Plângere contravenţională. Sentința nr. 867/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 867/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 4025/94/2013
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINȚA CIVILĂ NR.867
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 MARTIE 2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul, M. R. și pe intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravenționala ( CP_/24.01.2013)
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința de la 04.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.03.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 28.01.2013 sub nr._ petentul M. R. cu domiciliul în mun. Târgoviște. .. F., nr. 7, .. 9. județul Dâmbovița. cu domiciliul ales în mun. Târgoviște, .. .. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu sediul în mun. București, ., nr. 5-7, sector 2, a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 24.01.2013, considerându-1 nelegal și netemeinic.
În motivarea cererii petentul a arătat că la data de 24.01.2013, în timp ce conducea autoturismul marca Ford, având numărul de înmatriculare_ a fost oprit de organele de poliție, fiindu-i reproșat faptul că a circulat cu o viteză mai mare decât cea impusă de sectorul de drum pe care se afla, însă viteza cu care a fost înregistrat, respectiv 104 km/h este mult mai mare decât cea arătat de indicatorul vitezometrului, astfel că are dubii serioase în ceea ce privește exactitatea măsurătorilor aparatului radar și că mergând pe acest raționament și excluzând o posibilă eroare, nu se poate crede decât faptul că viteza de 104 km/h cu care a fost înregistrat, este cea cu care se deplasa în afara localității.
Petentul, prin plângerea contravențională, a mai relatat că apreciază că nu a circulat cu viteza reținută în procesul verbal contestat, întrucât pe acea porțiune de drum a respectat limitele de viteză și în atare situație nu există posibilitatea ca vehiculul său să fi rulat cu o astfel de viteză, singurul motiv al acestei erori fiind consemnarea greșită a locului faptei sau apariția altor autoturisme în apropierea sa. astfel încât aparatul radar să aibă eroare în calculul vitezei.
De asemenea prin acțiune, petentul a solicitat în subsidiar. în măsura în care instanța va considera că nu sunt argumente suficiente privind constatarea nulității procesului-verbal, să se dispună aplicarea sancțiunii avertismentului.
În dovedirea cererii petentul a anexat în original procesul verbal . nr._ întocmit la data de 24.01.2013 și în copie cartea sa de identitate, în susținerea cererii petentul nu a propus probe, în drept cererea a fost întemeiat pe disp. OG nr. 2/2001.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 36 din OG nr. 2/2001.
La dosar s-a depus întâmpinare de către IPJ Dâmbovița.
La termenul de judecată din data de 27.02.2013, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște.
Prin sentința civilă nr. 1132 din data de 27.02.2013 pronunțată la data de 27.02.2013 Judecătoria Targoviște a admis excepția necompetenței teritoriale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 26.03.2013 sub nr._ .
In cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, probe pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției CP nr._ întocmit la data de 24.01.2013, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 630 lei, și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile pentru încălcarea prevederilor art.102/3/e din O.U.G nr.195/2002 (depășirea vitezei regulamentare).
În fapt, s-a reținut că în data de 24.01.2013, în timp ce conducea autoturismul marca Ford, având numărul de înmatriculare_ a fost oprit de organele de poliție, fiind înregistrat circuland cu viteza de 104 km/h, pe un sector de drum pentru care limita maxima legala este de 40 km/h.
Plângerea a fost depusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.118 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ și a fost semnat de agentul constatator și de către petent, cu mențiunea „nu recunosc.”
Față de aceste considerente instanța constată că procesul verbal este legal întocmit, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că în cuprinsul acestuia s-a reținut o situație de fapt corectă, sancționarea petentului realizându-se cu respectarea dispozițiilor legale, fapta acestuia de a circula cu viteza de 104 km/h în zona de restricție a vitezei la 40 km/h întrunind elementele contravenției reglementate de art. 108 102/3/e din OUG 195 din 2002 raportat la art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006.
Potrivit acestor reglementări conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Contravenția a fost constatată de către un agent de poliție atestat ca operator radar (proces verbal fila nr.26 în dosar), cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (Buletinul de verificare metrologică - fila nr.33 în dosar).
Planșa foto prezentată de intimat (f.25) îndeplinește cerințele art. 3.5.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05/ 2005, evidențiindu-se în cuprinsul lor data și ora măsurătorii, valoarea vitezei și imaginea autovehiculului al cărui număr de înmatriculare este vizibil.
In ceea ce privește susținerile petentului, că din planșa foto nu ar reieși locul săvârșirii contravenției și că nu ar fi certă limitarea de viteză de 40 km/h, instanța le va respinge ca neîntemeiate, reținând că este suficientă constatarea personală a agentului de poliție, locul săvârșirii fiind menționat exact în procesul verbal.
Mai mult, sub acest aspect petentul nu a contestat fapta, acesta nerecunoscând viteza cu care a circulat (potrivit mențiunilor din procesul verbal de contravenție și susținerilor de netemeinicie a acestuia din acțiune așa cum a fost formulată inițial), or numai la termenul din 04.03.2014 si-a modificat susținerile în sensul că limita maximă legală pe acel sector de drum ar fi fost alta. Or, este de presupus că, într-o asemenea situație, orice persoană ar lua o minimă atitudine față de actul nelegal și cu conținut incorect, refuzând să își asume, prin semnătură, o mențiune ce nu corespunde adevărului. Faptul că ulterior petentul și-a schimbat atitudinea nu înlătură prezumția simplă întemeiată pe însăși atitudinea sa inițială.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că intimatul a probat în mod temeinic contravenția reținută în sarcina petentului, iar acesta din urmă, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cadrul procesului verbal de constatare a contravenției, actul astfel contestat bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate ce i-au fost conferite de lege.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că agentul constatator a făcut o corectă încadrare a faptei reținute în sarcina petentului și a aplicat sancțiunile prevăzute de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. 195/2002 în mod legal. Pentru stabilirea acesteia, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 pct.3 din OG nr. 2/2001 care prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste dispoziții legale și de datele cauzei, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile, stabilind numărul de puncte-amendă pentru clasa de sancțiuni aplicabilă contravenției reținute în sarcina petentului. Totodată, instanța reține că atât sancțiunea principală a amenzii cât și cea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile sunt proporționale cu gravitatea faptei și pericolul social al acesteia, criterii legale prevăzute de art.98 alin. 3 din O.U.G. nr.195/2002. Astfel, instanța are în vedere că fapta de a circula cu viteză peste limita legală în timp ce traversezi o localitate are o anumită gravitate prin raportare la urmările care s-ar fi putut produce, petentul, prin fapta sa, punând în pericol siguranța sa, a celorlalți participanți la trafic cât și a locuitorilor din zonă.
Văzând și disp. art.34 din O.G. nr.2/2002, instanța va respinge plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată și va menține procesul verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARARE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul, M. R. dom. în Târgoviște, ..E. F., nr. 7, ., J. Dâmbovița și pe intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.
Menține procesul – verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER
E. M. I. E. A.
Red. Jud.IEM/thn.AE/4 ex/22.05.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 4449/2014. Judecătoria BUFTEA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|