Plângere contravenţională. Sentința nr. 3972/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3972/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 13795/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 3972
Ședința publică de la 18.09.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A.
Grefier: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul . SRL, PRIN ADMINISTRATOR Ș. D. - sector 6, București, . în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - sector 2, București, ., nr. 7 având ca obiect plângere contravențională - PA_/12.09.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul prin reprezentat convențional care depune delegație la dosarul cauzei, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
În temeiul art. 252 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Nemaifiind cererii de formulat, excepții de invocat sau alte chestiuni prealabile de discutat, instanța acordă cuvântul asupra fondului prezentei cauze.
Petentul prin reprezentant solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal prin care a fost aplicată sancțiunea arătând că nu este descrisă nici o împrejurare pentru care s-a aplicat sancțiunea, doar s-a specificat că o parte a personalului nu deținea atestat profesional. Arată că trebuiau indicate numele și prenumele celor despre care s-a spus că nu dețin documentația necesară, însă nu pot fi identificate asemenea persoane.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.11.2013 sub nr._ /2014, petentul . SRL în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției PA_/12.09.2013. Acesta a arătat că la data de 30.10.2013, la peste 45 zile de la aplicarea sancțiunii o fotocopie a procesului verbal de sancționare i s-a înmânat la sediul firmei. A arătat astfel că a fost privat de dreptul de a achita amenda în termen legal la jumătatea valorii acesteia.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Petentul a depus la dosar înscrisuri (filele 3-4).
Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în valoare de 20 lei.
Intimata a depus prin serviciul registratură la data de 07.07.2014 întâmpinare (filele 16-19) solicitând respingerea plângerii.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri
Analizând cererea de chemare în judecată și materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că plângerea este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă și se va constata nulitatea procesului verbal de contravenție.
Astfel art. 15 p.3/2 prevede mențiunile pe care trebuie să le cuprindă un proces verbal.
În speță procesul verbal de contravenție face referire generică la o contravenție fără ca aceasta să fie descrisă pentru ca contestatoarea să poată face dovada contravenției.
Mai mult, instanța nu poate aprecia cu privire la amploarea contravenției, la gradul concret de pericol social pentru a putea decide.
Prejudiciul cauza contestatoarei nu poate fi înlăturat decât prin desființarea procesului verbal, lucru pe care instanța urmează a-l dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de petentul . SRL, PRIN ADMINISTRATOR Ș. D. - sector 6, București, . în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - sector 2, București, ., nr. 7.
Constată nulitatea procesului verbal PA-_/12.09.2013.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.
P. Grefier
C. A. C. V.
Red Jud. CA
Tehnodact CV 2 ex/06.10.2014.
← Actiune in regres. Sentința nr. 1931/2014. Judecătoria BUFTEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6528/2014. Judecătoria... → |
---|