Plângere contravenţională. Sentința nr. 2952/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2952/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 12517/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2952

Ședința publică de la 08.07.2014

Instanța constituită din:

Președinte: R. V. A.

Grefier: M. S. I.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul N. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională – . nr._ din data de 27.05.2013.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 30.06.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 08.07.2014 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 30.05.2013 sub numărul_, contestatorul N. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/27.05.2013 emis de intimat, solicitând admiterea acțiunii formulate și anularea procesului-verbal de contravenție, anularea măsurii de sancționare contravențională și exonerarea de plata amenzii în cuantum de 300 lei și anularea măsurii reținerii permisului de conducere.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că situația faptică este diferită de cea consemnată în procesul-verbal de contravenție contestat, și anume “pietonii” cărora nu le-a acordat prioritate de trecere, consemnați în procesul-verbal susmenționat, erau de fapt o singură femeie, care încerca să traverseze carosabilul, însă care se afla la cel puțin 3 metri de trecerea de pietoni respectivă. Astfel, contestatorul a subliniat faptul că, întrucât nu se afla pe trecerea de pietoni, ci la câțiva metri de aceasta, pietonul nu era angajat într-o traversare regulamentară a carosabilului, deci nu era nevoit să acorde prioritate de trecere. Având în vedere cele expuse, a arătat că apreciază că fapta consemnată în procesul-verbal de contravenție contestat, prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3, lit. b din OUG 195/2002, nu constituie contravenție.

Pentru acest motiv, contestatorul a solicitat admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, anularea procesului-verbal . nr._, anularea măsurii de sancționare contravențională și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 300 lei și anularea măsurii reținerii permisului de conducere.

În dovedirea celor expuse mai sus, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu înregistrarea video, precum și proba testimonială în cazul în care se impune.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 118 alin. 1 și următoarele din O.U.G. nr.195/2002 republicată.

În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție contestat și cartea sa de identitate.

În data de 15.07.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de contestator, ca neîntemeiată, menținând procesul-verbal încheiat, ca temeinic și legal.

În fapt, intimata a arătat că situația prezentată de contestator în cererea de chemare în judecată nu corespunde realității, întrucât conform actului de constatare la data de 27.05.2013, acesta a fost sancționat în județul Ilfov, în localitatea Voluntari, deoarece nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, pe sensul de mers al autovehiculului.

Intimata a subliniat faptul că încadrarea juridică a contravenției este art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, cum în mod corect a reținut agentul constatator. Astfel, pentru motivele expuse anterior, intimata a învederat că s-a întocmit procesul-verbal . nr._ pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, stabilindu-se amendă în cuantum de 300 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în 48 de ore, precum și măsura complementară a reținerii permisului de conducere conform prevederilor sus-invocate din OUG nr. 195/2002. A mai menționat fapta a fost constată în mod direct de agentul de poliție, prin propriile simțuri.

Pe cale de consecință, intimata a solicitat respingerea acțiunii formulate de contestator și menținerea procesului-verbal, așa cum a fost întocmit, ca fiind temeinic și legal.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr.195/2002.

La data de 03.09.2013, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 04.10.2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și prin Sentința civilă nr. 8185 din data de 04.10.2012 a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei B..

Dosarul cauzei a fost înregistrat pe rolul judecătoriei B. la data de 21.10.2013 sub nr._ .

La termenul din data de 13.01.2014 instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba testimonială, în acest sens fiind audiat martorul N. C. V. A., fila 20.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 27.05.2013, petentul a fost amendat contravențional cu suma de 300 de lei pentru săvârșirea contravenției prevazute de art.100 alin.3 lit.b din O.U.G.195/2002, rep., retinandu-se ca la aceeasi data a condus autoturismul pe raza localitatii Afumati, judetul Ilfov si nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ.

Astfel, potrivit art.16 alin.1 din OG 2/2001, „Procesul verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu(...): descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita (...)”.

De asemenea, potrivit art.17 din OG 2/2001: ”Lipsa mentiunilor privind(...) fapta savarsita (...) atrage nulitatea procesului verbal.Nulitatea se constata si din oficiu.”

Analizand procesul verbal contestat prin raportare la dispozitiile legale mentionate, instanta retine ca in privinta acestuia este incidenta cauza de nulitate absoluta privind nedescrierea faptei, intrucat mentiunile agentului constatator de la rubrica privind descrierea faptei nu sunt lizibile, cel putin in ceea ce priveste locul exact unde se pretinde ca petentul ar fi savarsit contraventia, astfel ca instanta nu este in masura sa constate care este fapta contraventionala pretins savarsita de catre petent.Totodata, agentul constatator nu a mentionat la aceeasi rubrica daca pietonul se afla in traversare pe sensul de mers al autoturismului sau nu.

Mentiunile agentului constatator sunt esentiale, astfel ca in lipsa descrierii acestora instanta, in cadrul controlului sau, nu poate sa verifice in ce masura este sau nu indeplinit elementul material al laturii obiective a contraventiei retinuta in sarcina petentului.

In aceste conditii, instanta nu va mai analiza si temeinicia procesului verbal, urmand ca in temeiul art.34 din OG 2/2001 sa admita plangerea si sa anuleze procesul verbal de contraventie, ., nr._ din data de 27.05.2013, emis de IPJ Ilfov, va exonera petentul de plata amenzii in cuantum de 300 de lei si va inlatura sanctiunea complementara a exercitarii dreptului de a conduce autovehicule.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. C. domiciliat în sector 6, București, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7.

Anulează procesul verbal . nr._/27.05.2013 emis de IPJ Ilfov, exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 300 de lei și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. V. A. S. I. M.

Red.RVA/tehn.MSI/

04ex/05.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2952/2014. Judecătoria BUFTEA