Validare poprire. Sentința nr. 885/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 885/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 12976/94/2013
Dosar nr._
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.885
Ședința publică din 12.03.2014
Instanța constituită din:
Președinte: R. V. A. Grefier: D. F.
Pe rol pronunțarea cauzei civile de față.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2014, fiind consemnate în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 18.02.2014, 26.02.2014, 06.03.2014, apoi la data de 12.03.2014, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , creditoarea . BACĂU în contradictoriu cu debitorii ., J. I. și terțul poprit ., ., a solicitat validarea popririi până la concurența sumei de 23.844,80 lei și obligarea la cheltuieli de judecată în cuantum de 21,5 lei reprezentând taxele judiciare .
În motivarea cererii petenta a arătat că, au solicitat Biroului Executorului Judecătoresc R. I., să pună în executare silită mai multe instrumente de plată emise de . București și avalizate în nume propriu de administratorul J. I.. În executarea atribuțiilor sale, executorul judecătoresc, având în vedere dosarul de executare nr. 386/2012, s-a deplasat în data de 06.06.2013, la domiciliul codebitorilor lor . și J. I., DIN Voluntari ..35-39, Județul Ilfov.
La această adresă nu a găsit nici un codebitor, însă a găsit la această adresă, proprietatea codebitorului J. I., desfășurându-și activitatea . și ., care au declarat că, desfășoară activitate în baza unui contract de închiriere. Executorul Judecătoresc a solicitat la fiecare câte o copie a contractului de închiriere, însă persoanele de la aceste două magazine au spus că nu sunt ele patronii și nu i-au dat nici un act.
Văzând acestea, executorul a cumpărat câte un produs de la fiecare magazin, obținând bonuri fiscale din care rezultă că, acestea desfășoară activitatea în locația proprietatea codebitorului J. I..
La scurt timp a apărut numitul J. I. care a declarat că nu are bunuri care ar putea fi executate silit și s-a angajat că va plăti lunar câte 1000 lei până la achitarea sumei datorate.
După expirarea termenului de 30 zile, în care terții popriți trebuiau să se conformeze popririi, au luat legătura cu executorul care le-a comunicat că nu a primit nici un ban de la aceștia, înștiințându-i că trebuie să solicite validarea popririi.
In drept, își întemeiază prezenta cerere pe prevederile art.789-791 din c.pr.civ., și în temeiul disp.art. 223 c.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Conform art. 6 din Ordinul 80/2013, petenta a timbrat acțiunea cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
In dovedirea acțiunii petenta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar adresa nr.386/29.05.2013a executorului judecătoresc; procesul verbal din data de 06.06.2013, privind executarea silită a codebitorilor; câte un bon fiscal eliberat de către cele două magazine; cele două adrese de poprire înaintate terților popriți; confirmările de comunicare ale adreselor ( filele - 10 dosar ).
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. 386/2012 de la Biroul Executorului Judecătoresc R. I. C..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
Potrivit art.460 alin.1 C.proc.civ. 1865 „Daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.”
De asemenea, potrivit art.460 alin.2 C.proc.civ.1865 „…daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, va da o hotarare de validare a popririi prin care va obliga tertul poprit sa plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar, in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi.”
Instanta, fata de dispozitiile legale mentionate anterior, urmeaza a dispune respingerea actiunii ca neintemeiata intrucat nu s-a facut dovada ca la momentul comunicarii infiintarii popririi catre tertii popriti (filele 26-29), acestia din urma aveau obligatii de plata fata de debitori, neprobandu-se existenta unui raport juridic intre debitori si tertii popriti.
F. de aceste considerente, instanta urmeaza a respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea formulată de creditoarea . BACĂU, cu sediul în Municipiul Bacău, .. 156, Județul Bacău, în contradictoriu cu debitorii ., cu sediul în București, ..1, ., ., J. I., domiciliat în București, ., ., ., terțul poprit ., cu sediul în orașul Voluntari, .. AC01, nr.35-39, Camera P02, Județul Ilfov, ., cu sediul în orașul Voluntari, .. AC01, nr.35-39, Camera P02, Județul Ilfov, ca neîntemeiată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședință publică, azi, 12.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. V. A. D. F.
Pentru grefierul aflat în concediu de odihnă, semnează Grefierul Șef, Secție civilă
Red.RVA/Tehn.dact.DF/7 ex/21.07.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5390/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1365/2014.... → |
---|