Actiune in regres. Sentința nr. 1774/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1774/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 3444/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1774
Ședința publică din data de 15.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A., pârâta S.C. E. R. asigurare Reasigurare S.A. și pe intervenientul S. A., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 07.05.2014, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 15.05.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.03.2013 sub nr._, reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A, a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul S. A., pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.151,83 lei ce reprezintă diferența dintre indemnizația de asigurare plătită asiguratului CASCO pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ ; la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței 21.01.2013 până la data pronunțării hotărârii judecătorești; la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 17.08.2012, intervenientul, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia a fost avariat auto marca Citroen cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița nr.CPF_, în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 23.9363,92 lei (întocmindu-se dosarul de daună sub nr.CH056289).
Mai arată că, întrucât deținătorul autovehiculului înmatriculat cu nr._ avea încheiată la pârâta, asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule ./16/H16/DV nr._, în temeiul art.49 din Legea 136/1995 aceasta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.
Reclamanta a menționat că potrivit art.2210 din Codul Civil și Ordinului CSA nr.14/2011 după plata indemnizației asiguratului CASCO s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurator de răspundere civilă, suma de 11.968,46 lei așa cum rezultă din cererea de despăgubire înregistrată la aceasta la data de 21.12.2012, la data de 24.01.2013, pârâta a achitat doar suma de 6.816,63, rezultând o diferență de 5.151,83 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Noul Cod Civil, Ordinul CSA nr.14/2011.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună nr. CH056289.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 420,11 lei + 26,76 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei + 1,5 lei.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 17.08.2012 intervenientul fortat S. A., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ intocmit de Inspectoratul de Politie al Judetului Brasov.
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr. CPF_ în baza căreia reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de_,92 lei astfel cum rezultă din extrasele de cont anexate.
Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., polița ./16/H 16/DV nr._.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 21.12.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (F. 5).
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către conducătorul auto cu nr. de înmatriculare_ a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, iar între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin procesul verbal de contraventie.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat, în lipsa raporturilor de asigurare, acțiunea în regres judecându-se după normele dreptului comun, ci nu după normele aplicabile în raporturile dintre asigurător și asigurat.
Așadar, având în vedere că reclamanta s-a subrogat în dreptul de a recupera prejudiciul suferit de asigurat, prin plata indemnizației în cuantum de_,92 lei, din care parata a achitat doar suma de 6816,63 lei la data de 24.01.2013, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 5151,83 lei reprezentând diferenta indemnizatie de asigurare achitata de reclamanta.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 21.12.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanta constata ca si acest capat de cerere este intemeiat, urmand a obliga pârâta la plata sumei penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 5151,83 lei calculate de la data de 21.01.2013 si pana la achitarea integrala a debitului.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, avand in vedere ca parata a cazut in pretentii, instanta o va obliga la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata reprezentate de 446,87 lei taxa judiciara de timbru, 3 lei timbrul judiciar si 954,80 lei onorariul avocatial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. – Ț. Asigurări S.A., cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați „C. & C.”, cu sediul în București, ..80-84, parter, sectorul 1, pe pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A., cu sediul în Voluntari, Global City Business Park, Șoseaua București Nord nr.10, Clădirea O23, județul Ilfov și intervenientul S. A., cu domiciliul în .. 84, J. Prahova.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5151,83 lei reprezentand diferenta despagubire si penalitati de intaziere de 0,1%/zi aferente acesteia calculate de la data de 21.01.2013 si pana la data achitarii efective a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecata – 446,87 lei taxa judiciara de timbru, 3 lei timbru judiciar, 954,80 lei onorariu avocatial.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 15.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
GALAȚANU N. M. G.
Red.jud.GN
Thn.red.gr.MG/
5 ex/10.06.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4204/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 3258/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|