Plângere contravenţională. Sentința nr. 4366/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4366/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 12756/94/2012
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4366
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.09.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul C. A. C. și pe intimata I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravenționala.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință de la 18.09.2014 ce face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data 25.09.2014, apoi la data de 30.09.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.10.2012 sub nr._, petentul C. A. C., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 11.10.2012, solicitând instanței anularea procesului-verbal, exonerarea de la plata amenzii și ridicarea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare, iar în subsidiar a solicitat admiterea în parte a plângerii și înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.10.2012 a fost sancționat contravențional întrucât ar fi folosit telefonul mobil în timp ce conducea, fără a fi conectat la sistemul „mâini libere”.
Petentul a mai precizat că nu se face vinovat de cele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal contestat și actul de identitate.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Deși legal citată, intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a trimis reprezentant în fața instanței pentru a formula eventuale apărări, însă a depus la dosar fișa de abateri rutiere.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 11.10.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amenda 140 lei(2 puncte-amendă) și cu 2 puncte de penalizare, pentru că în data de 11.10.2012, ora 10:15, acesta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN1 Balotești, folosind telefonul mobil, în timpul mersului, fără a avea pus în funcțiune dispozitivul mâni libere, contravenție prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și sancționată de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Fapta pentru care a fost sancționat petentul este reglementată de dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora constituie contravenție folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip mâini libere.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Prin probele propuse de petent și administrate de instanță în cursul procesului, acesta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal, nereușind astfel să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal.
În lipsa unor alte probe care să susțină apărările petentului și situația descrisă în procesul-verbal de contravenție, având în vedere că probele administrate nu se coroborează cu afirmațiile acestuia, instanța constată că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, acesta nefăcând dovada contrară a situației de fapt descrise în procesul-verbal.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța reține că, față de gradul de pericol social al contravenției, de circumstanțele în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, aplicarea sancțiunii contravenționale nu s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 5 raportat la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel că în cauză se impune înlocuirea amenzii contravenționale de 140 de lei cu sancțiunea avertismentului, pe care instanța o apreciază suficientă pentru a-l determina pe contestator ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va modifica procesul-verbal de contravenție contravențiilor CP nr._ din 11.10.2012 în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 140 lei aplicată petentului, cu sancțiunea avertismentului.
Va atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. A.-C., cu domiciliul în Ploiești, ., J. PRAHOVA, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 11.10.2012 în contradictoriu cu intimatul, I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7.
Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 11.10.2012 în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 140 lei aplicată petentului, cu sancțiunea avertismentului.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei.
Atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Red./Tehnored. B.A.L./ 4 ex./09.02.2015
Comunicat părților, azi...........................Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1365/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 5562/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|