Plângere contravenţională. Sentința nr. 440/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 440/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 14522/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 440

Ședința publică de la 11.02.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER: M. S. I.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul T. V. A. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională – . nr._ din data de 16.11.2011.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 28.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 04.02.2014, 11.02.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin acțiunea civila înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.11.2012, sub nr._, s-a formulat plângere contravențională de către petentul T. V. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, prin care se solicită instanței să dispună anularea procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 16.11.2011, ca netemeinic.

În fapt, petentul susține că a fost sancționat contravențional pentru că, la solicitarea organelor de poliție în temeiul adresei nr. IF_ din data de 05.08.2011, nu ar fi comunicat, cine a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, al cărui proprietar este.

Petentul susține faptul că cele consemnate în procesul verbal de contravenție sunt neadevărate. Acesta susține că solicitarea i-a fost comunicată la adresa din corn. Provița de Sus, ., jud. Prahova, unde nu mai domiciliază de aproximativ 10 ani. Plicul a fost primit de către mama petentul care nu i-a adus la cunoștință acest aspect, fiind bolnavă.

Petentul susține că a luat la cunoștință de conținutul procesului verbal de contravenție după decesul mamei sale care a survenit la data de 30 august 2012, la Primăria din ..

Se precizează faptul că din anul 2008 petentul este angajatul . București, în funcția de șofer, astfel că domiciliază permanent în București.

Se învederează instanței că, așa cum prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut si procesul verbal, ca act administrativ, se bucura de o prezumție simpla de adevăr si legalitate, acesta făcând dovada împotriva petentului, numai in măsura in care agentul constatator ar fi indicat mijloacele de proba care sa susțină afirmațiile sale, dar, agentul constatator nu a indicat nici un mijloc de probă.

Practica CEDO, exemplu cazul A. contra României, opiniaza in sensul ca, agentul constatator are obligația de a indica mijloacele de proba in sprijinul susținerilor sale, mijloace de proba care sa fie verificate de către instanța de judecata, altfel, fiind puși in situația de a cântări cărei prezumții i se acorda preeminenta, prezumției de dovada a procesului verbal sau prezumției de nevinovăție.

În drept, cererea se întemeiază pe prevederile art. 31, 34 din OG nr. 2/2001.

Pentru dovedirea celor susținute, petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei(filele 4 - 6) și proba testimonială cu un martor.

Legal citat, intimatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 32 - 38), reprezentând fotografii radar, buletin de verificare metrologică radar fix, punct de vedere al agentului constatator, dovada comunicării procesului verbal de contravenție și borderou de expediție.

Intimatul nu a depus întâmpinare și nici la termenele încuviințate nu s-a prezentat nici un reprezentant al acestuia.

La termenul din data de 28.01.201, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din legea 146/1997 respectiv art. 1, alin 2 din OG 32/1995.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/16.11.2011, s-a reținut în sarcina petentului ca nu a comunicat in termenul prevăzut de adresa nr. IF_/05.08.2011 identitatea persoanei căreia i-a încredințat spre a conduce autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ ce a fost înregistrat in data de 29.07.2011 pe DN 1 km 20 Balotești deplasându-se cu viteza de 82 km/h pe un sector de drum cu limitare de viteza la 70 km/h.

Fapta petentului a fost încadrata juridic potrivit dispozițiilor art.102 alin.1 pct. 14 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prin acest proces-verbal, s-a dispus aplicarea unei amenzi contravenționale in cuantum de 603 lei.

Instanța reține că, pentru a putea fi sancționată o fapta contravențională, se impun a fi îndeplinite cerințe intrinseci, constând în încălcarea cu vinovăție a unei norme de drept, faptă care va atrage după sine o sancțiune prevăzută de lege, dar și extrinseci constând în constatarea corespunzătoare a faptei respective de către o persoană abilitată în acest sens - agentul constatator.

În plus, agentului constatator îi incumbă obligația de a respecta o . forme expres prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice îndoială existența faptei, vinovăția contravenientului și legalitatea actului realizat în acest sens.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța investită cu soluționarea plângerii verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Potrivit art.31 alin.1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerile contravenționale se depun în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării lor.

Instanța constată că procesul-verbal de contravenție . nr._/16.11.2011 a fost comunicat în mod legal petentului la data de 24.11.2011 și că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2012, după expirarea termenului legal, de 15 zile.

Argumentul petentului referitor la faptul că acesta domiciliază in București nu poate fi reținut întrucât petentul nu a făcut în nici un fel dovada susținerilor sale, la dosar fiind o copie a actului de identitate in care domiciliul acestuia este in ., Jud. Prahova, . (f.4).

Așadar, în ceea ce privește termenul de introducere a plângerii, având in vedere faptul ca procesul verbal – comunicat petentului la adresa de domiciliu - a fost semnat, spre luare la cunoștința, de către mama acestuia, la data de 24.11.2011 (f.6), instanța constată că plângerea contravențională este tardiv introdusă.

Față de concluzia la care a ajuns, instanța urmează să nu mai analizeze procesul-verbal de contravenție sub aspectul legalității și al temeiniciei sale.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată din oficiu și pe cale de consecință, va respinge plângerea ca fiind tardiv introdusă.

DISPUNE

Admite excepția tardivității, invocată din oficiu.

Respinge plângerea formulată de petentul T. V. A. domiciliat în com. ., ., județul Prahova, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca tardiv formulată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

TĂȘCAN A. M. S. I.

Red. Jud. TA/Tehn. MSI/4 ex/06.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 440/2014. Judecătoria BUFTEA