează să se angajeze în traversare.
Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Înregistrarea video coroborată cu constatările personale ale agentului de poliție conduce în mod rezonabil la concluzia că împotriva petentului s-a ridicat o acuzație bazată pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea acestuia (principiu extras din cauza Blum c. Austriei, hotărârea din 3 februarie 2005, paragraf 28).
Din modul în care era semnalizată trecerea de pietoni, prin marcaj vizibil și indicator rutier, instanța reține că petentul a avut posibilitatea de a prevedea traseul pietonilor și de a lua toate măsurile necesare pentru a opri în condiții de siguranță pentru a le acorda acestora prioritate.
În concluzie, acțiunea petentului, constând în neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, astfel că măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării este legală.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și mijloacele de săvârșire a acestora, de scopurile urmărite, de urmările produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă încălcarea regulilor de circulație pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat. În cauza de față, față de complexitatea cauzei și actele comunicate de către intimată pentru realizarea apărării, instanța stabilește cheltuielile judiciare la 100 lei, care vor fi achitate de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul P. G., cu domiciliul în sector 1, București, ., împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.02.2013, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 obligă petentul la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Red./Tehnored. B.A.L./ 4 ex./30.06.2014
Comunicat părților, azi...........................Grefier,
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 4970/2014. Judecătoria BUFTEA | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3439/2014.... → |
|---|
