Plângere contravenţională. Sentința nr. 607/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 607/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 5651/94/2012
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 607
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.02.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta, X. W. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cauza are ca obiect plângere contravențională, stadiul procesual fond, fiind repusă pe rol prin încheierea pronunțată la data de 19.12.2013 pentru a se pune în discuția părților excepția prescripției executării sancțiunii invocată din oficiu de instanță, după care:
În baza art. 84 Cproc.civ., instanța califică excepția prescripției executării sancțiunii invocată din oficiu ca fiind o apărare de fond și nu o veritabilă excepție.
Față de data comunicării procesului-verbal, 26.01.2012, conform filei 14 din dosar, și față de data introducerii acțiunii, 14.05.2012, instanța invocă din oficiu excepția tardivității formulării plângerii și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.05.2012 sub nr._ petenta X. W. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN anularea procesului verbal . nr._ din data de 10.04.2012, iar în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului și exonerarea de la plata despăgubirilor necuvenite.
În motivare, petenta a arătat că la data de 17.11.2011 a fost sancționată contravențional conf. art. 8 al.1 din O.G. nr. 15/2022 pentru ca a circulat fără a deține rovinieta valabila pe Autostrada A2 Km 12+450m, Glina, județul Ilfov, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .
A mai arătat că frecventează acest traseu și a fost sancționată în mai multe rânduri pentru aceeași faptă; procesul verbal este lovit de nulitate absolută invocând disp. art. 5 alin. 7 din OG 2/2001.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002.
În susținerea plângerii, s-au depus la dosarul cauzei copii de pe procese-verbale de contravenție prin care a fost sancționată, dovada plăților efectuate.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art.15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La data de 06.12.2012, intimata a depus înscrisuri la dosar și a solicitat judecata în lipsă.
La termenul din data de 10.01.2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei B., a admis excepția și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud.Ilfov.
Judecătoria Cornetu a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Tribunalul Ilfov în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Prin sentința civilă nr.2219/9.09.2013 Tribunalul Ilfov a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.04.2012(f. 14 din dosarul declinat de la Jud. B.) încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin subunitatea CESTRIN, petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 250 lei, la care se adaugă și contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 Euro, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
S-a reținut în sarcina petentei că la data de 17.11.2011, ora 12:39 în localitatea Glina, jud. Ilfov, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, a fost depistată circulând fără a deține rovinietă valabilă, faptă sancționată conform art. 8 alin. 2 și alin. 3 O.G. nr. 15/2002.
În temeiul art.137 alin.(1) C.proc.civ. prin raportare la art. 31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepție de tardivitate invocată din oficiu.
Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientei și a martorilor, menționându-se că, potrivit prev. art. 9 alin. 2 O.G. nr. 15/2002, constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Procesul-verbal menționat a fost comunicat petentei la data de 26.01.2012 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, confirmarea de primire fiind semnată de T. Fitica(f. 14 din dosarul declinat de la Jud. Cornetu).
Petenta a menționat în cuprinsul plângerii contravenționale că i s-a comunicat procesul-verbal contestat la data de 25.04.2012, fapt contrazis de dovada comunicării realizată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Mai mult, și în aceste condiții nedovedite, instanța constată că petenta a formulat în mod tardiv plângerea contravențională.
De altfel, prin plângerea contravențională, petenta nu a ridicat nici o obiecțiune cu privire la realitatea celor consemnate.
Petenta a depus plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției la data de 14.05.2012, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei B.. Având în vedere data de comunicare a procesului-verbal, rezultă că plângerea a fost depusă după momentul expirării termenului de 15 zile.
Instanța constată că potrivit art. 31 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001 cu privire la regimul juridic al contravențiilor, se stabilește un termen de introducere a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Plângerea contravențională este o cale de atac specifică dreptului contravențional deoarece ea vizează un act procesual, respectiv actul constatator.
Conform art. 31 din O.G. nr.2/2001, titularul plângerii trebuie să o formuleze în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință de încheierea actului constatator, care are loc prin înmânarea unei copii de pe acesta, cu ocazia întocmirii lui, sau prin comunicare poștală, în cazul în care nu se realizează prima ipoteză.
În speță, petenta - titulara plângerii a luat cunoștință de încheierea actului constatator la data comunicării acestuia, respectiv la data de 25.04.2012. Mai mult, petenta putea solicita repunerea în termenul de formulare a plângerii conform art.103 C.proc.civ., dacă proba faptul că din cauze mai presus de voința sa nu a putut depune plângerea în termenul prevăzut de lege.
Instanța are în vedere și faptul că termenul de 15 zile este reglementat în conformitate cu prevederile constituționale. Într-adevăr, Curtea Constituțională a decis că în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, instanța la care se depune, competența și modul de judecare și soluțiile care pot fi adoptate. (Decizia nr. 100 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 261/24 martie 2004)
Instanța apreciază că prevederea din art.31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001 nu încalcă nici disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp termenul pentru introducerea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nu era prevăzut într-o procedură complexă și neclară privind natura acestuia, cât timp în cuprinsul actului constatator atacat se prevede expres dreptul de contestare în justiție, cât și termenul, neexistând așadar vreun obstacol pentru realizarea unui acces efectiv la o instanță, termenul fiind stabilit de legiuitor, de altfel, și în considerarea urgentei proceduri și în interesul petentului. Într-adevăr, în cauza De Geouffre de la Pradelle contra Franței din 16.12.1992, CEDO a reținut legala limitare a dreptului de acces la justiție de către state prin restricții ale exercițiului acestui drept dacă urmăresc un scop legitim.
Analizând excepția tardivității plângerii, instanța o apreciază întemeiată, urmează să o admită și să respingă, în consecință, plângerea, ca fiind tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de instanța de judecată din oficiu.
Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta X. W., cu domiciliul în Voluntari, ., J. ILFOV în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, . A, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, ca tardiv formulată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Red./Tehnored. B.A.L./ 4 ex./24.03.2014
Comunicat părților, azi...........................Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 143/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 1543/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|