Actiune in regres. Sentința nr. 1544/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1544/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 3461/94/2013
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1544
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.04.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, pârâta . REASIGURARE SA, și pe intervenientul forțat R. F. N., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 17.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 24.04.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.03.2013 sub nr._, reclamanta, S.C. A.-Tiriac Asigurări S.A., a chemat în judecată pe pârâta, S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, R. F. N., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 481,10 lei, și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 27.07.2012, intervenientul fortat, R. F. N., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat de răspundere civila obligatorie la societatea parata, a produs din culpa sa un accident de circulație, in care a avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.
În baza poliței CASCO, reclamanta a plătit intervenientului despăgubirea în cuantum de 2.363,89 lei.
Întrucât deținătorul autovehiculului înmatriculat cu numărul_ avea încheiată la societatea pârâtă asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, în temeiul art. 49 din Legea 136/1995, aceasta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.
La data de 27.07.2012 pârâta a achitat doar suma de 1.882,79 lei, rezultând o diferență de 481,10 lei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 2210 Noul Cod Civil, art.54, art.49 din Legea 136/1995, art.64 alin.2 din Ordinul 14/2011 al C.S.A. și art. 194 N. Cod proc.civ.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 5-49).
Ulterior, reclamanta a depus concluzii scrise din care rezulta ca parata a achitat debitul principal, înțelegând să-și restrângă pretențiile la penalități si cheltuieli de judecata.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 27.07.2012, a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intervenientul forțat R. F. N., din culpa sa exclusivă, a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, conform poliței RO/16/H16/DV nr._(f. 17),iar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , era asigurat CASCO la societatea reclamantă la data producerii accidentului cu polița nr._/16.12.2008(f. 14).
Conform Protocolului de colaborare privind constatarea amiabilă de accident încheiat de societățile de asigurare, reclamanta, în calitate de asigurător CASCO, analizând elementele de informare ce figurau pe documentul de constatare amiabilă de accident încheiat la data de 27.07.2012 și a conținutului declarației conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit că intervenientul forțat este vinovat de producerea accidentului, întrucât nu a respectat distanța regulamentară și a lovit spatele autoturismului cu nr._, asigurat Casco la societatea reclamantă.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CH000211, în cadrul căruia a aprobată despăgubirea de 2363,89 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată de către societatea reclamantă, astfel cum rezultă din extrasul de cont(f. 31). Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.
În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă instanța consideră că izvorul raportului obligațional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractuală săvârșită de către intervenientul forțat. Prin urmare, cu privire la legea care guvernează prezentul raport litigios, instanța consideră că sunt incidente dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârșirii lor. Având în vedere că fapta extracontractuală dedusă judecății a fost săvârșită pe data de 27.07.2012, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Codului Civil.
Potrivit art. 2210 alin. 1 N.C.Civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Potrivit art. 2208 alin. 1 N.C.Civ., în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 27.08.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 5), pârâta achitând cu întârziere suma solicitată drept despăgubire în cuantum de 1882,79 lei, respectiv la data de 27.07.2012, iar suma de 481,10 lei la data de 18.04.2013.
În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident.
La data de 17.04.2014, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare in judecata, pârâta a achitat integral debitul principal, si a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 35,60 lei, calculate la suma de 481,10 lei pentru perioada 28.12._13, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate pentru debitul de 481,10 lei de la data introducerii acțiunii până la data de 18.04.2013, cu cheltuieli de judecată, constând in taxa judiciara de timbru, timbru judiciar aferent si onorariu avocațial.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea promovată de reclamantă, așa cum a fost precizată, și va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata debitului de 481,10 lei ca rămas fără obiect.
În temeiul art. 2210 din Codul Civil, instanța va admite capătul doi de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 35,60 lei, calculate la suma de 481,10 lei pentru perioada 28.12._13, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate pentru debitul de 481,10 lei de la data de 13.03.2013, până la data de 18.04.2013.
Reclamantei i se cuvin penalitățile având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 27.11.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 481,10 lei în termen de 15 zile, ci ulterior cu întârziere, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform cărora, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 58,11 lei constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și la plata onorariului de avocat în cuantum de 86,80 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A.-Ț. ASIGURĂRI S.A., cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." cu sediul în .. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . ILFOV și intervenientul forțat, R. F. N., cu domiciliul în Tulcea, ., .. A, ., J. TULCEA, astfel cum a fost precizată.
Respinge primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 481,10 lei, ca rămas fără obiect.
Obligă pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 35,60 lei, calculate la suma de 481,10 lei pentru perioada 28.12._13, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate pentru debitul de 481,10 lei de la data de 13.03.2013, până la data de 18.04.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 58,11 lei constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și la plata onorariului de avocat în cuantum de 86,80 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Red.BAL/DS/5 ex./27.06.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Actiune in regres. Sentința nr. 1543/2014. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 6048/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|