Plângere contravenţională. Sentința nr. 5803/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5803/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 6736/94/2013

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5803

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA

GREFIER: D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul D. E. F. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 30.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 06.11.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.05.2013 sub nr._, petentul, D. E. F., în contradictoriu cu intimata, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/24.04.2013, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției R13 nr._/24.04.2013 a fost sancționat întrucât a circulat cu autoturismul fără a deține rovinietă valabilă.

Petentul a mai arătat că procesul-verbal de contravenție este întocmit cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 16 (1) din OG 2/2001 și nu conține și semnătura olografă a agentului constatator al intimatei.

Față de aspectele învederate, petentul a solicitat instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și anularea procesului-verbal R13 nr._/24.04.2013.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001, art. 6 din C.E.D.O. și art. 14 alin. 4 și 5 C.proc.civ.

Petentul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal R13 nr._/24.04.2013.

Intimata, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 24.04.2013, încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin subunitatea CESTRIN, petentul. a fost sancționat contravențional cu suma de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002,.

S-a reținut în sarcina petentului că la data de 31.03.2013, ora 16:30, pe DN1, în localitatea Romanești, jud. Prahova, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost depistat circulând fără a deține rovinietă valabilă, faptă sancționată conform art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

În ceea ce privește motivul de nulitate absolută a procesului verbal, invocat de petent, vizând lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, instanța urmează a-l aprecia ca fiind întemeiat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Din interpretarea prevederilor art. 4 pct. 1 și 2 și art. 5 din Legea nr. 455/2001 rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic.

În aceste condiții, înscrisul comunicat de agentul constatator, intitulat „proces-verbal de contravenție”, nu constituie un proces-verbal de contravenție, ci reprezintă dovada faptului că agentul constatator a încheiat un proces-verbal de contravenție în format electronic. Însă, în această modalitate de a încheia procesul-verbal nu sunt respectate condițiile de valabilitate ale proceselor-verbale de contravenție, prevăzute sub sancțiunea nulității.

Din întreaga economie a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege, iar procesul-verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual. Legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului-verbal de contravenție în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii nr. 455/2001 fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat, iar nu raporturilor juridice de autoritate.

Faptul că Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România nu înseamnă că și procesele-verbale de contravenție prin care se vor constata aceste fapte pot fi emise prin aceste mijloace tehnice, în format electronic. Pe de altă parte, semnătura electronică se face prin criptarea semnăturii sau a fișierului pe baza unor chei publice sau private, și trebuie ca destinatarul să fie și el înregistrat cu un asemenea dispozitiv, astfel încât să poată citi semnătura. Or, în cauză, destinatarul este contravenientul căruia i se comunică procesul-verbal în forma clasică, prin intermediul serviciilor poștale, iar nu electronic.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 6/2015 privind examinarea recursului în interesul legii, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015. Astfel, s-a statuat faptul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator

Față de cele ce preced, instanța va admite plângerea, va anula procesul-verbal . nr._ din 24.04.2013, ca fiind nelegal întocmit și va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul D. E. F., cu domiciliul în comuna Nuci, . ILFOV, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 24.04.2013 în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 24.04.2013.

Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal anulat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./4 ex./16.06.2015

Comunicat părților, azi, 2 ex...........................Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5803/2014. Judecătoria BUFTEA