Plângere contravenţională. Sentința nr. 5662/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5662/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 11871/94/2013
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.5662
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.11.2014
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. V. A.
GREFIER: D. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul V. C., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, intervenientă S. M. C. și asiguratorul G. A. SA, având ca obiect, plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit petentul, intimata și asiguratorul, prezentă intervenienta S. M. C., prin avocat C. G. cu delegație la dosar ( fil.49).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: obiectul cererii, plângere la procesul verbal de contravenție, stadiul procesual, fond:
Instanța, acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul intervenientei având cuvântul solicită proba cu înscrisuri ( în acest sens depune la dosar planșe foto) și un martor prezent.
Instanța, încuviințează pentru petent și intervenientă, proba cu înscrisurile existente la dosar; respinge proba cu interogatoriu si martori solicitată de petent si intervenientă, ca neconcludentă cauzei, față de actele existente la dosar.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intervenientei având cuvântul solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ , din 30.09.2013, petentul V. C., a formulat plângere contravențională, împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 19.09.2013, încheiat de IPJ ILFOV.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 19.09.2013, se afla în localitatea Mogoșoaia, în zona Chitila P., mai precis în incinta ., la volanul autoturismului marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ . În autoturism a fost însoțit de către numita V. M. Jiquidi.
În momentul în care a părăsit incinta ., virând stânga pe . fost lovit de autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto a refuzat să se prezinte.
Autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în partea dreaptă față, iar pagubele au fost minore atât la autoturismul condus de el cât și la celălalt autoturism.
Prin procesul verbal, mai sus menționat a fost sancționat cu amendă în sumă de 480 lei, 6 puncte amendă, precum și reținerea permisului de conducere; suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă neprecizată de către agentul constatator.
În esență, petentul a arătat că, măsura aplicată prin procesul-verbal este nelegală, întrucât nu a săvârșit contravenția reținuta in sarcina sa.
În drept, OG nr. 2/2001 modificată, art. 118 alin.1 din OUG 195/2002 modificată.
În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu, precum si orice altă probă admisă de lege.
Petentul a depus la dosar acte ( filele 6-9 dosar).
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 36 din OG nr.2/2001.
Intimata, legal citată, a depus la dosar înscrisuri și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din data de 30.06.2014, instanța a dispus introducerea în cauză a celui de-al doilea conducător auto in calitate de intervenient, in persoana numitei S. M. C. și a asiguratorului G. A. SA .
Instanța, în temeiul disp.art. 255- 258 c.pr.civ. a încuviințat pentru petent și intervenientă, proba cu înscrisurile existente la dosar și a respins proba cu interogatoriu si martori solicitată de petent si intervenientă, ca neconcludentă cauzei, față de actele existente la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 19.09.2013 petentul a fost amendat contravențional cu suma de 480 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.100 alin.3 lit.a din OUG 195/2002, reținându-se în fapt că la data de 19.09.2013, ora 07.45, petentul a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ in localitatea Mogosoaia, judetul Ilfov, a iesit din incinta S.C.Nautic Life S.R.L., efectuand virajul la stanga, pe . nu a acordat prioritate autoturismului cu numarul de inmatriculare_, ce se deplasa pe .>
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ.
Astfel, potrivit art.16 alin.1 din OG 2/2001, „Procesul verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu(...): descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei (...)”.
De asemenea, potrivit art.17 din OG 2/2001: ”Lipsa mentiunilor privind(...) fapta savarsita (...) atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.”
Analizand procesul verbal contestat prin raportare la dispozitiile legale mentionate, instanta retine ca in privinta acestuia este incidenta cauza de nulitate absoluta privind nedescrierea faptei, intrucat agentul constator nu a descris fapta in mod complet, fiind astfel incidenta imprejurarea insuficientei descrieri a faptei care, din punct de vedere juridic, produce aceleasi consecinte ca si lipsa totala a descrierii faptei.
In esenta, instanta retine ca in cuprinsul procesului verbal nu au fost indicate numele si celelalte date de identificare ale eventualilor martori oculari. De altfel, chiar intervenienta fortata, S. M. C., a mentionat in declaratia data in fata organelor de politie ca indica drept martor ocular pe C. G., cu date de identificare precizate in cuprinsul declaratiei. Mentionarea acestei persoane in cuprinsul procesului verbal este esentiala pentru probarea activitatii pretins contraventionale a petentului, astfel ca apare ca o imprejurare ce tine in mod intrinsec de fapta ce trebuie descrisa in cuprinsul procesului verbal.
De altfel, potrivit art.23 alin.1 din O.G.2/2001 „Judecatoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.”
Prin urmare, pentru a se realiza efectul util al normei legale anterior mentionata, agentul constatator trebuie sa identifice si sa mentioneze in cuprinsul procesului verbal, in calitate de martor, persoana propusa ca martor, astfel incat instanta sa fie in masura sa decida asupra plangerii cu care este investita in urma administrarii acelor probe esentiale pentru justa solutionare a cauzei.
F. de cele anterior expuse, instanta nu va mai analiza si temeinicia procesului verbal, astfel ca urmeaza a admite plangerea, va anula procesul verbal ., nr._ din data de 19.09.2013, emis de IPJ Ilfov, va exonera petentul de plata amenzii in cuantum de 480 de lei si va inlatura sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul V. C., domiciliat în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, ., nr.7 Sectorul 2, intervenientă S. M. C., cu domiciliul în comuna Mogoșoaia, ., Județul Ilfov și asiguratorul G. A. SA, cu sediul în București, ..45, Sectorul 1.
Anulează procesul verbal . nr._/19.09.2013 emis de IPJ Ilfov, exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 480 de lei si înlătură sancțiunea complementară a exercitării dreptului de a conduce.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2014.
Președinte, Grefier,
Pentru grefier aflat in C.M. semneaza Grefierul-Sef
Red.RVA/DF/ 4 ex./ 05.06.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 1096/2014. Judecătoria BUFTEA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4517/2014.... → |
---|