Plângere contravenţională. Sentința nr. 4204/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4204/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 5273/94/2013

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4204

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.09.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA

GREFIER: D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul P. I. C. și pe intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 18.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 25.09.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.04.2013 sub nr._, petentul P. I. C. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.04.2013, solicitând instanței anularea procesului-verbal și a măsurilor dispuse prin acesta, iar în subsidiar a solicitat instanței înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/17.04.2013 a fost sancționat contravențional întrucât la data de 17.04.2013 nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare.

Petentul a mai arătat că cele reținute în procesul-verbal contestat nu corespund realității întrucât pe sensul său de mers nu era nici un pieton pe trecere sau pe trotuar și, din înregistrarea video, a observat că în momentul în care se afla pe trecere, un pieton s-a angajat în traversare pe celălalt sens de mers.

A mai precizat că trecerea este într-o zonă cu vizibilitate foarte slabă și deși avea o viteză foarte mică, de aproximativ 35-40 km/h, deoarece urma să oprească la benzinărie, nu ar fi putut opri în timp util.

Față de aspectele învederate, petentul a solicitat instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal contestat, actul de identitate, planșe foto.

Intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.

În motivare, intimata a arătat că prin actul de constatare petentul, conducând autoturismul înmatriculat sub nr._, a fost sancționat întrucât la data de 17.04.2013 nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, pe sensul de mers al autovehiculului și nu a avut asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate.

În drept, încadrarea juridică a contravenției este art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, iar procesul-verbal de contravenție . nr._/17.04.2013 a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. 1 și art. 17 din OG 2/2001.

Totodată, intimata a depus C.D. cu imaginile surprinse.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/17.04.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amenda de 300 de lei (4 puncte-amendă), cu amenda în cuantum de 450 lei(6 puncte-amendă) și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru că în data de 17.04.2013, ora 11:23, acesta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN1, în localitatea B., și la trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzător nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, fapt filmat și înregistrat cu aparatul radar, contravenție prevăzută de art. 135 lit. h din H.G. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. Totodată, petentul nu a avut asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate, contravenție prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 101 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Situația de fapt reținută este reglementată de dispozițiile art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006, potrivit căruia conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Potrivit art. 147 din HG nr. 1391/2006: ”Conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat: să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.”

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a făcut referire prin plângere la vreun motiv de nulitate.

Instanța nu poate reține motivul de nelegalitate invocat de petent, respectiv faptul că agentul constatator nu a indicat perioada pentru care se ia măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, întrucât se menționează în procesul-verbal că această măsură se ia pe o perioadă de 30 de zile. Mai mult, acest aspect se încadrează în dispozițiile art. 16 din O.U.G. 2/2001, a căror nerespectare ar putea atrage nulitatea relativă a procesului-verbal numai în măsura în care s-ar produce o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel. Având în vedere nu a avut loc o vătămare care să poată fi înlăturată doar prin anularea procesului-verbal, instanța va respinge acest motiv de nulitate.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, prin probele propuse de petent și administrate de instanță în cursul procesului, acesta a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal, reușind astfel să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal.

Analizând înregistrarea video depusă la dosar de către intimată(f. 24), instanța constată că pietonii se angajaseră în traversare, pe celălalt sens de mers, în momentul în care petentul se afla în dreptul trecerii de pietoni.

Atât prin plângere, cât și prin obiecțiunile făcute în cuprinsul procesului0verbal, petentul a negat vehement săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, arătând că a nu a fost adevărat că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton.

În lipsa unor alte probe care să susțină acuzația și situația descrisă în procesul verbal de contravenție, având în vedere că probele administrate se coroborează cu afirmațiile acestuia, instanța constată că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, acesta făcând chiar dovada contrară a situației de fapt descrise în procesul-verbal prin înregistrarea video, care demonstrează fără echivoc că petentul nu a încălcat regulile de circulație privind neacordarea de prioritate.

Cu privire la contravenția prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal, nereușind astfel să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal.

Mai mult, petentul nu a invocat nicio apărare cu privire la această contravenție reținută în sarcina sa.

Astfel, acesta nu a reușit să răstoarne sarcina probei în ceea ce privește legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale.

Prin urmare, apreciind ca întemeiată în parte plângerea contestatorului formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.04.2013 încheiat de intimata IPJ Ilfov, instanța urmează a o admite în parte, va anula în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/17.04.2013, cu privire la contravenția reglementată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 și pe cale de consecință, exonerează petentul de sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei și înlătură sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În ce privește sancțiunea aplicată pentru fapta prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, față de atitudinea contestatorului, instanța apreciază că se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment, având în vedere atitudinea petentului prin formularea plângerii contravenționale. Astfel, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată nu este proporțională cu pericolul social concret redus al faptei săvârșite, urmarea produsă, respectiv atingerea minimă adusa valorilor sociale, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea sancțiunii avertismentului, astfel încât îi va atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.

În consecință, instanța va modifica procesul-verbal de contravenție . nr._/17.04.2013 emis de către intimată, în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 450 lei, aplicată petentului, pentru contravenția reglementată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, cu sancțiunea avertismentului.

Va atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.

Totodată, în temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. I. C., cu domiciliul în sector 6, București, .. 65, ., .-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ 17.04.2013 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - sector 2, București, ., nr. 7.

Anulează în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/17.04.2013, cu privire la contravenția reglementată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 și pe cale de consecință, exonerează petentul de sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei și înlătură sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Modifică procesul-verbal de contravenție . nr._/17.04.2013 emis de către intimată, în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 450 lei, aplicată petentului, pentru contravenția reglementată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, cu sancțiunea avertismentului.

Atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./ 4 ex./11.03.2015

Comunicat părților, azi...........................Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4204/2014. Judecătoria BUFTEA