Plângere contravenţională. Sentința nr. 4681/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4681/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 6242/94/2013

Dosar nr._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

SENTINTA CIVILĂ NR. 4681

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08 OCTOMBRIE 2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta, . SRL și pe intimata, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala ( pr.v. . nr._/24.04.2013)

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 30.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 08.10.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.05.2013 sub nr._, petenta, . SRL în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – Cestrin, a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din data de 24.04.2013.

În motivarea plângerii, petenta susține că societatea reclamanta are ca obiect de activitate închirierea și leasigul de autoturisme și autovehicule ușoare. Societatea a vândut autoturismul marca Renault Symbol cu nr. de înmatriculare_ ce face obiectul procesului verbal contestat către A. M. la data de 10.09.2012 cu mult înaintea săvârșirii contravenției, la data de 07.04.2013.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. OUG 195/2002, OG 2/2001.

În dovedirea celor susținute au fost depuse înscrisuri, filele 4 și 11.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art. 15 lit. i din Legea 146/1997.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției R13 nr._ din data de 24.04.2013, petenta a fost amendată contravențional cu suma de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 al.2 din OG 15/2002.

În fapt s-a reținut că, în data de 07.04.2013, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN7 km 19+100 m, Vlăsia fără a deține rovinietă valabilă.

Plângerea a fost depusă la instanță cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ și a fost semnat de către agentul constatator.

Cât privește susținerile petentei în sensul că amenda i-a fost în mod nelegal aplicată întrucât la data săvârșirii faptei aceasta nu mai era proprietarul autovehiculului, instanța urmează a le respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art.7 din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare si a deținerii rovinietei valabile, precum si a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine in exclusivitate utilizatorilor romani, iar in cazul utilizatorilor străini, aceasta revine in exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

În actul normativ este prevăzută și o definiție a utilizatorilor, aceștia fiind persoanele fizice sau juridice înscrise in certificatul de înmatriculare, care au in proprietate sau care, după caz, pot folosi in baza unui drept legal vehicule înmatriculate in România, denumite in continuare utilizatori romani (conform art.1 lit.b din OG nr.15 din 2002).

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții rezultă că, pentru ipoteza ce rezultă din speța în discuție, responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare și care are în proprietate autovehiculul.

Din inscrisurile depuse la dosar rezultă că la data săvârșirii contravenției (07.04.2013) petenta figura ca fiind proprietarul autoturismului cu nr_, acesta nefiind scos din evidențele fiscale până în prezent.

Cât privește înstrăinarea dreptului de proprietate prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare din data de 10.09.2012, instanța reține că acest înscris este generator de drepturi și 35-46).

Contractul de vanzare cumparare depus de petentă, nu are dată certă dobândită prin una dintre modalitățile prevăzute de art.1182 Cod civil, condiție ce este cerută înscrisurilor sub semnătură privată pentru asigurarea opozabilității față de terți.

În acest sens, instanța reține că prin forma cerută pentru opozabilitatea față de terți a actului juridic civil sunt desemnate acele formalități care sunt necesare pentru a face actul juridic opozabil și persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor acestora.

Această cerință de formă a actului juridic civil se justifică prin ideea de protecție a terților față de eventualele efecte prejudiciabile ale unor acte juridice civile. Această formă este obligatorie, iar în cazul nerespectării acestei cerințe, sancțiunea constă în inopozabilitatea actului juridic, adică în posibilitatea terțului interesat (în speță intimata) de a ignora actul juridic invocat de părți.

În consecință, contractul depus la dosar produce efecte între petentă și cocontractantul său, dar este ineficace față de intimată, astfel că petenta nu are posibilitatea de a se prevala de situația juridică izvorâtă din acest act juridic față de intimată.

Față de aceste considerente, instanța constată că amenda a fost în mod corect aplicată petentei, procesul verbal fiind legal întocmit și sub acest aspect.

Analizând temeinicia procesului verbal, instanța reține că din probele administrate în cauză nu a rezultat o situație de fapt diferită de cea reținută prin procesul verbal de agentul constatator.

Față de aceste considerente și întrucât în speță nu se poate reține existența unei cauze de nulitate absolută a acestuia, instanța constată că forța probantă a actului în litigiu nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul art.34 din O.G. 2/2001 (articol care, coroborat cu art. 38 alin.3 din același act normativ, permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată, instanța consideră că se impune înlocuirea amenzii cu avertisment, apreciind că această sancțiune este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția asupra obligațiilor ce îi revin în materie.

Opinia instanței are la bază împrejurarea că sancțiunea pecuniară aplicată petentei este excesivă prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/ 2001, având în vedere, pe de o parte, gradul real de pericol social al faptei determinat de împrejurările concrete în care a fost săvârșită, urmarea efectiv produsă iar pe de altă parte, împrejurarea că petenta nu mai era proprietarul autoturismului la data săvârșirii faptei, în sarcina sa reținându-se culpa neînregistrării contractului de vânzare cumpărare la organele competente.

Față de aceste considerente, văzând și disp. art.34 din O.G. nr.2/2002 instanța va admite în parte plângerea formulată de petentă, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, va exonera petenta de plata amenzii și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea privind pe petenta, . SRL cu sediul în Otopeni, .. 201-203, Cod postal_, J. ILFOV și pe intimata, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN - sector 6, București, .. 401A, Cod poștal_.

Modifică procesul-verbal de contravenție . nr._/24.04.2013 în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentei cu avertisment, prin procesul-verbal.

Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal menționat contestat.

Atrage petentei atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2014.

P., GREFIER,

Red. Jud. I.E.M./thn.E.A./4 ex/17.11 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4681/2014. Judecătoria BUFTEA