Plângere contravenţională. Sentința nr. 3152/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3152/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-07-2014 în dosarul nr. 5323/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentinta civila nr. 3152/2014

Ședința publică de la 30 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E.

Grefier R. U.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent B. B. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravetionala CP_/31.03.2013.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 23.07.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a avânat pronunțarea pentru data de 30.07.2014, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.5323 /94/2013, la data de 20.04.2013, petentul B. B. în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/31.03.2013.

În motivare petentul arată a fost amendat contravențional pentru câ ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu o viteză de 140 km/h pe o porțiune de drum unde limita maximă de viteză era de 90 km/h.

Petentul arată că nu a săvârșit presupusa contravenție.

În susținerea plângerii petentul a depus la dosar, copie a procesului verbal contestat.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea actului de sancționare.

În motivare, intimatul arată că sancțiunea contravențională a fost aplicată pe baza dovezii tehnice furnizate de aparatura radar care corespunde metrologic, fiind avizată și testată, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ intocmit de intimat la data de 31.03.2013, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 675 lei intrucat, in ziua de 31.03.2013, în jurul orei 13.07, pe DNCB-km 2+500 m, a condus auto cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 140 km/h, limita fiind de 90 km/ora.

Procesul verbal a fost semnat de petent căruia i s-a inmanat o copie, petentul încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din OUG nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Instanța mai reține, totodată și împrejurarea că faptelor li s-a dat încadrarea juridică corectă, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. d pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002.

Lipsa mențiunilor privitoare la ocupația si locul de muncă al petentului poate conduce la anularea procesului verbal contestat doar in condițiile in care s-ar dovedi existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel. In speță petentul nu a făcut o asemenea dovadă, motiv pentru care se vor respinge susținerile petentului.

In ce priveste descrierea contravenției, instanța constată, în urma analizării procesului verbal contestat, că a fost realizată corespunzător, putând fiind determinate elementele care sunt necesare pentru incadrarea juridică a faptei si stabilirea circumstantelor de fapt, motiv pentru care va respinge apărările petentului pe acest aspect.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța constată că petentul a fost sancționat pentru că nu a respectat dispozițiile legale cu privire la regulile de circulație prevăzute în O.U.G. nr. 195/2002.

În speță, deși fapta a fost înregistrată cu mijloace tehnice, nu a fost depusă la dosar proba video din care să rezulte că la data indicată în procesul verbal de contravenție petentul a depăsit limita de viteză pe sectorul de drum indicat, respectiv DNCB km 2+500 m.

Instanța a pus in vedere intimatei să depună la dosar întâmpinare, precum si probele de care înțelege să se folosească, dar aceasta din urmă nu a depus mijloacele de probă din care să rezulte temeinicia procesului verbal, respectiv faptul că petentul a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat.

Prin urmare, față de toate aceste aspecte reliefate, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent si va anula procesul verbal contestat . nr._ din 31.03.2013, urmând să-l exonereze pe petent de plata amenzii si de executarea pedepsei complementare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională privind pe petentul B. B., domiciliat în București, ..134, ., . sector 3, în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu sediul în București, . nr.7, sector 2.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 31.03.2013.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând să se depună la Judecătoria B..

Pronuntat în sedință publică, azi, 30.07.2014 .

PREȘEDINTE GREFIER

Red.jud.ME

Thn.red.gr.RU/

4 ex/02.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3152/2014. Judecătoria BUFTEA